O viaţă ca un tren în continuă mişcare

Timp de 30 de ani a lucrat ca acar şi revizor de ace la CFR. A schimbat macaze şi a făcut foi de parcurs la trenurile de marfă şi de călători, cu ieşiri, intrări, staţionări. “Cu toate astea, nu m-am plictisit de meseria pe care am făcut-o atâţia ani. Mi-a plăcut. Trenurile mă liniştesc”, spune Iosif Romonczi. Iosif are 53 de ani şi după trei decenii de muncă are o pensie de 3 milioane de lei, în condiţiile în care consumul din timpul iernii îi venea 4,5 milioane de lei.
El şi Genovia, soţia lui, au crescut patru copii. “Nu a fost deloc uşor. La început ne-am tot mutat dintr-o chirie într-alta, cu trei copii. Înainte de a se naşte al patrulea, am primit o locuinţă, pe care am plătit-o în rate, timp de 20 de ani”, îşi aminteşte Iosif. Îşi mai aduce aminte de perioada în care îşi încălzeau mâncarea la focul unei lămpi cu petrol, de zilele în care nu mai ştiau cum să-şi împartă salariile, astfel încât să reuşească să ofere copiilor strictul necesar. Aveau rate la apartament, la mobilă, la frigider şi niciodată banii nu erau de ajuns. “Acum deja copiii noştri sunt mari, fiecare şi-a făcut un rost şi merg pe drumul ales”, spune bătrânul. Una din fete e plecată de cinci ani în Franţa, iar anul acesta va absolvi facultatea de limba engleză. Iosif are o nepoţică din partea fetei mai mari, iar din partea băiatului e pe drum cel de-al doilea nepot.
Unii oameni nu reuşesc poate o viaţă întreagă să găsească fericirea, chiar dacă o strigă în gura mare. Ei au găsit-o. “Bucuria noastră este să ne vedem copiii sănătoşi şi nepoţi cât mai mulţi. Să avem de Crăciun şi de alte sărbători masa plină cu ei. Altceva nu cred că există mai preţios pe lumea asta”, spune Iosif.
Genovia şi Iosif au trecut peste greutăţi conştienţi că drumul drept şi fără hârtoape al vieţii nu se face cu liniarul. Se face cu răbdare, cu încredere, cu dragoste pentru viaţă. Pentru că nimeni nu ne-a întrebat înainte de a o primi şi nimeni nu ne va cere părerea atunci când ni se va lua.

Amalia VASILESCU