Home / Business / Contractele bursiere

Contractele bursiere

Distribuie

Încă de la apariţia lor, bursele de mărfuri s-au bucurat de un interes deosebit din partea marelui public, reprezentând pentru unii o speranţă de imbogăţire rapidă, iar pentru alţii soluţia în căutarea unei certitudini asupra viitorului apropiat sau îndepartat. Procesul de dematerializare a mărfii a constituit primul mare pas spre tranzacţiile futures. Facilitarea stabilirii calităţii a contribuit la o dezvoltare a lichidităţii.
Fluctuaţiile ample şi neanticipate ale preţurilor pe pieţelor spot (înţelesul acestui cuvânt va fi explicat mai jos), împreună cu puterea limitată a participanţilor la aceste pieţe, au fost factori favorabili în apariţia tranzacţiilor forward şi futures.
Tipuri de contracte bursiere:
* contractul spot – are ca obiect o marfă prezentă, existentă în momentul încheierii contractului şi care urmează să fie livrată şi achitată imediat.
* contractul forward – este un acord privat de a cumpăra sau a vinde, de a livra şi respectiv de a plăti la o anumită dată viitoare o marfă, valută sau un activ financiar la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei.
* contractul futures – este un angajament standardizat de a cumpăra sau vinde un activ, marfă, titlu financiar sau instrument monetar la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei, cu lichidarea la o dată viitoare.
* opţiunile – contracte între un vânzător şi un cumpărător care dau dreptul dar nu şi obligaţia de a cumpăra sau a vinde la o anumită dată viitoare un activ, marfă, titlu financiar sau instrument monetar, drept obţinut în schimbul plăţii unei prime.
În cazul contractelor spot, care sunt contracte de vânzare – cumpărare a căror executare lor are loc, teoretic, imediat după încheierea lor. Practic, ele sunt executate în termene cuprinse între 24 de ore şi 10 zile bancare şi presupun livrarea obligatorie a mărfii. Marfa ce stă la baza contractului spot este: la vedere (adică există); disponibilă (nu e grevată de vreo obligaţie; de exemplu, gajul), prezentă (se află într-un depozit agreat de bursa). Preţul de executie al contractului este cel stabilit în momentul încheierii tranzacţiei.
Pe săptămâna viitoare voi încerca să vă prezint celelalte tipuri de contracte bursiere, deosebirile între ele, avantajele şi dezavanatjele acestora. Pe săptămâna viitoare, rămâneţi cu bine.

FEKETE Zoltan


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Parc fotovoltaic construit în județul Mureș, pe un teren de 41,9 de hectare

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.