"Trebuie să îi dai copilului tău curajul să lupte!"

14 martie 2005

Când disperarea nu mai cunoaşte limite singura mulţumire este ca omul să nu se simtă singur. Organizaţia Prokarma este locul unde în fiecare lună cei loviţi de destin se pot strânge pentru a nu se mai simţi singuri în durerea lor. Prokarma este una din cele două asociaţii din Târgu Mureş ce oferă consiliere acelor părinţi care au copii infectaţi cu virusul HIV. Peste 15 părinţi au venit duminică la sediul organizaţiei pentru a se întâlni şi a discuta problemele zilnice.
Unul dintre cele mai emoţionante momente ale întâlnirii a fost povestea pe care una dintre mămici a relatat-o. La rugămintea Zi de Zi, aceasta şi-a făcut curaj pentru "toţi aceia care nu au curajul să ceară ajutor, pentru toţi aceia care nu au curajul să le spună copiilor că sunt bolnavi".
"Sunt o mamă nefericită, care, într-o zi, a aflat că fiul meu cel mare, Mihăiţă, este purtător de virus HIV. Durerea a fost imensă, deşi mai aveam acasă doi copilaşi. Soţul meu, o fire mai slabă, a fost atât de crunt lovit de realitate încât, într-o bună zi, a dispărut, lăsându-mă, la 24 de ani, cu trei copilaşi, cel mai mare bolnav incurabil. L-am găsit spânzurat în păduricea din apropierea casei noastre. Nu a avut curajul să înfrunte cruda realitate, a "depus armele" şi a fugit într-o lume mai uşoară, probabil… Au urmat apoi nenumărate zile grele, pline de disperare şi teamă, gândindu-mă că Mihăiţă este un copil frumos şi inteligent, dar într-o zi, nu prea departe, ne va părăsi, nedumerit poate că a trăit atât de puţin şi că a avut atât de puţine bucurii. A fost o perioadă când nu mă puteam gândi la altceva nimic, doar la faptul că îmi voi pierde şi copilul…Apoi, după multe luni de plâns şi disperare, am luat o decizie: "Trebuie să mă schimb!", mi-am zis. Şi, împreună cu el, am început să luptăm, să ne facem planuri, să nu ne lăsăm doborâţi de soartă. Am devenit mai puternici. Am început să gândim pozitiv şi să ne bucurăm de fiecare zi de viaţă ca şi când ar fi fost ultima. Este foarte important să ai o atitudine pozitivă, pentru că automat o vei transmite copilului tău. El nu trebuie să citească în ochii tăi teama şi disperarea, el trebuie să se simtă în siguranţă, să îi dai curajul să lupte, să se simtă un învingător. De atunci au trecut 9 ani. Mihăiţă a urmat cursurile unei şcoli normale cu nişte cadre didactice minunate. Este un copil inteligent, bun la învăţătură şi cu o sumedenie de prieteni"… Femeia se opreşte. "Nu mai pot continua, îmi cer scuze, dar am avut atâtea pe cap săptămâna asta…". Toată lumea o înţelege.
Câteva mame discută pe o bancă. "Atunci când am aflat, prin '97, nu exista tratament bine pus la punct, nu erau condiţiile de azi. Acum avem speranţă. Copilul meu se uită la televizor, vrea să afle totul. Vine câteodată şi îmi spune că a auzit el de un vaccin care îl va vindeca…". Sunt părinţi care au trecut peste ruşinea nefirească a unei boli contactate, de multe ori, din vina altora. Zâmbesc şi ţin capul sus. Ei ştiu că trebuie să lupte pentru copiii lor şi fac asta în fiecare zi. Sunt un exemplu. Unul dintre puţinele exemple bune.