Home / CSU Medicina CSŞ / Voleibalistele mureșene înving Știința Bacău, după un joc dramatic

Voleibalistele mureșene înving Știința Bacău, după un joc dramatic

Distribuie

1-voleiEchipa feminină de volei CSU Medicina CSȘ Târgu-Mureș a câștigat partida din cadrul etapei a XV-a a Diviziei A1 disputată sâmbătă în sala UMF din Târgu-Mureș, 3-2 (23-25, 18-25, 25-21, 25-17, 16-14) cu Știința Bacău. A fost unul dintre cele mai spectaculoase jocuri susținute de mureșence în această ediție. O partidă cu o mare încărcătură psihică, în care soarta învingătoarei a atârnat în permanență ca de un fir de păr. Mureșencele au început jocul cu două mingi câștigate, dar au ratat apoi un atac ce le putea desprinde la 3-0. Au avut apoi 5-3, dar au fost egalate imediat. Blocajul a funcționat în schimb și la primul time-out tehnic conduceau cu 8-5. Jocul a mers din ce în ce mai bine și s-au mai reușit două puncte. Mureșeanca Ioana Baciu, aflată la echipa din Bacău a reușit însă câteva puncte și oaspetele s-au apropiat la 12-9. Perovic reușește și ea o serie bună pentru gazde și scorul ajunge la 14-9, iar la al doilea timp tehnic avantajul rămâne de 5 puncte (16-11). După time-out, Sofia Medic blochează și ea un atac și se părea că mureșencele vor încheia în forță setul. De la 19-12 însă, băcăuancele reușesc o serie impresionantă de 8 puncte, cu o altă mureșenacă în prim plan, Lorena Ciocian. Știința a preluat conducerea, dar medicinistele au revenit la 23-22, după care moldovencele au reușit un finish care le-a adus victoria în primul set. CSU Medicina a început partida cu sextetul Nikoleta Perović, Roxana Iancu, Ivana Zburova, Olivera Medić, Samara Franchin și Sofia Medic, cu Andreea Ispas pe postul de libero, iar pe parcursul setului au mai jucat Ljubica Kecman, Andreea Petra și Liza Varga.
Setul secund a început cu avantaj pentru mureșence, dar băcăuancele au preluat repede conducerea. S-au desprins treptat la 8-5, apoi la 16-9 și au încheiat setul la pas. În acest set a mai intrat la gazde Bianca Pașca.

Revenire spectaculoasă, când nimeni nu se mai aștepta
Cu un punct asigurat, oaspetele aveau nevoie să mai câștige unul din următoarele două seturi pentru a obține 3 puncte și a se menține aproape de Dinamo, ocupanta locului 4. Startul le-a fost cât se poate de favorabil. În fața unei echipe descumpănite, băcăuancele au avut 4-0 și 8-2 la primul timp tehnic. Pe când toată lumea se aștepta la un final lejer, mureșencele au renăscut parcă și s–au apropiat la 8-9, apoi au preluat conducerea la 11-10, cu două puncte consecutive reușite de Franchin, „copiată” imediat de Petra. Mureșencele au intrat la al doilea time-out tehnic cu 16-12. Deși Știința s-a mai aflat la conducere la 20-18, CSU Medicina nu a cedat și a încheiat un set foarte spectaculos la 25-21. Urma un set extrem de important, îndeosebi pentru oaspete. Cele trei puncte împărțite nu ajutau doar echipa bucureșteană, care se putea desprinde la cel puțin 5 puncte. Setul a început cu un serviciu în aut al mureșencelor, care nu au mai greșit atât de multe servicii ca în alte partide. S-a mers cap la cap, cu câte un punct de fiecare echipă, sau cu avantaj care a alternat. Medicina a reușit să se desprindă pentru prima dată la 11-8. Molodovencele au egalat la 13, dar la al doilea timp scorul era favorabil gazdelor cu 16-13. Au urmat o serie de mingi jucate impecabil și mureșencele au încheiat setul la 17, pe serviciul lui Iancu. În această perioadă a mai intrat și ultima jucătoare care nu a jucat până în acel moment, liberoul Laura Molnar.
Final cu multă tensiune, dramatism și puncte împărțite
Setul decisiv, care se dispută până la 15 urma să aducă un punct suplimetar învingătoarei, punct cu care CSU Medicina doar își egala adversara, care rămânea pe 5 datorită setaverajului. Mureșencele au condus după atacuri reușite de Kecman cu 5-2, dar minutele care au urmat au fost cele mai dramatice. Câteva decizii ale arbitrului de scaun au aprins spiritele. La 7-6 pentru oaspete, acesta le-a acordat încă un punct îndelung contestat și tehnicianul Atanas Petrov s-a ales cu un avertisment care a adus un nou punct băcăuancelor, după care mureșencele au mai cedat unul și s-a ajuns la 6-10. Aproape „miraculos”, în ciuda celor două servicii trimise în aut, mureșencele au refăcut și au egalat la 13. Prima minge de meci au avut-o tot oaspetele, dar mureșencele au rezistat și au valorificat prima șansă, din nou pe serviciul Roxanei Iancu, câștigând cu 16-14 un joc foarte spectaculos.
În etapa viitoare, echipa mureșeană va evoluat la ocupanta locului 3, CSM Târgoviște, partidă care se va disputa duminică, 14 februarie, de la ora 11.00.

 

De asemenea, verificati

O nouă performanță internațională pentru dansatorul mureșean Rareș Cojoc

Distribuie Perechea de dansatori alcătuită din Rareș Cojoc și Andreea Matei, sportivi legitimați la cluburile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.