FOTOGALERIE: Monument închinat eroilor neamului, la Bărboşi Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1477 Vizualizări

FOTOGALERIE: Monument închinat eroilor neamului, la Bărboşi

Toată suflarea comunei Zau de Câmpie s-a adunat astăzi, în satul Bărboşi, unde a avut loc sfinţirea monumentului închinat eroilor neamului, pentru a-i comemora pe toţi cei care s-au jertfit în cele două Războaie Mondiale pentru realizarea Marii Uniri.

Primăria comunei Zau de Câmpie, împreună cu parohia ortodoxă Bărboşi, au decis acum, în anul Centenarului, ca în centrul satului Bărboşi să se ridice un monument în cinstea eroilor neamului, fapt care s-a materializat într-o zi de mare sărbătoare, Înălţarea Domnului.

Bărboşenii au participat la evenimentul de sfinţire al monumentului, la slujba de pomenire a celor care, pentru ţară, neam şi biserică, s-au jertfit. Ceremonia religioasă a fost una amplă, fiind prezenţi preoţii care au slujit în sat şi care încă predică acolo.

preotul Gheorghe Oltean; generalul maior Gheorghe Popa; Ioan Iurian, primarul comunei Zau de Câmpie;

Gheorghe Oltean, preot pensionar şi fiu al satului, a rostit câteva gânduri de pomenire şi de pioasă aducere aminte a eroilor căzuţi în cele două războaie: “Sărutul şi plânsul de despărţire ţin de dor multă vreme. Monumentul acesta vrea să ne aducă aminte de cei care au plecat de la casele lor, din mijlocul familiilor, unii dintre ei cu mai bine de 100 de ani, iar alţii de trei sferturi de veac s-au alăturat lor şi doar Dumnezeu ştie pe unde, nu înainte de a-i săruta pe cei dragi pentru ultima oară. Cu siguranţă, acele săruturi au fost însoţite de lacrimi fierbinţi care le ţin de dor până acum. Cred că au aşteptat şi ei cum am aşteptat şi noi, să vedem acest monument construit aici, la noi în sat. Avocatul Andrei Rusu, după Primul Război Mondial a ridicat un monument de piatră în faţa bisericii noastre, în cinstea eroilor căzuţi atunci. Dorinţa de a avea un astfel de monument, cu numele celor 22 de eroi din Primul Război Mondial şi 36 din Al Doilea Război Mondial, a fost o dorinţă a tuturor bărboşenilor, în special a unui fiu al satului, fratele Simion, care l-a proiectat de multă vreme, atât în gând, cât şi pe hârtie. Fără ajutorul primarului, a consilierilor şi a lui Dumnezeu nu s-ar fi putut înfăptui această arzătoare dorinţă, le mulţumim din suflet pentru dăruirea materialelor necesare. Cuvântul s-a făcut lucrare, monumentul este ridicat. Toţi care privesc monumentul, îşi aduc aminte că prin jertfa eroilor am dobândit multe, să nu uite niciodată că s-au dus conştienţi fiind că vor muri şi să nu uităm niciodată că au luptat atât sub drapel, cât şi sub cruce”.

Primarul din Zau de Câmpie, Ioan Iurian, s-a declarat fericit că a putut contribui la realizarea monumentului dedicat eroilor neamului şi a anunţat că îşi propune să ridice în decursul acestui an, unul asemănător şi la Zau de Câmpie: “Astăzi are loc un eveniment care trebuia să se îndeplinească de multă vreme în satul Bărboşi. Într-una din zilele acestui an, părintele Oltean, împreună cu fratele dânsului, au intrat la mine în birou şi mi-au prezentat un proiect cu acest monument şi cu o cerere ataşată pentru a fi discutat în Consiliul local. De fapt, acest lucru era şi în gândul nostru, fiind în anul Centenarului, dar bugetul local este mai mic cu 700.000 de lei faţă de anul trecut, ne-a fost mai greu să ducem la bun sfârşit această lucrare, ne bucurăm că am reuşit. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la finalizarea lui. Sper să finalizăm şi căminul până la toamnă, precum şi un monument al eroilor în Zau de Câmpie”.

Preşedintele filialei Mureş a Ascociaţiei Veteranilor de Război, generalul maior Gheorghe Popa, prezent la eveniment, a subliniat că trebuie să ne cinstim eroii, indiferent de unde sunt originari: “Astăzi, când sărbătorim Înălţarea Domnului la ceruri, printr-o hotărâre fericită, s-a stabilit să-i comemorăm pe cei care s-au jertfit pentru neam şi ţară. Sunt fericit că am participat la un moment deosebit, legat de sfinţirea acestui monument, dedicat eroilor care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă”.

La sfârşitul manifestării care a stat sub semnul sărbătorii, a avut loc o ceremonie de depunere a coroanelor de către elevii Şcolii Gimnaziale din Zau de Câmpie şi reprezentanţii primăriei. Copiii au intonat câteva poezii şi cântece patriotice, acompaniaţi de sătenii din Bărboşi.

elevii Şcolii Gimnaziale din Zau de Câmpie

De asemenea, Ioan Porim, profesor de istorie pensionat, împreună cu scriitoarea Rodica Puia Păcurar, fii ai satului, iubitori de ţară şi oameni, au recitat versuri de suflet. La Bărboşi, totul a fost ceremoniat într-un cadru festiv, soarele şi câţiva picuri de ploaie s-au bucurat şi ei de atmosfera de sărbătoare.

Ioan Porim, profesor de istorie, fiu al satului Bărboşi, recită versuri patriotice
Rodica Puia Păcurar, fiică a satului şi scriitoare

Denisa MORAR

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE