Boss Company, în insolvenţă şi datoare la bugetul Sighişoarei Business
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 524 Vizualizări

Boss Company, în insolvenţă şi datoare la bugetul Sighişoarei

111Viceprimarul municipiului Sighişoara, Ionel Gavrilă, a făcut joi, 30 iulie, cu ocazia unei şedinţe ordonare de Consiliu Local, o informare cu privire la cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată în contradictoriu cu SC Boss Company SRL, societate care în decursul a mai mulţi ani a gestionat parcările publice din municipiul Sighişoara.

Contractul de concesiune, mărul discordiei

Potrivit documentului, disponibil pe site-ul www.sighisoara.org.ro, Municipiul Sighişoara şi primarul municipiului Sighişoara, mandataţi în acest sens de Consiliul Local Sighişoara prin Hotărârea Consiliului Local nr. 103/29 noiembrie 2012, au luat la cunoştinţă expirarea de drept a contractului de concesiune încheiat cu Boss Company SRL şi au formulat o acţiune împotriva respectivei societăţi, înregistrată la Judecătoria Sighişoara, care a declinat competenţa către Tribunalul Mureş, instituţie care a transpus cauza la Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Hotărârea nr. 426/13 martie 2015, Tribunalul Mureş a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Sighişoara, în contradictoriu cu pârâtul Boss Company SRL, care între timp a intrat în procedura de insolvenţă, prin Încheierea nr. 1133 nr. 1133 din 21 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş. De asemenea, în acelaşi document se arată că Tribunalul Specializat a numit ca administrator judiciar societatea Hodoş Business Recovery SPRL şi a stabilit un nou termen de judecată în derularea procedurii reorganizării judiciare la data de 17 septembrie 2015.

Datorie de 31.088 lei

Totodată, în aceeaşi hotărâre din 13 martie 2015 Tribunalul Mureş a constatat încetarea contractului de concesiune nr. 4/12171/3 iunie 2013, încheiat între Municipiul Sighişoara şi Boss Company SRL, obligată să predea reclamantului mai multe bunuri cum ar fi barieră de acces în Cetate, sistem de acces în Cetate, sistem de supraveghere acces Cetate – împrejmuire parcare în strada Octavian Goga, stâlpi metalici de fontă şi camere de supraveghere pe strada Anton Pann. Aceeaşi instanţă a obligat societatea Boss Company să plătească reclamantului suma de 94.637 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, viceprimarul Ionel Gavrilă a prezentat o informare cu privire la sumele restante datorate la bugetul local de societăţile comerciale aflate în procedura insolvenţei, printre acestea figurând şi societatea Boss Company SRL, cu suma de 31.088, 91 lei.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE