„Primul job al absolventului de Medicină” Stiri nationale
  • admin
  • 0 comentarii
  • 179 Vizualizări

„Primul job al absolventului de Medicină”

111Marți, 2 octombrie 2015, Departamentul de Sănătate al UNPR a organizat, la sediul partidului, conferința de lansare a Programului „O Românie sănătoasă este o Românie puternică”. La conferință au participat medicii: Iulian Popescu – deputat, președintele Departamentului de Sănătate, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Camelia Margareta Bogdănici – deputat, prim-vicepreședintele Departamentului, secretar al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Marin Burlea – senator, membru al Comisiei de sănătate publică din Senat, Alin Țucmeanu – Secretar de stat în Ministerul Sănătății și Prof. Dr. Petru Armean, decan al Facultății de Moașe și Asistență Medicală din cadrul UMF „Carol Davila”.

Domnul deputat Dr. Iulian Popescu a expus o radiografie a sistemului sanitar actual și a prezentat obiectivele UNPR, în domeniul sănătății, privind situația finanțării, a investițiilor în infrastructură, calitatea actului medical, importanța prevenției, susținerea industriei farmaceutice românești, în special a Institutului Cantacuzino și măsuri eficiente de combatere a corupției din sistemul sanitar. Doamna deputat Conf. Dr. Camelia Margareta Bogdănici a prezentat proiectul „Primul job al absolventului de Medicină”. Prin acest proiect, UNPR dorește garantarea unui loc de muncă pentru fiecare absolvent de Medicină prin creșterea ponderii rezidențiatului pe post, prin posibilitatea ca medicul rezident să își desfășoare activitatea și în alte spitale decât cele universitare. UNPR dorește să sprijine tinerii medici și întregul personal medical pentru stoparea migrației personalului din întregul sistem de sănătate.

Domnul Dr. Alin Țucmeanu, Secretar de stat în Ministerul Sănătății a prezentat starea actuală a spitalelor din România și soluțiile pe care UNPR le propune pentru îmbunătățirea serviciilor medicale acordate populației. De asemenea, a subliniat importanța prevenției și a principalelor programe naționale de sănătate din România. La rândul său, domnul Prof. Dr. Marin Burlea a prezentat măsurile de încurajare a politicilor demografice, de stimulare a natalității, în special de sprijinire a familiilor tinere prin măsuri fiscal-bugetare și sociale. Până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare, parlamentarii UNPR vor depune un pachet legislativ care va cuprinde toate măsurile prezentate în Program, sub forma unui Pact național de sănătate, la care sperăm să adere toate forțele politice din România, pentru că UNPR crede cu tărie că aceste măsuri nu trebuie să fie ale partidelor, ci ale românilor.

Cu ocazia acestui eveniment, Dr. Iulian Popescu, l-a prezentat pe domnul Prof. Dr. Petru Armean, decan al Facultății de Moașe și Asistență Medicală din cadrul UMF „Carol Davila” și manager al Spitalului Teodor Burghele din București, ca membru al echipei de inițiatori ai Programului, recent intrat în echipa de specialiști ai UNPR. UNPR consideră că “starea de sănătate a populației este o problemă de calitate a vieții, precum și una de securitate națională”, așa cum a subliniat în repetate rânduri Președintele UNPR, Gabriel Oprea, Ministru de Interne și Viceprim-ministru al României.

Biroul de Presă al UNPR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE