“Înainte de a-l cunoaşte, nu îl judecaţi”, aşa îşi încheia comentariul de pe site-ul Zi de Zi un cititor de-al nostru. Rândurile sale erau o replică la un material despre Csibi Istvan care, printre multele fărădelegi făcute sau nefă-cute, mai avea, se pare, şi momente de umanitate. Citi-torul nostru ne asigura că mafiotul harghitean, cum es-te numit în mai toate articolele care îi sunt dedicate – de altfel, din punctul meu de vedere, pe merit, ţinând cont de bogata experienţă infrac-
ţională trecută în CV – l-a ajutat să-şi opereze copilul bolnav de lucemie, suportând costurile transplantului de măduvă la o clinică din străi-nătate.
Citind rândurile acestuia, te-ar încerca oareşce milă şi compătimire faţă de destinul crud al afaceristului Csibi, nevoit să aştepte încarcerat o potenţială pedeapsă în ani grei de temniţă (?!). Bineînţeles, ca şi alţi infractori români, cunoscuţi drept violenţi şi cruzi, şi Csibi Istvan, care s-a intersectat atât de nefericit cu poliţia, procurorii şi judecătorii mureşeni, după ani de zile în care toate faptele sale au fost tolerate, merită a i se acorda atât de poetica şi, mai mereu, utopica prezumţie de nevinovăţie.
Din păcate, oricât m-aş strădui să-l văd pe Csibi, dar şi pe mulţi alţi infractori autohtoni – aflaţi în puşcărie sau în libertate -, altfel decât nişte brute cu sânge rece, mi-e tare greu, deşi nu imposibil. Nu vreau să judec pe nimeni, dar faptul că, la un moment dat, un personaj cu accente aproape criminale face un gest de mărinimie – e drept, din fonduri obţinute ilegal -, nu îl absolvă de răspundere. Nu există o compensare, cum e în economie, de exemplu, nu i se reduce nici pedeapsa, nu reprezintă nici circumstanţe atenuante care să-i justifice faptele. Acel om e pur şi simplu un infractor, e drept prezumtiv până la pronun-ţarea unei condamnări defi-nitive. Şi un număr în bule-tinul statistic.
Ceea ce s-a întâmplat cu Csibi Istvan – mă refer la gestul său umanitar – nu poate fi considerat decât un accident de conştiinţă, un zvâcnet al unui subconştient rătăcit în labirinturile fărădelegii. De aceea nu ne cereţi compasiune, e greu să uiţi că ai fost ameninţat, lovit, aproape omorât de loviturile drăgăstoase şi umanitare ale afaceristului.
Chiar dacă nu e cazul să ridicăm noi primii piatra, nu putem să nu ne gândim prima dată la victime şi apoi la călăi…
de Ligia Voro
Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:
Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri
Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor
”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”
Clean-up. Curajul Mădălinei
Povestea lui Mircea
Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri
De asemenea, verificati
EDITORIAL: Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la Ulieş
Distribuie Undeva prin luna iulie am primit un telefon de la Costi Dumitru, profesor şi …