Proiecte de 31 de milioane de euro, în mapa Primăriei Târgu-Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 991 Vizualizări

Proiecte de 31 de milioane de euro, în mapa Primăriei Târgu-Mureş

Viceprimarul social-democrat al municipiului Târgu-Mureş, Sergiu Papuc, a participat marţi, 12 iunie, la o şedinţă de lucru organizată la Palatul Victoria din capitală, la care au fost invitaţi reprezentanţii tuturor municipiilor reşedinţă de judeţ din ţară. Tema întâlnirii de lucru a constituit-o situaţia proiectelor depuse în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, dar şi unele modificări legislative cum ar fi de exemplu Legea achiziţiilor publice.

Reporter: Care a fost contextul organizării acestei întâlniri de lucru de la Palatul Victoria?

Sergiu Papuc, viceprimar al municipiului Târgu-Mureş: A mai fost o şedinţă de lucru pe tema absorbţiei fondurilor europene, în luna martie 2018, la care a participat primarul municipiului Târgu-Mureş, iar acum domnul primar m-a delegat pe mine să reprezint instituţia. Discuţiile s-au axat în principal pe absorbţia de fonduri europene, pe Axa 4 în special, pe mobilitate urbană. Aici discutăm despre transport în comun, despre achiziţionarea de autobuze electrice, despre infrastructura specifică pentru transportul în comun, lărgiri de căi de circulaţie, de trotuare, piste de biciclete. A fost o întâlnire de bun augur, cu discuţii constructive, concrete, care au vizat atât absorbţia fondurilor europene, cât şi anumite modificări legislative care se speră să vină în sprijinul autorităţilor locale.

Rep.: În ce stadiu se află Municipiul Târgu-Mureş în privinşa acestor proiecte?

S.P.. Noi am prezentat care este viziunea noastră, a Municipiului Târgu-Mureş, în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene şi mizăm pe o sumă de 31 de milioane de euro, pentru proiecte care prevăd achiziţia de autobuze electrice, modernizarea capetelor de linii, e-ticketing, piste de biciclete. Avem proiecte care au valoare totală mai mare decât suma care ne-a fost alocată iniţial. Mizăm pe faptul că suntem destul de avansaţi cu procedurile, avem proiecte aflate în stadiul efectuării studiilor de fezabilitate, iar până în toamnă, în septembrie, ne-am propus să le depunem, deşi termenul limită e finalul anului 2018. Sunt mai multe domenii în care se pot depune proiecte, de exemplu proiectul de mobilitate urbană înseamnă numeroase studii de oportunitate, de trafic, şi alte acte premergătoare depunerii proiectului. Va fi o competiţie: cine se pregăteşte mai bine, lucrează din timp şi îşi doreşte mai mult, va putea obţine o sumă mult mai mare decât suma alocată iniţial. Tocmai de aceea, Guvernul a venit în întâmpinarea autorităţilor publice locale şi a încercat să simplifice Legea achiziţiilor pentru ca autorităţile locale să se poată „mişca”, să depună proiectele la timp şi să acceseze finanţările. Noi ne dorim să avem un grad de absorbţie cât mai mare. Noi „atacăm” cele 31 de milioane de euro pe Axa 4, dar sperăm să accesăm o sumă mai mare, dacă alte municipii reşedinţă de judeţ nu îşi vor face temele. Noi ne-am făcut temele, ne-am pregătit, avem consultanţi, avem şi aparatul de specialitate din cadrul Primăriei care lucrează cot la cot cu consultanţii şi sperăm să atragem cât mai multe finanţări pentru viitorul municipiului.

Rep.: Ce prevede, în linii mari, proiectul achiziţionării de autobuze electrice? Care e cea mai optimistă variantă pentru acest proiect?

S.P.: Cea mai optimistă variantă este varianta reală, dacă ne facem telemele şi depunem toate actele până în septembrie. Dorin să cumpărăm autobuze electrice sau hibride pe Axa 4. Din bugetul local avem deja publicat pe SEAP şi e în evaluare la ANAP deja, acele aproximativ 40-50 de autobuze Diesel – Euro 6, în valoare de 52 de milioane de lei. Pe fonduri europene dorim să achiziţionăm şi autobuze, să reabilităm staţiile şi să le dotăm cu sisteme GPS şi de e-ticketing, precum şi să realizăm piste de biciclete. E un proiect integrat, pe mobilitate urbană. Noi sperăm să accesăm minim 31 de milioane de euro, iar dacă alte municipii nu îşi vor depune proiectele la timp, avem şansa să accesăm o sumă mai mare.

Rep.: Ce alte subiecte au mai fost discutate?

S.P.. În cadrul întâlnirii de la Guvern s-au prezentat şi modificări la legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, iar în această săptămână sau cel târziu la începutul săptămânii viitoare o să apară şi normele de aplicare la Ordonanţa de Urgenţă respectivă. În plus, s-au făcut modificări şi la Legea 133 care presupune că dacă nu ai organigrama plină şi nu ai posturi vacante, temeinic justificat pentru absorbţia de fonduri europene se poate angaja personal pentru serviciul respectiv, care se ocupă de absorbţia de fonduri europene. Modificările au fost anunţate de doamna ministru Rovana Plumb. Au existat discuţii aplicate cu ministrul Finanţelor, domnul Eugen Orlando Teodorovici, despre Legea achiziţiilor. O noutate foarte bună constă în eliminarea standardelor de cost la nivel naţional pentru că avem o problemă, respectiv că nu avem ofertanţi. De exemplu, la un studiu de fezabilitate sau un studiu de oportunitate nu se prezintă ofertanţi deoarece valorile şi cuantumul serviciilor pe care ar urma să le plătim e raportat la nişte valori care nu mai sunt în piaţă. Preţurile pentru consultanţi şi pentru cei care face aceste studii sunt mai mari şi atunci nu se înscriu la licitaţii şi avem o problemă pentru că ne îngreunează şi ne amână foarte mult până ajungem să depunem proiectele. Pe Programul Operaţional Regional există circa 1,2 miliarde de euro la nivel naţional, iar doamna ministru Rovana Plumb ne-a informat că până acum s-au depus proiecte în valoare de 168 de milioane de euro. Acolo va fi o competiţie: cine depune mai repede, cât mai multe proiecte eligibile, va avea şanse mari să obţină finanţare. În cazul judeţelor care nu vor depune suficiente proiecte până la sfârşitul anului pe acea Axă, sumele vor fi redistribuite. La întâlnire s-a pus şi problema gradului de îndatorare, unele primării au acest grad de îndatorare foarte mic şi nu pot accesa împrumuturi bancare pentru că ceilalţi din regiune au un grad de îndatorare mare şi atunci sunt indirect afectaţi. S-a pus şi această problemă în discuţie. În principal însă, discuţiile au fost despre anumite speţe juridice, una dintre acestea fiind ridicată chiar de subsemnatul.

Rep.: Despre ce speţă este vorba?

S.P.. Despre transportul local. Doar noi, la Târgu-Mureş, şi Suceava, avem această problemă, în care municipiul nu este proprietar de carte funciară pe patrimoniul societăţii de transport local. Suntem acţionar unic şi chiar am ridicat această problemă doamnei prim-ministru şi ministrului Dezvoltării, care au promis că vor încerca să găsească o soluţie pentru că noi o putem găsi, dar poate că nu e cea mai bună. Soluţia pe care o putem găsi noi este să nu mai investim sau să investim altundeva decât în domeniul transportului local. Acel centru de comandă pe care dorim să îl construim, probabil îl vom realiza în altă parte, nu e o problemă. Suceava a ales varianta realizării unei noi platforme din bugetul local, care va fi înscrisă în patrimoniul Municipiului, după care vor demara proiectul pe mobilitate urbană. Totodată, opinia majoritară a participanţilor la întâlnire a fost necesitatea descentralizării, fie că discutăm despre patrimoniul unor cluburi sportive sau despre patrimoniile Direcţiilor Judeţene de Tineret şi Sport, acestea să revină cu precădere municipiilor, pentru că municipiile au vocaţia, expertiza, de a gestiona şi a gospodări astfel de baze sportive. Aşa e şi la Târgu-Mureş, avem un Club Sportiv Municipal, deci dacă ar fi să se realizeze o descentralizare în cadrul căreia bazele sportive să revină municipiilor, ar fi un lucru foarte bun. Toţi primarii ai municipiilor reşedinţă de judeţ, indiferent de apartenenţa lor politică, au afirmat că îşi doresc această descentralizare şi mai ales că doresc să administreze patrimonii ale cluburilor sportive şi săli de sport, pentru că există servicii dedicate în cadrul Primăriilor, care sunt specializate în asemenea activităţi, iar la Consiliile Judeţene nu prea există servicii dedicate unor astfel de activităţi.

A consemnat Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE