A ascultat mereu glasul lemnului Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

A ascultat mereu glasul lemnului

3428_seneorul.gifSculptorul Eduard Costin va împlini în acest an 90 de ani de viaţă, 74 de ani de sculptură şi 54 de ani de căsnicie. Drumurile vieţii l-au purtat din Europa în Asia în vremuri de război şi de pace. După război, şi-a dedicat toţi anii următori meseriei care s-a dovedit a fi pasiune mistuitoare.
Copilul Eduard a fost de mic atras de artă, astfel că, firesc, a ajuns elev al secţiei de sculptură a Şcolii de Artă din Oradea. Între 1935 şi 1939 a urmat cursurile Şcolii Superioare de Artă din Bucureşti, unde celebrii profesori ai vremii, Mac Constantinescu şi Arhot, sensibilizaţi de talentul elevului lor, l-au propus pentru o bursă de studii la Paris. Dar nu a mai ajuns pe Champs Elysee. "În 1939 am fost chemat sub arme, pentru că în acele vremuri tulburi fiecare ţară îşi aduna puii sub steag. În urma Dictatului de la Viena unitatea mea a părăsit Ardealul şi ne-am stabilit la Deva. Fiecare zi care trecea aducea cu ea zvon de război. Ce a urmat, este istoria celui de-al Doilea Război Mondial, care pentru milioane de oameni a însemnat moarte", spune Eduard Costin. Lui personal, războiul i-a furat cinci ani din viaţă, petrecuţi pe front, de la Stalingrad la Brno şi, în sfârşit, acasă.

Gerul de la Cotul Donului

Pentru naţiunile care au luat parte la conflict, războiul a însemnat în primul rând pierderi imense şi privaţiuni de tot felul. Eduard Costin a simţit dureros pe propria piele ce înseamnă drumul, lupta şi rezistenţa la Stalingrad. "Am ajuns până la Cotul Donului unde am îndurat geruri de -40 de grade, fără îmbrăcăminte de iarnă şi având ca hrană sfeclă şi cartofi îngheţaţi. Pare ireal astăzi, dar au fost zile şi nopţi, luni întregi de durere pricinuite de gloanţe, obuze, frig şi lipsa hranei. Sub bombardamentul avioanelor, în faţa Stalingradului, la Tinguta, am reuşit să scăpăm din încercuire cu ajutorul unui coleg telefonist, rămas ilustru necunoscut din păcate, care ne-a condus pe cărări doar de el ştiute, până la Marea de Azov", rememorează fostul soldat Costin, acele vremuri care nu îşi deşertaseră încă tot sacul cu dezastre. De acolo până la Nistru, "tovarăşi" le-au fost păduchii, care, de frig, se adăposteau în rănile provocate de râie. Acum aceste amintiri îi stârnesc lui Eduard Costin cel puţin un zâmbet amar. "După 23 august, când s-au întors cărările războiului, am căutat Ardealul. Şi l-am găsit prima data la Ghimeş-Palanca, apoi la Frumoasa, la Praid. La Oarba de Mureş am găsit Ardealul desfigurat. După ce am cucerit Târgu Mureşul la 28 septembrie 1944, am fost duşi la Sighşoara pentru o scurtă refacere şi cazaţi pe la oameni. Ei ne dădeau haine, medicamente şi mâncare. Ruşii ne dădeau câte o sută de grame de spirt înainte de fiecare atac. Vedeam albastru în faţa ochilor. Am luptat la Budapesta, în munţii Tatra, iar când am ajuns la Brno, am auzit gornistul sunând pacea. Apoi am venit acasă", ne-a spus fostul soldat care pentru faptele de arme în cei cinci ani de front a fost decorat cu "Serviciul Credincios cu Spade".

Amintirea sculpturii

După război, timp de vreo doi ani, s-a făcut pescar, căutând în liniştea şi izolarea munţilor un soi de ajutor pentru a se elibera de trecut şi pentru a găsi răspuns la întrebările legate de viitor. Într-o străfulgerare, şi-a amintit că înainte de război a fost sculptor. S-a prezentat la Bucureşti la un examen de atestare pentru a deveni profesor de sculptură, a luat examenul primul pe ţară şi s-a întors în Ardeal, la Turda.
La Târgu Mureş a ajuns în 1968, chemat fiind în mod oficial pentru a înfiinţa catedra de sculptură a Casei Pionierilor, catedră care a avut un succes incredibil printre mureşeni. "După pensionare am rămas ca pasărea în vânt. Aşa că am înfiinţat la Casa Sindicatelor, un cerc de sculptură pentru adulţi. Dar în 1979, arhitectul Ioan Gabor m-a recomandat preotului Ioan Lazăr din Vidrasău, pentru sculptarea iconostasului din biserica satului, aşa că arta mea a luat o turnură deosebită", ne-a spus Eduard Costin. De atunci, a sculptat 15 Iconostasuri şi a împodobit cu mobilier sculptat în stil bizantin alte 30 de biserici.
În timp, a învăţat să păstreze doar lucrările cu valoare sentimentală, astfel că acum în apartamentul cochet în care locuieşte împreună cu soţia sa, poate fi admirată doar o mică parte din "povestea lemnului". Un "Autoportret", datând din 1938, sculptat în doar opt ore în lemn de rezonanţă, apoi "Zburătorul", "Luceafărul", "Regina Câmpului", "Hora Ielelor", "Moise", "Pasărea Măiastră" în 4 ipostaze, toate transpuneri ale operelor literare cu acelaşi nume. În această mică expoziţie personală, un loc de cinste îl ocupa portretele "Ţărămpoc şi Sabinuţa", două mulaje în gips şi bronz, după personaje reale, care au fost febleţea scriitorului Vasile Copilu Chiatră .
Celelalte sculpturi se află în casele celor doi copii ai săi, în casele prietenilor sau în colecţii particulare în Austria, Germania, Ungaria, Franţa, Canada sau California. Cu toate că arta lui este apreciată de critica de specialitate şi de iubitorii de sculptură, Eduard Costin consideră că cele mai valoroase lucrări sunt cele cu caracter bisericesc.

Oameni şi locuri

Prin natura pasiunii sale pentru sculptură, seniorul Eduard Costin a intrat în contact cu oameni deosebiţi, de unii din ei legându-l o prietenie peste timp. Evocarea numelor lor îi provoacă astăzi reacţii diferite. La Liceul Emanuel Gojdu din Oradea a fost coleg de clasă cu renumitul academician de astăzi, Gabriel Ţepelea. "Am avut un incredibil de erudit profesor de istorie, Sofronie, care şi-a făcut studiile la Sorbona. Mircea Iorga, fiul lui Nicolae Iorga, mi-a fost de asemenea profesor ca şi academicianul de mai târziu Şerban Cioculescu. Mai e ziaristul francez Du Ployenne, pictorii Anestin şi Scărişoreanu, scriitorul Sari. Cu asemenea mentori, nu e de mirare că majoritatea celor din generaţia mea au fost oameni educaţi. Năpasta a făcut să îl am coleg de bancă pe Caranica, văr al legionarului care l-a împuşcat pe ministrul Duca. Acesta a ajuns în 1946 prefect de Braşov, dar l-au împuşcat în plină stradă şi timp de trei zile l-au lăsat acolo să putrezească. Am trăit atât de multe întâmplări încât amintirile vin în vălmăşag cumplit", ne-a spus fostul soldat, sculptorul Eduard Costin zâmbind aducerilor aminte.
Un om a cărui viaţa poate fi prezentată sintetic în cifre, un sculptor care a ştiut să asculte lemnul, un poet care cizelează cuvântul, un soldat care cu arma în mâna a străbătut Europa de la Stalingrad la Brno, este aici printre noi.
În 11 martie, cu doar trei zile înainte de a împlini 90 de ani, va fi omagiat prin vernisajul expoziţiei personale de sculptură, "Retrospectiva". Un adevărat senior, un adevărat cetăţean de onoare al urbei, în cel mai pur înţeles al cuvântului.

Eugenia KISS

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE