Calcând istoria, doua zile în Ierusalim

De: Cristina GÂNJ, Sanda VITELAR

E marti, dimineata... devreme, foarte devreme. Stau pe acelasi sezlong verde de pe balconul ce vrea, parca, sa se arunce în valuri. Marea e mai agitata astazi, la fel si mintea mea. Cei mai activi aleaga deja pe faleza si pe plaja, altii se lupta cu valurile în larg. Mi-a trebuit o noapte si câteva tigari pentru a-mi aduna, partial, gândurile si emotiile. Aseara ne-am întors din Ierusalim unde am stat doua zile, cazate la Reprezentanta Bisericii Ortodoxe din România, la locurile sfinte. O camera prea mare pentru noi în care ne-am simtit destul de straine, dar în siguranta. Duminica, era duminica atunci când am ajuns în Ierusalim. Alaturi de Maria “mica”, o studenta românca veninta din Anglia pentru a vedea locurile sfinte si Maria “mare”, cea stabilita în Ierusalim de 15 ani care îndruma pelerinii cazati la biserica si îngrijeste bolnavii din spitale, am pornit pe jos, spre orasul vechi. Aparatul l-am tinut în geanta pâna acolo, fiind nevoite sa trecem prin cartierul ultrareligiosilor care sunt foarte agresivi si deranjati de orice. “tine-l în geanta pâna-ti zic eu, sa nu cumva sa-i pornesti si sa ne pietruiasca”, mi-a repetat de câteva ori pe drum, Maria “mare”.
Zidul Plângerii sau Dumnezeu doar la nevoie
Am ajuns la Zidul Plângerii sau Zidul Vestic, locul cel mai venerat de evrei. Este singurul zid care s-a pastrat dupa distrugerea celui de-al doilea Templu al lui Solomon, în anii 70, de catre romani. Milioane de evrei se strâng an de an la Zidul Plângerii, pentru a se ruga si a plânge pentru distrugerea Templului care a fost timp de o mie de ani centrul lor religios si spiritual, cultural si social. De doua ori pe an, milioanele de biletete cu rugaciuni si dorinte catre Dumnezeu sunt scoase dintre crapaturile zidului si îngropate pe Muntele Maslinilor. Locul era populat mai mult de evrei, femeile în partea dreapta, barbatii în stânga. Corzi sensibile s-au rupt acolo-n mine si ma gândeam...”uite un loc unde se cere si unde se plânge, uite locul pe care-l ascundem fiecare undeva... cât de populat este si cât de îndrazneti suntem când e vorba de a cere. N-am zabovit foarte mult pe acolo, am reusit sa ridic aparatul peste gard si sa declansez de doua ori fara sa ma vada nimeni. Începea sa lesine soarele si o data cu atipirea lui sa înceapa Yom Kippur (Ziua Ispasirii) care urma sa dureze pâna la apusul soarelui din ziua umatoare. Fara mâncare, fara bautura, fara munca, fara masini. Circulatia a fost oprita în toata tara, de duminica seara pâna luni seara. Ne-am grabit înapoi la biserica pentru a ne refugia. Ultrareligiosii începusera sa iasa pe strazi, pasuind în grupuri spre Zidul Plângerii care s-a închis în urma lor. N-am avut acces dar nici curaj sa merg acolo seara, cred ca era ceva deosebit.
Pasuind istoria
A doua zi, ne-am trezit la în jurul orei cinci. Alaturi de aceleasi doua Marii am plecat de la biserica pentru a pasi pe istoria orasului vechi. Primul popas a fost la Biserica Mormântul Maicii Domnului din Gradina Ghetsimani, la poalele Muntelui Maslinilor. Potrivit traditiei crestine este locul în care Apostolii au înmormantat trupul Maicii Domnului. Aici am asistat la Sfânta Liturghie savârsita de crestinii ortodocsi. Dupa ce s-a terminat Liturghia ortodocsilor au urmat trei Liturghii simultane savârsite de catre armeni, siro-iacobiti si copti, în acelasi timp, la trei altare diferite, dar în aceeasi încapere. Din pacate n-am mai putut ramâne, aveam multe de vazut si trait în acea zi. Urmatoarea oprire a fost la Gradina Ghetsimani, cea mai renumita gradina din tara Sfânta, acolo unde Iisus mergea deseori sa de roage. Se spune ca o parte din maslinii din Gradina Ghetsimani dateaza de peste 2000 de ani, participând astfel la rugaciunea lui Iisus din noaptea prinderii si judecatii, joia mare. Tot în Gradina Ghetsimani e plasata si Biserica Tuturor Natiunilor sau Biserica Agoniei, construita pe ruinele unei biserici distruse în anul 614, si ale unei alte biserici, cruciate, distruse în anul 1219. Aici e înfatisat Iisus, mediind legatura dintre Dumnezeu si umanitate. Iisus a fost vândut si prins în acest loc si dus la Caiafa, intrând pe Poarta de Aur care e zidita acum. Se zice ca aceasta poarta de va deschide atunci când Iisus se va întoarce pentru judecata de apoi. Originanul Portii de Aur exista si astazi în incinta Bisericii Ortodoxe Ruse.
Via Dolorosa exista
Emotii au fost, poate nu chiar atât de mari la locul faptei, pe cât dupa ce am realizat ce mi se întâmpla. O poarta imensa ni se înfatisa în fata, Poarta Leilor, dupa ce am trecut, totul a fost istorie. Locul nasterii Maicii Domnului imediat pe dreapta, Scaldatoarea Cailor – Lacul Bethezda, Casa lui Iuda, un loc de care se fereste toata lumea si unde nu poate locui nimeni apoi Pretorium si începutul în acelasi timp. Via Dolorosa sau Drumul Crucii se pierde printre stradutele întortochiate ale orasului vechi al Ierusalimului spunându-si povestea în cel mai frumos stil. Poate fi locul pe unde Iisus a patit sau poate fi locul în care Biserica venereaza misterul vietii lui Iisus prin rugaciune. Am pornit si noi, o data cu povestea, de la Praetorium (locul judecarii lui Iisus) si pâna la Sfântul Mormânt din Golgota, aproximativ un kilometru. Pe Drumul Crucii sunt esalonate 14 popasuri, fiecare marcând un eveniment de sacra memorie pentru crestini în fiecare loc constuindu-se capele, biserici si manastiri. Al doilea popas al Crucii marcheaza împovararea cu Crucea si Coroana de spini, la Arcul Ecce Homo, unde Pilat l-a prezentat pe Isus, multimii: “Iata omul!” Urmeaza apoi al treilea popas, prima cadere sub povara crucii. Al patrulea popas, Iisus se întâlneste cu mama sa, al cincilea popas Simion din Cirena este fortat sa duca crucea lui Iisus, al saselea popas Veronica sterge sudoarea fetei lui Iisus, al saptelea popas Iisus cade pentru a doua oara, al optulea popas Iisus consoleaza femeile “Nu ma plângeti pe mine ci plângeti-va pe voi însiva si pe copiii vostri.”, al noualea popas Iisus cade pentru a treia oara, al 10-lea popas Iisus este dezbracat de vesminte; al 11-lea popas Iisus este batut în cuie pe cruce “Mi-au strapuns mâinile si picioarele, toate oasele as putea sa mi le numar”, al 12-lea popas, Iisus moare pe cruce, al 13-lea popas e marcat de coborârea de pe cruce iar ultimul… cel de-al 14-lea: “Iosif a luat trupul, l-a înfasurat într-o pânza curata de in si l-a pus într-un mormânt nou, a lui însusi, pe care-l sapase în stânca”.
Mormântul lui Iisus e locul cel mai sfânt al crestinitatii. Este punctul central al întregii Basilici a Sfântului Mormânt. Ca sa va povestesc ce-am vazut si ce-am trait la fiecare popas în parte, mi-ar lua pe putin toate paginile din numarul acesta. Sa va povestesc cum curgea mir din icoane, cum parca l-am vazut pe Pilat strigând dupa Iisus, cum ma uitam la geamul la care statea Împarateasa Elena si arunca bani muncitorilor care sapau în cautarea Crucii, ca sa nu mai sape, cât de înfricosatoate era zona unde se zice ca a locuit Iuda, sau mâna lui Pilat sculptata în usa… cum mi-au lesinat genunchii sub Poarta de Aur.
Noi te-am omorât, “Omule”, si tot noi te jelim
La fiecare popas, în fiecare loc, cineva plângea. Mii de crestini au pasuit Drumul Crucii o data cu noi, cu sau fara cruce în spate, cu sau fara Biblie în mâna, cu emotii, cu credinta, cu speranta, cu învatare. Mie mi s-a sters de tot imaginea pe care mi-au format-o parintii prea credinciosi în primii ani ai copilariei. Iisus a fost un profet si cel mai mare erou al omenirii. Luni seara ne-am întors la Tel Aviv mai bogate. Poate ne vom reîntoarce odata, cine stie...

Doamna Kati sau o poveste frumoasa din Israel

Ecaterina Butnariu sau ”doamna Kati” a ajuns în Israel în urma cu noua ani. Am avut placerea de a o cunoaste prin intermediul lui Mihai Burghel, atasatul economic al Ambasadei României în Israel si ne-a fost de un real folos. Ea ne-a vorbit despre viata românilor care vin sa munceasca în Israel. Ne-a prezentat Tahanaua sau strada Pantofarilor, zona creata special pentru cei care vin sa lucreze spre a-i tine departe de centrul Tel Avivului. Chiar daca de loc este din Dobrogea si a fost repartizata la Roman dupa absolvirea scolii sanitare a vazut si Târgu-Muresul. A fost de câteva ori si ceva aparte a atras-o. ”Primul meu prieten pe care l-am cunoscut a fost un baiat Liviu din Târgu-Mures, lucra la spital ca tehnician dentar”, ne-a spus. La o cafea ne-a spus povestea vietii ei din Israel, una fericita dar si emotionanta.
Primul an de munca nu a fost usor
Doamna Kati a ajuns în Israel printr-un coleg de munca. Lucra la spital si cineva a întrebat-o daca nu stie pe nimeni care ar vrea sa mearga în Israel sa îngrijeasca o batrâna. În doua saptamâni era plecata. Familia la care a mers a platit totul. Familia locuia într-un sat de lânga Ierusalim. ”Era o batrâna care era românca, foarte bolnava, familia nu avea timp sa se ocupe de ea. Azi m-au adus, mâine mi-au spus noi plecam în Italia în concediu. Te descurci cu mama. Au plecat, fara sa negociem salariu, fara nimic. Când au venit, mi-au spus ca îmi dau 400 de dolari pe luna. Apucasem sa semnez contractul si am zis ca daca nu am fost desteapta când a trebuit acum un an de zile trebuie sa respect contractul ca sa nu devin persoana nongrata”, ne-a povestit doamna Kati. La finele anului prevazut a plecat. A avut noroc, a dat peste un om extraordinar, tot român la origine care a tratat-o ca pe propriul copil.
Opt ani alaturi de un om deosebit
”Tatal meu daca traia nu se purta asa frumos”, spune Kati despre omul de care a avut grija timp de opt ani. Viata celor care au grija de persoanele în vârsta nu este deloc usoara. Multe din aceste fete nu au voie sa iasa în oras sau sa vorbeasca la telefon. Atât timp cât în pasaportul lor scrie ca au venit la familia x sau y sunt tratate ca si proprietatea acestor familii. În cazul lui Kati situatia a fost cu totul si cu totul alta. ”Nu am avut interdictii asa cum au avut alte fete. Ieseam în oras când vroiam, mâncam ce vroiam. Primeam bani de buzunar în fiecare saptamâna sa ies în oras. Daca plecam într-o excursie îmi platea taxiul sa nu merg cu autobuzul pentru ca e periculos. Din acest punct de vedere am avut noroc de la Dumnezeu”, spune Kati. Ultima dorinta a batrânului pentru care a lucrat a fost sa revada România. La 90, dupa o operatie pe cord deschis, Kati l-a dus la Bucuresti. ”El pâna a murit a mâncat mâncare româneasca. Opt ani cu mine în casa n-a vorbit decât româneste. Îmi spunea ca nu vrea sa uite niciodata limba româna”, a marturisit Ecaterina Butnariu.
Kati are acum buletin de Israel si mai multe locuri unde lucreaza. Câstiga bine si tot ceea ce face face pentru cei doi copii si patru nepoti care sunt acasa. Nu regreta nimic. Chiar daca la început a câstigat putin acum poate câstiga chiar si 1500 - 2000 de euro pe luna.

”Vreau sa mai calc o data pe pietrele pe care am calcat. Vreau sa ma mai plimb un pic cu bastonul pe Lipscani. Chiar daca era un risc foarte mare l-am adus în Bucuresti. Va rog sa ma credeti nu l-am dezlipit de pe Lipscani cu bastonul se oprea la fiecare usa si pe fiecare piatra. Am intrat sa intram într-un restaurant. Erau niste mese mai modern si nu aveau fete de masa. El a spus ”Va rog frumos, vreau sa-mi puneti o fata de masa alba.” Nu aveau. S-a ridicat de pe scaun si i-a spus chelnerului ”Eu m-am nascut în România. Aici am învatat sa manânc frumos. România m-a învatat sa vorbesc frumos, eu aici am învatat sa fiu educat si aici am învatat sa manânc cu fata de masa si pâna mor asa am sa manânc.”Ecaterina Butnariu