Tg. Mureş va avea ambulanţă ultramodernă pentru bebeluşi Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 45 Vizualizări

Tg. Mureş va avea ambulanţă ultramodernă pentru bebeluşi

69_ambulanta.gifUn proiect pilot, ce implică o ambulanţă complet doată pentru nou-născuţi, va debuta la începutul lunii aprilie la Târgu Mureş. Ambulanţa, al cărui cost se apropie de 3 miliarde lei, a fost trimisă în Germania, unde va fi dotată cu aparatură specială pentru nou-născuţi, de ultimă generaţie.

Din programul pilot mai fac parte încă două unităţi spitaliceşti, Maternitatea Cuza-Vodă din Iaşi şi Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului “Alfred Rusescu” din Bucureşti. “Ambulanţa a fost achiziţionată în luna decembrie şi a fost finanţată din două surse. Una este Programul naţional de neo-natologie care asigură finanţarea maşinii propiu-zise, iar Fundaţia Cred din Elveţia asigură fondurile pentru dotarea ambulanţei”, a precizat Florin Buicu, director administrativ al Spitalului Clinic Judeţean. Costurile ambulanţei sunt estimate la trei miliarde de euro, iar dotarea acesteia se va realiza în Germania, urmând ca aceasta să ajungă la Târgu Mureş până la 1 aprilie. “Maşina va fi dotată cu echipament special pentru nou-născuţi, cum ar fi incubatorul. Într-adevăr, nu există un număr foarte mare cazuri de nou-născuţi, dar această maşină este indispensabilă pentru a le salva viaţa celor care trebuie transportaţi de urgenţă”, a declarat Florin Buicu. Ambulanţa va intra în administraţia SMURD Târgu Mureş, deservind întreaga regiune. Despre unitatea de transport neonatal de la Târgu Mureş, medicul coordonator SMURD, Raed Arafat a precizat că “Ambulanţa este extrem de necesară pentru întreaga regiune. Importanţa acestui proiect a fost sesizată chiar şi de elveţieni, care ne-au sprijinit în acest proiect”. Cu ajutorul ambulanţei pentru nou-născuţi se asigură transportul între unităţi medicale, pentru nou-născuţi cu patologie respiratorie, neurologică sau care prezintă diferite malformaţii şi care, de cele mai multe ori, sunt prematuri. Acest proiect întregeşte departamentul de urgenţe existent la Târgu Mureş, compus din câteva maşini pentru a crea în ţară câteva centre specializate pentru urgenţă. Târgul Mureş este unul dintre acestea, având în dotare maşini pentru descarcerare, un elicopter şi, din aprilie, o unitate de transport neonatal.
Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE