Tel Aviv, un fel de New York cu nisip de Florida...

De: Cristina GÂNJ

E ora 2 a.m., duminica deja. Stau pe un sezlong verde si aspru, “de mâna” cu vecina de peste drum, albastra si sarata, moale si zgomotoasa, Marea Mediterana. Sunt de trei zile în Tel Aviv dar nu îndraznisem sa scriu nimic, planam undeva deasupra a tot ce mi se întâmpla si cautam raspunsuri pe care nu le-am gasit nici acum. M-am hotarât sa va scriu pentru ca mi-e frica de ziua de mâine, adica de astazi... deja, când vom merge la Ierusalim, de Yom Kippur. Nu, nu-mi e frica de evreii ortodocsi cu perciunii-n vânt, carora probabil nu le va placea aparatul meu si doar ei stiu cum vor reactiona, mi-e frica de faptul ca voi uita probabil gustul Tel Aviv odata ajunsa în Ierusalim. stiti cum e, când manânci o înghetata de vanilie, o savurezi, apoi manânci una de ciocolata si uiti gustul celei dintâi? Eh, cam asa intuiesc eu ca va fi. Mi-a ocupat 20 de pagini de jurnal sa relatez aceste trei zile, dar pentru voi am pastrat doar concluziile puerile, poate, pentru ca stiu, va plictisesc articolele lungi si foarte lungi. Acesta va fi unul lung, foarte lung nu-mi permit pentru ca trebuie sa va arat si pozele (cu scuzele mele de fotograf, ce sunt).


Sute de tineri danseaza pe nisip
Israel, Tara Sfânta... Tel Aviv, cel mai mare oras dupa Ierusalim. La ce era sa ma astept în afara palariilor negre sau a echipelor? Ei bine, trebuia sa ma astept la un oras tânar, frumos, curat si modern. Un fel de New York cu nisip de Florida. Tinerii se îmbraca dupa ultima moda, cei mai bogati trag chiar spre snobism. Cei mai activi încep sa alerge promenada delimitata de palmieri, înca de la primele ore ale diminetii. De la tineri la vârstnici, alergare sau ciclism. Seara, yoghinii se expun apusului, iar pescarii trag de undita, nesatui. O data la zece minute trece câte un avion pe deasupra capului meu. Cladiri imense vor sa atinga norii iar mall-urile sunt de necirculat. Pe strazile centrale, din trei magazine, unul e de bijuterii. Dar viata începe doar noaptea. Sute de tineri se perindeaza pe sub balconul meu, prin promenada, mergând sau întorcându-se de la un club, terasa, bar, restaurant. Majoritatea sunt deschise pâna aproape de rasaritul soarelui. Cele de pe plaja sunt foarte interesante, scaunele sunt proptite în nisip, iar mesele se sterg cu peria... de nisip. Tinerii danseaza pe nisip, cad pe nisip si zâmbesc o data cu nisipul trezit dimineata de soarele timid ce scoate câte o raza printre imensele cladiri.


O chirie în Tahana, 500 de euro
Prima sclipire din Tel Aviv a fost strada Allenby ce porneste din dreapta hotelului unde suntem cazate si se pierde în marele oras. Am pornit si noi pe ea, pentru ca trebuia sa ajungem la ambasada. E o strada lunga, îngusta si plina, magazin lânga magazin, lânga butic, cafenea, terasa, restaurant, aprozar, etc. Sute de mirosuri amestecate placut, vânzatori români, trotuare pline si mult zgomot. E frumos, la fel ca tot ce se învârte în jurul nostru. Am cotit la un moment dat, îngusta strada îti continua traiectoria colorata.
A doua sclipire a fost „Strada Pantofarilor” din Tahana. O zona cum numai în filme vezi, având ca protagonsti românii muncitori si oamenii fiorosi, de culoare. Pe coltul strazii au murit doua românce în 2007, daca am fost informata corect. Erau la un restaurant/terasa ramase au fost. Bomba... explodase. Acel cartier a fost singurul în care mi-a fost frica sa ridic aparatul la ochi. Blocuri mici, unele fara geamuri, gunoaie în mijlocul strazii, „ocska piac” pe toata lungimea stazii si terase cu manele. O chirie în Tahana costa în jur de 500 de dolari dupa cum ne-au marturisit trei muncitori români, ce savurau un Tuborg pe strada Pantofarilor.


Haia a plecat în Israel pentru o noua viata
Ne-am asezat la o masa în zona cu manele si nu ne venea sa credem ca sunem în Tel Aviv. Nici în cel mai josnic cartier din Bucuresti nu vezi asa ceva. E un loc interesant, ce-i drept, cu multe povesti, dar foarte înfiorator. Nu vreau sa ma gândesc cum e noaptea, când ies traseistele “în oras” si dealerii la colt de strada. Chelnerul, cum auzise ca suntem românce ne-a si adus la masa o prietena de-a lui. E voba de Haia. Are 40 de ani si lucreaza ca vânzatoare la un magazin de haine din Haifa. A plecat din România în 1989, dupa ce s-a casatorit. Este evreica asa ca nu i-a fot greu sa aleaga tara. La 20 de ani a plecat în Israel cu gândul la o alta viata. “În România traisem ca o printesa. Tata era general în armata, eram o familie înstarita. În Israel totul îmi era strain, nu stiam limba, nu cunosteam oamenii, dar încet m-am ridicat.” În relatarea ei, Haia s-a oprit la un moment dat si s-a uitat lung la mine… mi-a marturisit ca are cancer cerebral. Merge la control de doua ori pe an. “As fi murit daca ramâneam în România”, accentueaza Haia, laudând medicii israelieni. De Yom Kippur se va închide în casa si va tine post, la fel ca toti evreii. Revenind la Tahana, n-am mai stat mult, îmi ajunsesera miile de cadre ce mi-au trecut prin fata în aproximativ doua ore.


Strada Dizengoff, un Champs-Élysées al Tel Aviv-ului
O alta sclipire, de data aceasta pozitiva a fost “zona” Dizengoff care e de fapt o strada comerciala, cea mai renumita din Tel Aviv, numita asa dupa numele celui dintâi primar din Tel Aviv. Centrul Dizengoff e una dintre atractiile principale din oras. Se zice ca n-ai fost în Tel Aviv pâna nu ai baut o cafea la una dintre cafenelele de pe strada Dizengoff. E un fel de Champs-Élysées al Tel Aviv-ului. Eu pot sa spun ca am fost în Tel Aviv, deci am baut cafeaua cu lapte de pe Dizengoff.


Samba si reggae pe malul marii
Orasul vechi, Jaffa, a fost punctul culminant al celor trei zile de Tel Aviv, total diferit de tot ce v-am povestit pâna acum. Este unul din cele mai vechi orase-porturi din lume si cel mai frumos pe care l-am vazut, personal, pâna în prezent. Biserica Sf. Petru, moscheea, turnul cu ceas, piata, zidurile, scarile… ma gândesc acum la toate acestea si parca încep sa le simt mirosul din nou.
Mi-am îndoit gâtul la 90 de grade pentru a focaliza pe vârfurile turnurilor Ramat Gan. Am sorbit apusul de pe Mediterana cu fundal de tobe. Am stat pe un scaun proptit în nisip, stergându-mi-se masa cu peria în timp ce ascultam live, pe malul marii, samba, reggae si bosa. Am cunoscut români simpli ce-si traiesc propriile povesti si vise în Tel Aviv. Am planat trei zile deasupra mea, fara sa stiu unde sunt si de ce. Am uitat de voi. Am uitat de mine. E frumos în Tel Aviv...