Home / Politic / VIDEO: „Patrula lui Vlad Ţepeş” recrutează mureşeni cinstiţi

VIDEO: „Patrula lui Vlad Ţepeş” recrutează mureşeni cinstiţi

Distribuie

tepes 1Preşedinte interimar al Partidului România Unită (PRU) Mureş, Daniel Răzvan Biro, a oferit detalii vineri, 5 februarie, despre proiectul „Patrula lui Vlad Ţepeş”, lansat în 24 ianuarie, cu ocazia congresului naţional al partidului.

ONG în ajutorul cetăţenilor

Potrivit liderului PRU Mureş, „Patrula lui Vlad Ţepeş” va funcţiona sub forma unei organizaţii non-guvernamentale şi nu va avea caracter paramilitar.

„În momentul de faţă, la acest demers se lucrează, va avea caracterul unui ONG, unei asociaţii, care va avea bineînţeles un statut foarte bine delimitat care se va încadra în limitele legii şi nicidecum nu va adopta un caracter paramilitar cum s-a speculat de anumiţi indivizi care coabitează bineînţeles cu anumite centre obscure de interes şi care se simt ameninţaţi de ascensiunea Partidului România Unită”, a declarat Daniel Răzvan Biro, cu ocazia unei conferinţe de presă. „Proiectul va fi şi este un demers cu caracter civic, prin care ne propunem să venim în ajutorul cetăţenilor şi comunităţii, susţinând acte umanitare, intervenind în cazul unor probleme sau chiar calamităţi naturale, Doamne fereşte, cum ar fi inundaţii, înzăpeziri. Vom sesiza autorităţile asupra unor acţiuni capabile să pună în pericol viaţa, liniştea şi siguranţa publică sau anumite acte infracţionale la care suntem martori. Considerăm că e bine să avem un cadru organizat care la urma urmei nu este o noutate nici pentru România. În vremurile mai înaintate şi în mediul rural existau astfel de iniţiative în care sătenii se organizau pentru a susţine patrule de noapte pentru a supraveghea culturi agricole şi alte bunuri care puteau fi prăduite”, a adăugat preşedintele interimar al PRU Mureş.

tepes 2

„Noi ne bazăm pe forţa legii, şi nu pe forţa pumnului”

De asemenea, liderul PRU Mureş a arătat că „Patrula lui Vlad Ţepeş” îşi va desfăşura activitatea după principiul „Noi ne bazăm pe forţa legii, şi nu pe forţa pumnului” şi va urmări încurajarea atitudinii civice a cetăţenilor. În ceea ce priveşte înscrierile, Daniel Răzvan Biro a anunţat că în „Patrula lui Vlad Ţepeş” sunt aşteptaţi oameni fără antecedente penale, serioşi şi cinstiţi, care vor purta un echipament distinctiv. „Pentru înscrierea în cadrul acestei patrule, cetăţenii trebuie să ne contacteze fie pe e-mail la adresa prumures@partidulromaniaunita.ro, fie pe pagina de socializare sau chiar şi telefonic, fiind afişate datele de contact pe site-ul partidulromaniaunita.org. Vom lua contact cu aceştia şi împreună cu dânşii, pe baza regulamentului adoptat la nivel naţional, vom încerca să ne organizăm şi pe raza judeţului Mureş. Criteriile de admitere bineînţeles sunt cele stipulate şi în statutul Partidului România Unită: inexistenţa unor antecedente penale care să aducă prejudicii de imagine, bineînţeles se impune un caracter cât se poate de serios, dedicat şi fidel cauzei pentru care noi mizăm şi bineînţeles ce e important să existe demnitate şi cinste pentru că ceea ce facem vrem să facem pentru sprijinirea stabilizării echităţii şi dreptăţii în comunităţile noastre”, a afirmat preşedintele interimar al PRU Mureş. „Vor exista nişte uniforme distinctive, iar în componenţă vom avea aparate de fotografiat şi alte mijloace care ne permit o supraveghere pe care după aceea să o justificăm în faţa autorităţilor pentru a lua act de aceste evenimente”, a completat Daniel Răzvan Biro.

 

De asemenea, verificati

Tragere la sorți la Tribunalul Mureș, pentru birourile electorale de circumscripție

Distribuie Sediul provizoriu al Tribunalului Mureș situat în municipiul Târgu Mureș, Bulevardul 1 Decembrie 1918 …

3 comentarii

  1. ”patrula” asta nu e decât o nouă modalitate ascunsa a unor naționaliști frustrați de a stârni ură. PRU nu e decât un alt partid extremist.

  2. cred ca ar trebui sa va faceti un punt de lucru la primarie,

  3. Inteleg ca aceste uniforme vor fi similare cu ale doctorilor ? Veti avea in patrula psihologi ? Veti „consilia” cetateanul ce nu corespunde „stabilitatii echitatii si dreptatii” ? Apoi va trebui sa aratati cadrul legal care va permite sa „actionati” in spatiul public !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.