Home / Uncategorized / Asediul ignoranţei

Asediul ignoranţei

Distribuie

3421_capul.gifDupă ce secole de-a rândul Cetatea Sighişoarei a rezistat asediilor, incendiilor şi trecerii timpului, apărându-şi locuitorii şi averea, acum zidurile şi turnurile ei se prăbuşesc piatră cu piatră sub imperiul ignoranţei, indiferenţei şi incompetenţei l La sfârşitul săptămânii trecute, mari porţiuni de zid s-au surpat chiar sub sediul Primăriei l Cu toate că vechea administraţie a bătut palma cu o fundaţie din Germania pentru reabilitarea unei porţiuni din cetate, actualii stăpâni ai Cetăţii nu respectă înţelegerea l Toate proiectele şi promisiunile făcute până acum au rămas fără urmări

Autorităţile au efectuat măsurători, au fotografiat zona şi au trimis atenţionări către Institutul Naţional al Monumentelor Istorice din Bucureşti. Încă de la începutul anului trecut, acest institut trebuia să pună la dispoziţia Primăriei Sighişoara studiul de fezabilitate pentru reabilitarea Cetăţii, însă acesta n-a fost încă finalizat, astfel că au fost ratate mai multe şanse de a se obţine finanţări. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Michaela Turk, a arătat că studiul de fezabilitate ar putea fi prezentat chiar azi autorităţilor locale de către coordonatoarea lui, arhitect Corina Lucescu. Contactat telefonic, şeful Inspectoratului de Protecţie Civilă Sighişoara, Aurelian Bădulescu, încă nu era la curent cu faptul că s-a prăbuşit o porţiune din zid, pentru că se afla la Târgu Mureş, dar a precizat că aceste alunecări de teren şi prăbuşiri de ziduri nu se datorează terenului în sine, ci scurgerilor necontrolate din reţeaua de canalizare a Cetăţii care afectează versanţii dealului, coroborate cu precipitaţiile abundente înregistrate anul trecut. Tocmai în această idee s-a propus începerea lucrărilor de reabilitare a Cetăţii cu rezolvarea problemei canalizării. Lucrările la canalizarea Cetăţii vor începe în luna iulie sau august a acestui an graţie unei finanţări prin programul SAMTID.
Tot săptămâna trecută, o porţiune de zid recent construit s-a prăbuşit la coborârea din Cetate dinspre Turnul Fierarilor spre Piaţa Hermann Oberth, scoţând la iveală gura unui tunel prin care se scurge apa uzată şi pluvială din canalizarea Cetăţii în cea a oraşului. Istoricul Gheorghe Baltag spune că ar putea fi vorba de un tunel dintr-o reţea subterană mai vastă, care era folosită în trecut în timpul asediilor pentru refugiu sau evacuarea locuitorilor din Cetate sau aprovizionarea apărătorilor.

Cad turnurile

Toate aceste distrugeri se adaugă celor din anii precedenţi, când în zona cimitirului evanghelic s-a dărâmat o mare parte din zid. Dar nu numai zidurile Cetăţii se află în pericol, ci şi unele turnuri şi imobile.
Cel mai şubred este Turnul Cositorarilor aflat în curtea Parohiei Evanghelice Sighişoara. Specialiştii sunt de părere că dacă nu se intervine urgent pentru restaurarea lui completă, acesta s-ar putea nărui în maxim cinci ani. Recent, o parte din acoperişul turnului a fost acoperit cu o folie impermeabilă argintie – care, în plus, nu se integrează în peisaj -, deoarece o furtună din luna octombrie a anului trecut i-a smuls mai multe ţigle de pe acoperiş, iar ploaia se infiltra înăuntru.
În urmă cu opt ani, Fundaţia Messerschmitt din Munchen a făcut o propunere Primăriei Sighişoara de a restaura Turnul Cositorarilor, cerând în schimb concesionarea acestuia şi a unui imobil din Cetate. Reprezentanţii fundaţiei au încheiat la acea dată o înţelegere în acest sens cu primarul de atunci al oraşului, Constantin Ştefănescu, dar aceasta n-a mai fost validată de nou alesul Consiliu local. În aceste condiţii, turnul a rămas mai departe în paragină, deteriorându-se tot mai grav. Potrivit primarului Dorin Dăneşan, autorităţile sunt dispuse cu reprezentanţii Fundaţiei Messerschmitt, însă aceştia trebuie să vină cu un proiect nou.
Restaurarea Turnului Cositorarilor va fi cea mai costisitoare, deoarece are o arhitectură foarte ciudată: baza este în patru laturi, în vreme ce restul construcţiei are şapte laturi. Nici un inspector din construcţii din ziua de azi n-ar autoriza o asemenea structură, apreciază specialiştii. A doua problemă este zidirea, care nu este una masivă, ci are doar o căptuşeală interioară, un perete exterior, iar între acestea două este umplutură, moloz. Pentru salvarea turnului trebuie început cu consolidarea bazei, pentru a se putea continua cu restul. Se pare că Fundaţia Messerschmitt este încă interesată de restaurarea acestui turn, însă totul depinde de respectarea înţelegerii cu fosta administraţie. Specialiştii fundaţiei consideră ca dacă nu se intervine în cel mai scurt timp pentru repararea măcar a acoperişului şi a planului zidului, în anii următori aceste operaţiuni ar putea fi de zece ori mai costisitoare.

Cetatea nimănui
Deşi la Sighişoara au fost organizate nenumărate conferinţe şi congrese pe tema reabilitării şi conservării Cetăţii, deşi au fost făcute nenumărate promisiuni de către numeroase personalităţi cu ştaif, de la prinţi, ambasadori şi miniştri, până la directori de instituţii financiare europene şi mondiale, până acum nimic nu pare să se mişte în direcţia cea bună.
S-au elaborat planuri, proiecte, s-au purtat discuţii, s-au dat asigurări că reabilitarea şi conservarea Cetăţii Sighişoarei va fi un domeniu prioritar pe agenda mai multor ministere, instituţii şi ONG-uri, dar totul a fost, se pare, în zadar. Nu există încă un proiect unic, concertat, la care să-şi aducă aportul toate instituţiile abilitate în a realiza proiecte. Cotidianul Zi de Zi trage un semnal de alarmă: Cetatea Sighişoara se află în mare pericol şi trebuie intervenit urgent!

"Noi am făcut investigaţii în zonă, am făcut poze şi am întocmit o documentaţie pe care am trimis-o la Bucureşti, pentru a ni se aproba nişte fonduri. Acolo nu poţi face cârpeală, nu merită. În prezent am oprit circulaţia pe alee, pentru a evita accidentele", Dorin Dăneşan, primar Sighişoara

Adrian DIŢĂ

 

De asemenea, verificati

Curăţenia de Primăvară – Primăria Reghin

DistribuieCOMUNICAT Municipiului Reghin, organizează în perioada 14 martie – 21 aprilie 2016, acţiunea de salubrizare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.