Românii si maghiari invitati la Marsul dreptatii si tolerantei
Avocatul dr. Kincses Előd a sustinut ieri o conferinta de presa în care a anuntat programul din cadrul actiunii de comemorare a evenimentelor din martie 1990 care s-au soldat cu pierderi atât din rândul maghiarilor cât si al românilor. Astfel, în data de 19 martie, la ora 19.00, va avea loc un mars al „Dreptatii si Tolerantei” prin centrul municipiului Târgu-Mures. Participantii se vor întâlni în fata Palatului Culturii, vor merge prin fata cinematografului Arta, vor urca pe strada Bolyai, pâna în fata actualului tribunal. Cei care vor dori, vor merge apoi pâna la cimitirul reformat. „Dorim ca acest mars sa sensibilizeze autoritatile si sa determine aflarea adevarului si demascarea vinovatilor acelor evenimente”, a spus Kincses Előd.
A doua zi, în data de 20 martie, la ora 10.00, va avea loc o masa rotunda la „Deus Providebit”, în spatele Bisericii Romano-Catolice unde vor participa oameni importanti, europarlamentari atât de origine maghiara cât si româna. Gazda acestui eveniment va fi Liga ProEuropa, în frunte cu Smaranda Enache, copresedinta organizatiei. Ultimul eveniment va avea loc tot în aceeasi zi, la ora 17.00, când la Biserica Reformata din cetate se va tine o slujba în memoria celor cazuti în confruntarile din 90. Aceasta slujba va fi tinuta de înati prelati. „Acel trist eveniment trebuie sa fie comemorat si trebuie trase concluziile necesare. Trebuie sa solicitam stabilirea adevarului si spiritul tolerantei va trebui sa conduca aceasta urbe care a fost caracterizata de un spirit corespunzator de convietuire cu acea exceptie care a inflamat orasul si despre care si acum, oficial, nu se spune adevarul. Adevarul este ca s-a organizat din Bucuresti, cu aprobarea presedintelui tarii, cu sprijinul nemijlocit al generalilor Stanculescu si Chitac, dar si Gusa”, a declarat avocatul.
De asemenea, cu aceasta ocazie s-a facut si un apel la tinerii de pâna în 25 de ani pentru a scrie eseuri cu tema „Martie negru al familiei mele”. „Am lansat acest apel si am primit sase eseuri din care doua erau în limba româna”, a declarat Kali Istvan, presedintele organizatiei judetene CNMT.



























