Home / Cultură / Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” prezentat la „Zilele Reghinului”

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” prezentat la „Zilele Reghinului”

Distribuie

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, în parteneriat cu Municipiul Reghin, a lansat  miercuri, 11 iulie, la Casa de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin , documentarul „Marea Unire-România, la 100 de ani”, eveniment inclus în cadrul ediției din acest an a „Zilelor Reghinene”. Proiecţia a fost prefațată de  expoziția de fotografie, numită „România: Evoluție”, cu cele mai bune fotografii realizate de către fotoreporterii agenției în ultimii ani, imagini din arhiva AGERPRES, dar și din cea a Associated Press.

„După acest minunat cadou oferit nou românilor de AGERPRES ne dăm seama cât de norocoși suntem că avem ocazia să retrăim Marea Unire prin amintirile și poveștile urmașilor care au înfăptuit-o. A fi patriot, cred că este una dintre  puținele virtuți care nu se pot definii, învăța și nici educa. Să simți mândria față de patria mamă e ceva cu care te naști în suflet, e tresărirea care o simți în inimă când auzi intonându-se Imnul României, când vezi fluturând Drapelul patriei noastre. Să fi patriot înseamnă să-ți respecți țara, să respecți trecutul,istoria și compatrioții.Mi-au venit în minte cuvintele Regelui Mihai care, întrebat fiind, de ce nu îi critică pe românii care l-au făcut să sufere atât de mult, el a spus simplu : eu când vorbesc despre români, vorbesc despre mine. Dragi reghineni, câtă dreptate și cât adevăr a avut Regele Mihai, ce definiție frumoasă a dat acest om patriotismului. Mă bucur enorm de inițiativa AGERPRES, prin care a reușit să insufle viața celei mai importante pagini din istoria noastră, fapt pentru care le mulțumesc că și-au făcut timp să ajungă și la Reghin”, a precizat Maria Precup, primarul municipiului Reghin.

La eveniment a onorat cu prezența istoricul Liviu Boar, care a predat o lecție despre ideea de unitate la români, cu referire la momentul 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, precum și a celor care au contribuit la imortalizarea acestui moment istoric printre care și  Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri.

„Să rămâi om, cu ochii deschiși către cel din fața ta”

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” prezintă mărturii ale urmaşilor celor care au luptat în primul Război Mondial dar şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat., proiecția filmului  fiind prefațată de Marinela Stănescu, reprezentant AGERPRES.

„Mă bucuri din tot sufletul că sunt aici la Reghin, pentru prima dată în viața mea, să văd atâția oameni în sală veniți cu inima deschisă. Acest eveniment nu este doar o vizionare de film sau o lecție de istorie, din contră, este o călătorie în timp, cu mintea și sufletul deschis către trecut dar și către viitor. Asta am dorit să facem prin acest film, am adus alături de noi istorici valoroși, profesori importanți din România pentru a identifica fiecare dată a istoriei prezentată în acest film. Dincolo de acestea, avem niște oameni, noi le-am spus eroii noștri ,care ne-au făcut o invitație la emoție adevărată. Lecția care am învățat-o după acest film, împreună cu toți colegii mei, este că indiferent unde te naști, indiferent pe ce parte a graniței te afli, ce culoare ai, ce limbă vorbești, important e ca, indiferent ce se întâmplă în viața asta, la final să rămâi om, cu ochii deschiși către cel din fața ta. Eu cred că asta înseamnă să fi român”, a spus  Marinela Stănescu.

În holul Casei de Cultură „Eugen Nicoară” publicul a putut vedea expoziția de fotografie,„România: Evoluție”. Vizitatorii au avut parte de  imagini din arhiva istorică a agenției AGERPRES, de cele mai bune imagini care ilustrează evoluția României, realizate în ultimii ani de către fotoreporterii Agenției Naționale de Presă, dar și imagini din arhiva agenției de presă Associated Press, care înfățișează personalități precum Regele Ferdinand I și Regina Maria, Regele Mihai I, Eugen Ionesco, Nadia Comăneci. Fotografiile din arhiva AGERPRES reflectă viața cultural-artistică, politică și sportivă a țării, înfățișând personalități precum Maria Tănase și George Enescu.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului Leonard Azamfirei privind starea Universității de Medicină, Farmacie, Științe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.