Şeful ITM, sub “protecţia” autorităţilor Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 19 Vizualizări

Şeful ITM, sub “protecţia” autorităţilor

26_vamanu.jpgReacţiile reprezentanţilor instituţiilor din judeţul Mureş la declaraţiile şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă, Carmen Vamanu, lasă loc de interpretări. Deocamdată Prefectura, Consiliul Judeţean (CJ) sau membrii Comisiei de Dialog Social nu s-au sesizat, iar declaraţiile lor sunt pe cât de diplomatice, pe atât de reticente şi de anoste, preferând să nu comenteze declaraţiile lipsite de profesionalism ale şefului ITM. În schimb, Vamanu se vede o victimă a intereselor politice.

Reamintim cititorilor noştri faptul că şeful ITM, Carmen Vamanu, într-una din declaraţiile sale apărute în cotidianul Zi de Zi, afirma cu nonşalanţă faptul că ea “nu ar accepta niciodată supremaţia proletariatului”, dar şi faptul că “numai muncitorii leneşi sunt cei care vin cu sesizări la inspectorat”. Aceste afirmaţii sunt cu atât mai grave cu cât vin din partea celei care se află la cârma ITM, instituţie care, cel puţin teoretic, ar trebui să vegheze la respectarea articolelor prevăzute în Codul Muncii. Declaraţiile de mai sus au stârnit reacţia promptă a preşedinţilor celor mai importante confederaţii sindicale din judeţ, printre care CNS Meridian, CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăţia sau BNS.

Letargie diplomatică

În schimb, reprezentanţii Prefecturi, ai CJ sau a membrilor Consiliului de Dialog Social au avut o reacţie amortizată. “Declaraţia doamnnei Vamanu este una personală şi nu aş vrea să o comentez. În opinia mea, şeful ITM trebuie să apere legea şi respectarea acesteia. În cursul săptămânii viitoare este stabilită deja o reuniune în cadrul Comisiei de Dialog Social”, a declarat prefectul Ciprian Dobre. În schimb, reacţiile din partea CJ sunt nule, reprezentanţii acestei instituţii având alte probleme. În timp ce preşedintele CJ, Lokodi Emoke, este în străinătate, locţiitorul acesteia, vicepreşedintele Alexandru Frătean habar nu are de declaraţiile şefului ITM. “Momentan mă ocup de deszăpeziri. Nu am citit ce a apărut în presă. De obicei ziarele le citesc seara. Nu ştiu despre ce este vorba, dar reveniţi mâine, o să citesc materialul şi atunci o să vă dau o declaraţie. Azi toată ziuă o să fiu pe teren, acum deszăpezirea drumurilor e mai importantă”.
Burkhardt Arpad, membru al Comisei de dialog social, a preferat să ne dea o declaraţie evazivă. “Comisia se reuneşte când este cazul, de obicei avem 10-11 reuniuni pe an. Funcţionăm după organigramă. Problemele care apar se pun pe ordinea de zi şi vor fi dezbătute de cei 20 de membri ai comisiei. Cu privire la declaraţiile doamnei Vamanu, nu am fost sesizat de purtătorul de cuvânt. Mă feresc de orice comentarii. Oricine are dreptul la libertatea cuvântului, însă fără să lezeze”, a declarat Burkhardt Arpad, membru al comisiei de dialog social.
Singura care a avut o reacţie la informaţiile apărute în cotidianul ZI de ZI este chiar autoarea aberaţiei săptămânii, Carmen Vamanu, care consideră că materialele apărute în presă sunt rezultatul unor “dictate politice”, având în vedere şi faptul că schimbările politice din ultima perioadă i-au “alarmat” pe câţiva ocupanţi ai unor fotolii confortabile de directori sau şefi de instituţii.
Cristina CORNEA

“Momentan sunt în străinătate, nu ştiu ce s-a întâmplat. Sunt plecată de trei zile, dar puteţi să-l contactaţi pe domnul Frătean, el este cel care mă înlocuieşte”,
Lokodi Edita Emoke, preşedintele CJ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE