Marius Paşcan „Depolitizarea TVR posibilă” Politic
  • edith.veres
  • 0 comentarii
  • 96 Vizualizări

Marius Paşcan „Depolitizarea TVR posibilă”

Marius Pascan sustine depolitizarea TVRTeleviziunea publică poate fi uşor depolitizată, politizarea instituţiei fiind una dintre cauzele situaţiei catastrofale a acesteia. Aceasta este cel puţin opinia senatorului Marius Paşcan, vicepreşedinte al Comisiei de Cultură şi Media din Senat. Senatorul susţine că depolitizarea, intens cerută de ani de zile de opinia publică, se poate atinge pur şi simplu prin alcătuirea corectă a fişelor postului şi prin organigramă.

 Responsabilităţi chiar şi penale

Afirmaţiile senatorului mureşean au survenit în urma demiterii miercuri, 23 septembrie, a lui Stelian Tănase, directorul de la acea dată al Televiziunii publice, TVR. Acestuia i se reproşează că, deşi a existat un plan de redresare al TVR, acesta nu a fost respectat. La finalul anului 2014, televiziunea publică avea o datorie de 700 de milioane de lei, dintre care peste 400 de milioane la bugetul de stat. În opinia senatorului Paşcan, conducerile celor 20 de ani au dus la această situaţie. „Cunosc situaţii din interior în calitatea pe care o am de vicepreşedinte al Comisiei de Cultură şi Media din Senat şi ştiu că de pildă Televiziunea Română, în anterioare conduceri, a plătit, s-a angajat, a semnat contracte pentru producerea unor seriale de la Hollywood pe 20 de ani. Deci s-a angajat că pe un serial de televiziune va plăti anual pentru producţiile care vor fi, contracte care acum încă îşi fac efectul”, a explicat senatorul mureşean. Televiziunea plăteşte în continuare aceste servicii, care nici măcar nu existau la data semnării contractului. „Lucrurile acestea incumbă responsabilităţi, poate şi penale. Şi atunci spun nu ştergerea datoriilor şi să ne facem că uităm ce a fost, ci o analiză temeinică, o verificare prin organele abilitate ale statului şi stabilirea responsabilităţilor şi a vinovăţiilor. Şi cei care sunt responsabili să răspundă”, a susţinut Paşcan.

Întrebat despre modalitatea prin care s-ar putea depolitiza televiziunea publică, acesta a arătat că lucrurile nu ar trebui să fie foarte complicate. „Foarte simplu. Prin fişa postului. Câtă vreme fişa postului îi permite imixtiuni în programul editorial nu se va schimba nimic. Preşedintele – director general trebuie să aibă mandat pe ceea ce înseamnă gestionarea economică, contabilă dacă vreţi, a Televiziunii. Să nu aibă nici un fel de competenţe editoriale. Şi atunci lucrurile se clarifică. Cei care sunt şefi de departamente, de programe, trebuie lăsaţi să-şi facă profesia cu profesionalism. Iar lucrurile pot fi demarcate prin organigramă şi prin fişa postului”, a explicat Paşcan.

Conform Agerpres, Irina Radu a fost numită de către plenul reunit în funcţia de director interimar al SRTv. Aceasta a fost, până la data numirii, coordonator cu atribuţii de director în Direcţia Programe. Pe parcurs, a fost editor la „Monitorul de Iaşi”, editor şi prezentator la TVR Iaşi. A plecat în 2006 de la televiziunea publică, pentru a lucra la alte posturi de televiziune, şi s-a întors în TVR în 2012.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE