Şase oameni sunt bătaia de joc a autorităţilor Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 29 Vizualizări

Şase oameni sunt bătaia de joc a autorităţilor

186_social1.gifPovestea familiei Roman am făcut-o cunoscută în urmă cu trei săptămâni. Daniela şi Matei sunt părinţii a patru copii. Cel mai mare este bolnav cu grad I de handicap, iar cel mic are doar şapte luni. De cinci ani cei doi bat la uşa Primăriei cu speranţa că vor primi o locuinţă de stat sau una socială, sătuli de a mai trăi într-o cameră mică, insalubră, plină de igrasie, fără baie sau bucătărie, pentru care nu au avut posibilitatea de a semna nici măcar un contract de închiriere. După ani de zile, au primit un loc unde să-şi poată creşte copiii.

Toţi şase se spală în acelaşi lighean

Daniela are patru copii şi, pentru a-i întreţine, vinde şosete second-hand în piaţa de vechituri sau pe la săteni, de multe ori nu pe bani, ci pe mâncare. Tatăl este lăutar şi nu refuză nici o ocazie de a cânta, atunci când i se oferă. “Toţi copiii cei mari merg la şcoală, pentru că vreau să facă carte, să se poată angaja când vor creşte mari, nu să cerşească sau să fure. Dar, trebuie spălaţi. Nu vreau să râdă colegii de şcoală de ei. Trebuie să mănânce. Sunt zile când mai bine nu mâncăm noi ca să lăsăm la copii”, spune Daniela. Copiii îşi fac temele la şcoală, pentru că stau în aceeaşi cameră laolaltă şi nu găsesc câteva ore de linişte. Micuţul de şapte luni plânge şi este mai tot timpul bolnav, fata cea mare suferă de miastenie gravis, o boală pentru care trebuie să urmeze un tratament strict, altfel riscă o criză ce-i poate fi fatală. Dorm la înghesuială şi se spală într-un lighean. Chiar dacă ar vrea să aerisească puţin încăperea plină de igrasie, nu prea pot, fiindcă trebuie să ţină căldură în casă, pentru cei mici. Dacă toate astea nu erau de ajuns, culoarea pielii nu-i avantajează deloc, fiind catalogaţi drept ţigani, fără şanse de reuşită în lupta cu autorităţile.

“Dintr-o gaură, într-alta mai mică”

După ani de zile, familia Roman a strâns un dosar plin cu cereri, respingeri, anchete sociale, certificate medicale. Cam cu atât s-au ales. Ajungând la momentul repartizării, încăperea pe care au primit-o este una mai sinistră decât cea în care locuiesc acum. “Ne-au dat o locuinţă, o cameră mai mică decât asta în care stăm, într-un cămin de nefamilişti cu baie şi bucătărie comună. Dintr-o gaură, ne-au aruncat într-alta mai mică”, spune Daniela. Au fost scoşi şi de pe listele pentru locuinţele de stat şi din cele sociale, fiind repartizaţi într-un cămin de nefamilişti pe strada Gheorghe Doja.
“Nu avem locuinţe. În situaţia familiei Roman mai sunt încă alte 400 de familii, unii dorm în corturi sau sub cerul liber. Primăria a reuşit să cumpere un bloc cu 40 de apartamente şi se negociază pentru al doilea, tocmai pentru a veni în ajutorul acestor probleme. Vor mai fi locuinţe, dar pentru asta trebuie făcută o adresă către noi prin care se specifică refuzul de a se muta în locuinţa care le-a fost repartizată pe motiv că este un spaţiu impropriu, să facă o cerere şi să aştepte până la următoarea repartizare”, spune Marius Paşcan, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

“Există locuinţe, dar nu pentru cei săraci”

Toate demersurile făcute de-a lungul anilor par să fie în zadar pentru Daniela. A refuza locuinţa care i-a fost repartizată i se pare mai mult decât hilar. “Dar, ce? Am eu locuinţă de refuzat? Adică aştept atâţia ani, fac atâta caz şi acum refuz? Dar cum să accept o cameră mică în care abia dacă încăpem toţi şase? Eram mulţumită dacă îmi dădeau două camere, una lângă alta. Măcar atât”, spune Daniela. Sonia, fata cea mare, este bolnavă cu grad I de handicap şi, prin lege, are proritate la închirierea, construirea sau cumpărarea locuinţelor din fondul de stat şi de acordarea unei camere în plus la locuinţele proprietate de stat, atât ei cât şi familiei care o are în grijă. Mama copiilor se teme că, dacă va scrie o cerere prin care refuză locuinţa care i-a fost repartizată, va trebui să o ia de la început, cu toată birocraţia şi demersurile care le-a făcut timp de cinci ani, după care va trebui să mai aştepte încă o dată pe-atât. Matei este convins că există locuinţe goale, dar că nu are acces la ele pentru că nu intră pe uşa Primăriei cocoşat de atenţii. Toată povestea cu clădirile retrocedate, ale căror proprietari au câştigat procesul, motiv pentru care acestea nu se dau în folosinţă, este una de faţadă. “Nu se repartizează, dar se vând pe bani grei”, spune Matei. Acesta ar fi mulţumit dacă ar avea măcar posiblitatea de a semna un contract de închiriere pe spaţiul în care stă acum, putând astfel să facă renovări, să zugrăvească încăperea, să mai construiască, eventual, o cameră. Pentru că nu are acest contract, familia Roman nici nu poate beneficia de reducerile la gaz, curent sau căldură.
“Aş pleca din ţară, aşa cum fac mulţi”

Deşi este convinsă că va fi din nou dată afară de gardieni, Daniela este hotărâtă să meargă în audienţa la primar. “În luna septembrie a fost ultima dată când am reuşit să vorbesc cu primarul şi atunci mi-a spus că mă va ajuta. Ei bine, de patru luni de zile eu nu mai pot ajunge la el, pentru că sunt scoasă pe uşă afară. Cred că el nici nu ştie de situaţia mea şi de locuinţa care mi-a fost repartizată”, se plânge Daniela. Dacă nu va reuşi să obţină o locuinţă cu două camere şi o baie, mama copiilor va merge până la Bucureşti, pentru că, oricum, nu mai are ce pierde. “Mie nu mi-e ruşine de nimeni şi de nimic. Am patru copii care se bazează pe mine şi pentru ei merg până unde am de mers”. Femeia este disperată şi sătulă de mizerie. Îi este lehamite de întregul sistem îmbâcsit de hârţoage, hârtii şi hârtiuţe, de cereri, amânări şi desconsiderare pe motiv că este ţigancă. Îi este milă să vadă cum se chinuie copiii ei în câţiva metri pătraţi, în frig şi igrasie, în timp ce alţii, cu bani, le iau celor săraci şi cel mai banal drept al existenţei umane. Ca soluţie extremă, ea spune că ar fi în stare să plece cu familia în altă ţară, să ceară azil politic. În patria ei nu are loc.
Amalia VASILESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE