Home / Business / Credite de stat pentru producători

Credite de stat pentru producători

Distribuie

Pentru a impulsiona dezvoltarea agriculturii, un capitol la care România mai are mult de recuperat până va ajunge la standardele europene, ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a anunţat că va propune Guvernului un pachet de legi care, dacă va fi avizat, va înlesni accesul producătorilor agricoli la credite.
Primul proiect de lege din pachetul lui Flutur se referă la creditele pentru investiţii în agricultură şi se adresează în special producătorilor mici şi mijlocii, dar şi procesatorilor. Aceştia vor putea accesa credite pe baza unor planuri de afaceri, care dacă vor fi respectate vor califica beneficiarul pentru acordarea primelor de succes. Finanţarea se va face prin băncile comerciale sau CEC, instituţiile bancare urmând a fi alese de minister pe baza unor licitaţii, iar condiţiile de creditare vor fi stabilite ulterior. Cel de-al doilea proiect de lege se referă la cofinanţarea proiectelor SAPARD, precum şi alimentarea Fondului de Garantare pentru acoperirea în proporţie de 100% a garanţiei investiţiilor.
Directorul adjunct din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mureş, Emilia Trăşculescu, a apreciat iniţiativa ministrului Flutur ca binevenită, exprimându-şi speranţa că proiectul va fi aprobat. Fostul director al DADR, deputatul PSD Liviu Timar, a declarat, la rândul lui, că este vorba despre un set de măsuri necesare, însă şi-a manifestat îngrijorarea că dobânzile destul de ridicate îi vor face pe producători circumspecţi faţă de aceste instrumente financiare: " În Uniunea Europeană aceste credite sunt acordate pe termen lung, iar dobânzile sunt mai mici decât cele practicate pe piaţa bancară, de aproximativ 3-4% sau chiar mai mici în anumite ţări. Dacă la noi dobânzile nu vor fi mai mici, producătorii nu se vor înghesui".

Cătălin HEGHEŞ
catalin@zi-de-zi.ro


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Parc fotovoltaic construit în județul Mureș, pe un teren de 41,9 de hectare

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.