MAIFEST a adus saşii acasã Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 93 Vizualizări

MAIFEST a adus saşii acasã

1005_Manifest.gifAjunsă la cea de-a zecea ediţie, tradiţionala sărbătoare a saşilor reghineni, Maifest, a fost şi în acest an celebrată cu fast şi bună dispoziţie în Oraşul de pe Deal de peste o mie de etnici germani. Mare parte plecaţi în străinătate după 1989, ei au revenit în ţară tocmai pentru acest eveniment, pentru a se bucura alături de cei rămaşi acasă. Organizatorii, Forumul Democrat German, au asigurat participanţilor o zi de neuitat şi le-au dat un motiv celor plecaţi să revină şi anul viitor la Reghin.
Manifestările au debutat cu slujba de la Biserica Evanghelică, pentru ca în jurul prânzului participanţii să pornească, la pas, către Pădurea Rotundă, într-o atmosferă sărbătorească. În fruntea grupului, doi ponei legaţi de o căruţă mică erau conduşi de copii îmbrăcaţi în portul tradiţional săsesc. Alături, fanfara municipală, condusă de Papoi Iosif, a întreţinut atmosfera. Spre bucuria organizatorilor, vremea a fost bună, acest lucru făcându-l pe Zojzon Robert, preşedintele Forumului Democrat German din Reghin, să exclame: "Astăzi şi Dumnezeu este sas!"

Tradiţie şi nostalgii

La Pădurea Rotundă, atmosfera şi buna dispoziţie a fost întreţinută de către elevii secţiilor germane de la şcoli din Reghin, Batoş şi Sighişoara, iar corul familiei Kasaper din Ideciu de Jos a încântat audienţa cu tradiţionale cântece săseşti. Au dansat trupa de dansuri germane din Bistriţa "Regenbogen", "Sonnen Slume" din Târgu Mureş şi echipa de dansuri a Forumului German din Reghin, condusă de Mera Klaus. Alături de aceştia au cântat Fanfara Municipiului Reghin, împreună cu Taraful din Uila.
Din partea autorităţilor locale, la festivităţi au fost prezenţi doar viceprimarul Sorin Pui şi secretarul Dumitru Iacob, deşi fusese invitat şi primarul Nagy Andras.
"A fost o manifestare reuşită, ca toate de până acum", a concluzionat Zojzon Robert, preşedintele Forumului German, formaţiune care reuneşte în prezent 305 etnici saşi.

Liana TODORAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE