Home / Cultură / Pregătiri pentru ProEtnica 2015

Pregătiri pentru ProEtnica 2015

Distribuie

111Aleşii locali ai municipiului Sighişoara au aprobat joi, 30 iulie, cu ocazia unei şedinţe ordinare a Consiliului Local, regulamentul de organizare şi desfăşurare a Festivalului „ProEtnica 2015 – Festival Intercultural Sighişoara”, eveniment organizat în perioada 20-30 august, de Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara. „Începând cu anul 2001 Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara a organizat, în Sighişoara, Festivalul Intercultural ProEtnica. La aceste ediţii au participat peste 5.500 de reprezentanţi ai comunităţilor etnice din România, iar circa 200.000 de vizitatori au participat la programul variat al manifestării”, se arată în raportul de specialitate al Biroului Achiziţii, Accesare Fonduri Europene şi Managementul Proiectelor din cadrul Primăriei municipiului Sighişoara.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Ziua Mondială a Poeziei, prilej de întâlniri literare și muzicale la BJ Mureș

Distribuie Începând cu anul 1999, poezia a primit o zi a ei fiind celebrată în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.