Ospătarii, ochiul şi timpanul localului Monden
  • admin
  • 0 comentarii
  • 65 Vizualizări

Ospătarii, ochiul şi timpanul localului

2919_ospatarii.gifMulte dintre cupluri se fac şi se desfac într-un local. Multe afaceri se parafează la un pahar de vin, multe dintre dispute îşi găsesc soluţia în jurul unei mese. Localul este de multă vreme un câmp neutru pentru rezolvarea problemelor sau încurcarea iţelor. Iar cei care veghează mai mult sau mai puţin discret la toate acestea sunt ospătarii, al căror rol nu se rezumă doar la a pune şi a strânge de pe masă. Ospătarii mureşeni sunt renumiţi nu doar datorită profesionalismului lor, dar şi discreţiei de care dau dovadă. Rar a "transpirat" câte o informaţie strict confidenţială despre clienţii pe care îi servesc, deşi de la o strângere discretă de mână până la declaraţii făcute la beţie, ospătarii sunt "ochiul şi timpanul" localului.
Mihai (numele este fictiv) lucrează în alimentaţia publică de foarte mulţi ani. Pe sub ochii lui s-au perindat, de la şefi de stat, la fotbalişti celebri, politicieni, oameni de afaceri, persoane onorabile sau învăluite în promiscuitate. "Of, dacă v-aş spune câte am văzut în atâţia ani nu ne-ar ajunge o săptămână de discuţii. Au fost persoane cunoscute care s-au îmbătat atât de rău încât nu mai ştiau ce au făcut. Veneau a doua zi şi mă întrebau dacă au făcut prostii mari. Majoritatea îmi băgau în buzunar o "atenţie" să nu mai spun nimănui. Însă unii se dădeau în spectacol în aşa hal încât afla toată lumea". Marea delectare a ospătarilor este spectacolul pe care-l dau cei care au reputaţia de persoane serioase. După un pahar în plus dispare totul. "Unii sunt chiar simpatici, dar alţii sunt violenţi. Chiar se iau şi de noi, ne adresează cuvinte urâte, li se pare că ne uităm nu ştiu cum la ei. Un ospătar profesionist ştie că trebuie să stea la masă exact cât este necesar, dar dacă are anumite curiozităţi sigur le află până când clienţii pleacă". Mihai spune că cei mai haioşi sunt cei care vin la masă însoţiţi de amante şi fac eforturi disperate pentru a da relaţiei doar un aspect profesional. "Oricum, absolut totul îi trădează, de la mângâieri pe sub masă, până la atingerea "din greşeală" a mâini or pe masă, de la privire până la ton. Nu trebuie decât să ştii foarte puţină psihologie pentru a-ţi da seama, iar noi, în atâţia ani, cred că suntem aşi în psihologie".
Ospătarul mai descrie o altă categorie de clienţi: doamnele care ies la bârfă sau la agăţat. "Cele care ies să bârfească sunt cele mai dificile. Nimic nu le convine, mereu găsesc un motiv de reproş. Cele care ies la flirtat sunt simpatice şi fac abstracţie de ceea ce este pe masă, fiind mult prea preocupate să arunce priviri curioase în jur. De cele mai multe ori nu plătesc ele consumaţia, ci găsesc "fraierul", cum spun ele. Mai există cei care parafează sau iniţiază o afacere la restaurant. Şi de la ei aflăm multe, dar majoritatea discută în şoaptă. A, bine sunt şi cei care simt nevoia să-i audă tot restaurantul, dar aceştia sunt lăudătorii de profesie".
Pentru ospătari, cei mai buni clienţi sunt cei care ştiu să aprecieze şi respecte munca lor. Iar cei mai uşor de mulţumit sunt petrecăreţii. Există clientul croit pentru restaurant care, chiar dacă are sau nu bani, se comportă ca un lord, dar există şi clientul timorat de local. Acesta, cu siguranţă, va vărsa ceva pe el până iese din restaurant. 0

Cora MUNTEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE