Andreea Moldovan, medicul premiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Cotidianul “Zi de Zi” vă propune un interviu realizat cu dr. Andreea Moldovan, medic primar boli infecţioase şi coordonatoarea Compartimentului de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale din cadrul Spitalului “Sf. Constantin” din Braşov, unitate care în anul 2013 a fost distinsă de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu “Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească”. În cadrul competiţiei pentru stabilirea celui mai curat spital din Europa, în care au fost înscrise circa 50 de spitale, au fost aleşi patru finalişti, din România, Germania, Luxemburg şi Irlanda, iar decizia a fost luată de un juriu alcătuit din opt personalităţi europene de anvergură, în urma unui audit realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Specializată în boli infecţioase în Elveţia, dr. Andreea Moldovan s-a născut în urmă cu 40 de ani în municipiul Târgu-Mureş, unde a absolvit Liceul Sanitar, secţia Tehnică Dentară (promoţia 1992) şi Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie (promoţia 1998). De asemenea, dr. Andreea Moldovan este Bursieră de Excelenţă în cadrul Hôpital Cantonal de Genève (septembrie 2009 – iulie 2011), doctor în Ştiinţe medicale din decembrie 2008, iar din iulie 2011 îşi desfăşoară activitatea la Spitalul “Sf. Constantin” din Braşov, unitate medicală de elită din România înfiinţată în 2010, sub sloganul “Excelenţă în Sănătate”.

Reporter: Care au fost motivele pentru care aţi ales să studiaţi Medicina?

Andreea Moldovan: În Târgu-Mureş, Facultatea de Medicină reprezintă una dintre opţiunile de bază referitoare la învăţământul superior, fiind o facultate şi de fapt o universitate de prestigiu. În plus, şi anturajul meu familial m-a canalizat în acest sens, deoarece provin dintr-o familie de medici: bunicul, părinţii, fraţii mei, cumnatele, soţul meu, să vedem ce cale vor alege copiii… De mică, am însoţit-o pe mama mea în zilele de consultaţii, plăcându-mi mult locul ei de muncă şi ceea ce făcea efectiv. Nu mi-am pus multe întrebări referitoare la cariera mea viitoare, singura alternativă cu care am cochetat puţin în copilărie fiind limbile străine.

Rep.: Care a fost primul dumneavoastră loc de muncă? Ce vă mai amintiţi din perioada respectivă?

A.M.: Primul meu loc de muncă a fost în cadrul Clinicii de Boli Infecţioase I din Târgu-Mureş, fiind angajată a Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, în cadrul Disciplinei de Boli Infecţioase. Am fost extrem de fericită când am început să lucrez în cadrul colectivului Clinicii, deoarece îmi dorisem extrem de mult să ajung să profesez în domeniul bolilor infecţioase. A fost greu dar extrem de interesant şi util. Şi neobişnuit, de asemenea, deoarece lucram efectiv cu oameni, aveam răspunderea gesturilor medicale şi ulterior şi a deciziilor.

Rep.: În ce împrejurări aţi studiat la Geneva?

A.M.: Capitolul Geneva m-a învăţat să spun “never say never”: pentru mine, Târgu-Mureşul reprezenta începutul, continuarea vieţii şi a activităţii, dar şi pensia… nu a fost să fie aşa. Printr-un concurs de împrejurări, pe care îl consider acum extrem de fericit şi norocos, soţul meu a plecat în Geneva, pe un post de medic într-o secţie de transplant de organe. După cinci luni de separare, am aplicat şi eu pentru o bursă de studiu, fiind acceptată ca şi bursieră de excelenţă în cadrul Disciplinei de Boli Infecţioase a Spitalului Cantonal din Geneva. Cred cu tărie că a fost şansa vieţii mele, fiind una dintre cele mai valoroase şi importante etape din viaţa mea profesională. Am lucrat iniţal pe studii clinice, timp de cinci luni, în paralel începând şi activitatea de medic consultant în cadrul Serviciului de Boli Infecţioase. Am avut şansa să lucrez cu nume mari din lumea bolilor infecţioase, printre care îl citez cu drag pe prof. Christian Van Delden – infecţionistul specializat pe pacienţi imunodeprimaţi şi transplant de organe solide şi de măduvă, prof. Daniel Lew – şeful Societăţii Internaţionale de Boli Infecţioase, prof. Laurent Kaiser – şeful Laboratorului de Virologie, dr. Ilker Uckay – infecţionistul dedicat Secţiei de Ortopedie septică, prof. Hugo Sax – unul dintre iniţiatorii programelor de igienă a mâinilor, etc. Am avut şansa, de asemenea, a colegilor de vârsta mea veniţi de pe toate continentele, cu care ne-am împrietenit şi ajutat reciproc şi cu care ţin în continuare legătura, deşi suntem departe unii de alţii, geografic vorbind. Şi nu numai profesional am avut de câştigat, ci şi uman şi familial. Am plecat împreună cu fetiţa noastră, Oana, care a început clasa a II-a în Geneva, în franceză exclusiv, deprinzând rapid şi corect, fără accent suprapus, limba franceză. Într-o frază, aş putea spune că am avut norocul să fim toţi trei împreună, într-un loc unde fiecare dintre noi a avut multe de învăţat de la persoane extrem de valoroase. În plus, într-un cadru geografic extrem de frumos, Elveţia fiind una dintre cele mai turistice ţări. Aş putea spune că am îmbinat eficient utilul cu plăcutul.

Rep.: Sunteţi şi doctor în Ştiinte medicale. Vă rog să detaliaţi…

A.M.: Da, sunt doctor în Ştiinţe medicale din 2008, cu o teză comparativă pe loturi diferite de pacienţi din Centrul nostru şi din Spitalul Paul-Brousse din Villejuif – Paris. Teza, elaborată sub îndrumarea prof. dr. Ion Pascu, se referă la patologia pacienţilor imunodeprimaţi, un domeniu de larg interes pentru mine. Elaborarea tezei m-a ajutat mult să înţeleg particularităţile patologiei infecţioase la aceste categorii de pacienţi, folosindu-mă de informaţiile acumulate în toţi anii următori.

Rep.: Care e povestea plecării din Târgu-Mureş la Braşov?

A.M.: De fapt, e povestea plecării din Târgu-Mureş la Geneva, pe care v-am relatat-o în câteva cuvinte, şi mai ales a întoarcerii din Geneva în ţară. Cred că întrebarea “De ce v-aţi întors în ţară” a fost una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le-am primit. Răspunsul însă a fost simplu: pe de o parte, simţeam că putem face deja mai mult decât făceam efectiv în Geneva, pe de altă parte, a fost mereu dorul de casă, de ai noştri, de prietenii de aici. Oana, fetiţa noastră, a fost un element decisiv în luarea deciziei. În aceeaşi perioadă, spitalul din Braşov unde lucrez acum îşi definitiva construcţia şi îşi începea încet activitatea, astfel încât am ştiut de la început unde venim. Şi nu regret deloc, nici eu, nici fetiţa sau soţul meu, hotărârea luată. Am reîntâlnit prieteni dragi de la Târgu-Mureş, ne-am făcut mulţi prieteni noi braşoveni, care ne-au “adoptat”. Nu ne simţim deloc singuri sau izolaţi.

Rep.: Ce presupune funcţia pe care o aveţi în prezent în cadrul Spitalului “Sf. Constantin”?

A.M.: Pot spune că am avut noroc cu activitatea mea la acest spital: îmi continui activitatea de medic de boli infecţioase, pentru care m-am pregătit şi care mă pasionează, ocupându-mă de pacienţii internaţi – cu multe comorbidităţi, ţinând cont de specificul chirurgicalo-oncologic al spitalului – în paralel dezvoltându-mă şi pe latura de epidemiologie clinică. Practic, sunt responsabilă, alături de echipa mea cu care colaborez extrem de bine, de respectarea regulilor de bună practică în spital în ceea ce priveşte prevenirea şi controlul infecţiilor nozocomiale. E o activitate continuă, nu pot spune niciodată că am terminat ceva, deoarece mereu găsim ceva de făcut.

Rep.: Echipa dumneavoastră a primit titlul de „Cel mai curat spital din Europa.” Care sunt explicaţiile pentru această performanţă remarcabilă?

A.M.: Cred că premiul primit reuneşte un cumul de factori. Lucrând timp de peste doi ani în Geneva, cu pacienţi imunodeprimaţi, am înţeles importanţa vitală a respectării corecte a regulilor de igienă în activitatea medicală. Fără igienă, orice act medical, de cât de bună calitate, poate fi compromis. Revenind în ţară, în Spitalul “Sf. Constantin”, am avut atât cadrul optim, cât şi posibilitatea şi libertatea implementării corecte a măsurilor de igienă intraspitalicească învăţate la Geneva, inclusiv regulile de bază pentru igiena mâinilor, screeningul bacteriologic preinternare, antibioticoprofilaxia specifică preoperatorie, practic regulile de bună practică medicală. Implementarea tuturor acestor măsuri, supravegherea permanentă a aplicării lor, devotamentul întregului personal – bucuros că poate să îşi facă meseria corect, competent şi în cele mai bune condiţii – au convins echipa de experţi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii venită la noi în audit că am reuşit să construim şi să menţinem o mică insulă “curată” şi corectă din punct de vedere epidemiologic. Noi suntem un departament de “suport”, care contribuie şi el la buna realizare a actului medical. Însă, aşa cum am mai spus-o, nu aş fi reuşit nimic fără ajutorul echipei mele, în special a domnului Ioan Cotoară, supranumit “mâinile mele drepte”, a tuturor colegilor care au înţeles importanţa măsurilor pe care le-am iniţiat şi menţinut şi care au acceptat să înveţe şi să aplice ceva nou şi neobişnuit. Mulţumesc în special asistentelor medicale, veritabili aliaţi ai mei în activitatea de zi cu zi.

Rep.: Ce consideraţi că ar trebui să facă statul în plus pentru spitalele private din România?

A.M.: Cred că, în primul rând, ar trebui să renunţe la atitudinea discriminatorie. Nu e vina noastră că lucrăm într-un spital privat, că avem condiţii bune de lucru, că ne putem desfăţura activitatea aşa cum trebuie. E un privilegiu, nu o vină. Iar pacienţii, conform legii, îşi pot alege singuri spitalul şi medicul căruia să i se adreseze, indiferent de apartenenţa la stat sau privat.

Rep.: Ce aţi schimba în bine pentru funcţionarea sistemului de sănătate de stat şi privat din România?

A.M.: Bineînţeles, totul porneşte de la subfinanţarea sistemului de sănătate. Sănătatea costă mult în toate ţările lumii, nu este un producător financiar, ci un consumator. Însă, tot economic vorbind, investiţia se regăseşte însutit în scăderea morbidităţii şi a mortalităţii, în ameliorarea indicilor demografici, etc. Deci, primeşti înapoi cu mult peste ceea ce investeşti. Aş face o paralelă între costul prevenirii unei infecţii nozocomiale şi cel al tratării ei, de cel puţin 10³ – 10⁴ ori mai mare… O altă problemă o reprezintă schimbarea mentalităţii, a acelui spirit mioritic care ne caracterizează de multe ori. Schimbare şi din partea personalului medical, şi din partea pacienţilor. Nu în ultimul rând, modificarea şi modernizarea legislaţiei actuale, cel puţin în ceea ce priveşte igiena, ar fi mai mult decât binevenită, oferind şi un cadru legal puternic, atât de necesar.

Rep.: Cum aţi opri, dacă aţi avea pârghiile necesare, “hemoragia” de cadre medicale în străinătate?

A.M.: Cred că ar fi simplu, dacă condiţiile de la noi ar fi comparabile, ca şi dotări medicale, materiale sanitare, condiţii de muncă, cu cele din alte ţări. E frustrant să nu ai cu ce lucra, să ştii să faci ceva însă să nu ai mijloacele efective de a-ţi pune în practică cunoştinţele şi îndemânarea. Spun mereu că nu suntem cu nimic inferiori altor popoare sau ţări. Doar că avem mai puţină încredere în noi şi suntem încă atraşi de mirajul străinătăţii. Însă şi acolo, din păcate, câinii nu umblă cu covrigii…

Rep.: Credeţi că se impune construirea unui Spital Regional la Târgu-Mureş?

A.M.: Da. Târgu-Mureşul a reprezentat un punct important de intersecţie al axelor medicale şi un punct de referinţă medical. Acum însă nu mai sunt la curent cu ceea ce se întâmplă medical în Târgu-Mureş, cu progresele obţinute.

Rep.: Sunteţi de acord ca personalul din sănătate să presteze atât în mediul privat cât şi la stat?

A.M.: Găsesc argumente pro şi contra. Pro ar fi posibiliatea de a lucra şi într-un alt mediu, cu alte pretenţii, şi mai ales obligativitatea de a te purta civilizat cu pacientul. Contra ar fi supraîncarcarea personalului medical, implicit influenţa asupra calităţii actului medical, devierea pacienţilor dintr-un sistem în altul, etc.