Despre caritate şi oameni de afaceri

Nu ştiu câţi dintre cititorii noştri au observat eforturile colegilor mei de a-i sensibiliza pe posesorii de conturi grase să dea o mână de ajutor semenilor noştri mai puţin favorizaţi de soartă. Şi îmi cer scuze dacă ceea ce spun acum seamănă cu un discurs politicianist, impregnat cu cuvinte din limbajul de lemn…
De două săptămâni, găzduim zilnic, de marţi până sâmbătă, o pagină, uneori chiar două, referitoare la problemele pe care le întâmpină în viaţa de zi cu zi oamenii din jurul nostru. Amalia, colega noastră, a încercat să aducă în faţa ochilor dvs. cazuri la limita suportabilului, cazuri extreme ale unor oameni nevoiţi să trăiască, în marea majoritate a cazurilor, la limita societăţii, cu toate consecinţele negative pe care le implică acest lucru. Totuşi, demni în suferinţa şi sărăcia în care supravieţuiesc.
Dincolo de relatarea acestor cazuri sociale, scopul nostru a fost unul, cum aminteam mai sus, de sensibilizare. Atât a autorităţilor care pot da o mână de ajutor în soluţionarea unor cazuri, cele care intră în raza lor de competenţă, cât şi a oamenilor de afaceri. Din păcate, până acum, reacţiile ultimilor au fost palide.
E drept, campania electorală a trecut şi cum majoritatea dintre cei cu stare bună au simpatizat sau fac parte dintr-o formaţiune politică au ales să-şi deschidă buzunarele la momentul când din asta le ieşea şi lor ceva. Interesul de a da bine undeva în paginile unui ziar, ca autor al unei fapte caritabile, acum este scăzut dacă nu inexistent. Iar până la următorul scrutin mai este mult…
Noi vom continua să încercăm să-i ajutăm pe semenii noştri, chiar dacă mijloacele prin care o putem face sunt limitate la reflectarea în paginile cotidianului.
Nu cred că sunt însă deplasată dacă vă lansez, stimaţi oameni de afaceri, un apel de a vă apleca ochii şi asupra oamenilor mai puţin fericiţi, fără conturi în bancă, fără limuzine şi, mulţi, fără un acoperiş deasupra capului. Chiar dacă nu veţi fi intens mediatizaţi, gândiţi-vă că veţi aduce un licăr de bucurie în familii pentru care ziua de mâine echivalează cu disperarea.
de Ligia VORO