Home / Social / Studenţi mureşeni premiaţi la Olimpiadele Comunicării

Studenţi mureşeni premiaţi la Olimpiadele Comunicării

Distribuie

994_Studenti.gifO echipă de cinci studenţi mureşeni a obţinut Premiul al II-lea la Olimpiadele Comunicării, secţiunea Comunicare Politică. Aceasta este o competiţie
pentru studenţii care-şi doresc o carieră în relaţii publice, advertising sau
comunicare politică. Echipa Cats-Eyes a obţinut premiul realizând proiectul unei campanii de comunicare pentru deputatul PD Roberta Anastase.

Olimpiadele Comunicării sunt o serie de competiţii practice pentru studenţii care îşi doresc o carieră în relaţii publice, advertising sau comunicare politică. Timp de două zile, Centrul de Conferinţe al Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti a găzduit conferinţele din cadrul celei de-a cincea ediţii a Olimpiadelor Comunicării. Au existat patru probe de concurs: Advertising, Relaţii Publice, Comunicare Instituţională şi Comunicare Politică. În concurs au participat echipe de studenţi care au realizat, în funcţie de probă, strategii de comunicare pentru clienţi reali: companii, instituţii publice sau oameni politici. Echipa Cats-Eyes din Târgu Mureş a obţinut Premiul II la secţiunea Comunicare Politică după ce a realizat o lucrare a cărei temă propusă a fost realizarea unei campanii de mediatizare în rândul tinerilor a pachetului legislativ “Legile Tineretului” şi identificarea unor soluţii prin care publicul ţintă să fie implicat în dezbaterea şi implementarea acestui pachet.

Tineri promiţători

Echipa este alcătuită din trei fete şi doi băieţi, studenţi ai Universităţii Sapientia din Târgu Mureş, specializarea Comunicare Socială şi Relaţii Publice. “Suntem diferiţi şi din punctul de vedere al mediului de interes, dar şi ca vârstă. Toleranţa şi capacitatea de a ne completa reciproc ne fac să lucrăm ca echipă. Eficienţa, umorul şi buna dispoziţie ne reprezintă cel mai bine”, s-au autocaracterizat ei. Echipa a primit şi 300 de euro, o parte din aceşti bani fiind donaţi unui coleg de facultate originar din judeţul Timiş afectat de inundaţii. “Premiul a însemnat foarte mult pentru noi, a fost prima competiţie la care am participat în actuala formulă de echipă şi nu ne-am aşteptat la un premiu aşa de important. Am înţeles că e bine să participăm la astfel de competiţii iar acum vom prezenta proiectul şi colegilor din facultate pentru ca şi ei să înţeleagă acest fapt”,
ne-a declarat Cserp Eva-Andrea. Ea se descrie ca o persoană cu o bună capacitate de comunicare, căreia nu-i plac conflictele fiindcă sunt adepta compromisurilor raţionale.
Datorită numărului mare de specialişti din companii, instituţii publice, agenţii de advertising sau relaţii publice care sunt prezenţi în fiecare an la evenimente, medaliile câştigate la Olimpiadele Comunicării sunt cea mai importantă distincţie pe care o poate obţine în România un tânăr care îşi doreşte o carieră în domeniu. Scopul proiectului este să contribuie la dezvoltarea profesională a tinerei generaţii de specialişti în comunicare.

Ionuţ OPREA
ionut@zi-de-zi.ro


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.