Menajul, nu doar curăţenie

În orice telenovelă care se respectă există o menajeră în jurul căreia se ţese o parte a intrigii scenariului. Ideea a fost preluată probabil din realitate deoarece menajera sau guvernanta sunt persoane care ştiu absolut tot despre ceea ce mişcă în casă. Cu cât oamenii sunt mai bogaţi şi afacerile mai mari, cu atât există şi secrete pe care nu ar trebui să le ştie nimeni. Dacă dovedeşte că este o persoană de încredere, menajera este considerată un membru al familiei. De grad inferior, dar cu multe avantaje. O familie care dispune de bani are menajeră, doică şi bucătăreasă. Alţii preferă doar o femeie care vine o dată sau de mai multe ori pe săptămână doar pentru curăţenie. Dacă în urmă cu câţiva ani erau preferate femeile mai în vârstă, acum, cu toată opoziţia soţiei, sunt aduse în casă femei mai tinere, care să se ocupe de curăţenia, mâncarea şi educaţia copiilor. Mai mult, există şi cursuri de pregătire a acestora. Profesionistele ştiu că dacă vor să rămână cât mai mult la o familie, dacă vor să obţină referinţe bune după ce pleacă, trebuie să fie serioase, cinstite şi discrete. Cele mai tinere şi arătoase îşi pot câştiga stabilitatea punându-şi fizicul la dispoziţia capului familiei (de obicei soţul) şi pot avea linişte cu condiţia să nu afle soţia. Am discutat cu două dintre doamnele care au ales să practice această meserie. Una în România, alta în altă ţară.

Menajeră cu diplomă de profesoară
Diana a terminat o facultate în România şi după ce şi-a căutat în zadar de lucru a preferat, între a fi vânzătoare în ţară şi a face curat într-o casă din altă ţară, ultima variantă. „Nu am considerat niciodată munca degradantă, dar am ales ultima variantă, deoarece câştig mult mai mult decât aş fi câştigat aici. Am avut noroc să dau peste o familie foarte de treabă şi fără idei preconcepute despre români. Nu a trebuit să stau să le demonstrez că nu fur şi nu mint, nu m-am simţit spionată, nici măcar nu s-a pus problema. Avantajul a fost că sunt de formaţie pedagog, au fost de-a dreptul încântaţi că mă pot ocupa de copiii lor." Diana s-a acomodat atât de mult în familia din Londra încât i-ar fi foarte greu să renunţe la ei. „Sigur că ţelul meu nu este să rămân pe veci menajeră, dar în această perioadă mi-ar fi foarte greu să renunţ. Aştept să crească copiii şi după aceea mai văd". Diana vorbeşte despre familia la care este angajată ca despre propria familie.
Guvernanta
Doamna Ani este şi ea menajeră, dar în România şi este o femeie mai în vârstă, dar lucrează de foarte mulţi ani în casele oamenilor. „Eu sunt foarte serioasă şi dacă am plecat de undeva a fost din cauza lor, nu a mea. Eu nu fac nici mâncare, nici curăţenie; sunt doar guvernantă. Asta presupune că mă ocup de educaţia şi supravegherea copiilor. Unii au crezut că pe parcurs voi accepta să fac de toate în casă şi din această cauză am plecat. Eu consider că într-o casă de oameni înstăriţi femeia care face mâncare nu poate face şi curăţenie sau să se ocupe de copii. Astea le faci doar dacă eşti soţie". Doamna Ani are un vocabular şi gesturi foarte controlate, puţin rigidă, dar consideră că aşa trebuie. „Mie mi-s foarte dragi copiii, dar părinţii de astăzi habar nu au să-i educe. După ce că lipsesc foarte mult de acasă încearcă să compenseze absenţa cu bani sau cascade de afecţiune. Astfel reuşesc să dimiueze enorm respectul copiilor faţă de ei. Pe mine, chiar dacă sunt mai severă, copiii lor mă îndrăgesc şi respectă mai mult decât pe ei. Din păcate".
Iată că, cel puţin în aceste două cazuri, menajerele din realitate nu au nimic comun cu personajele din telenovele. Asta nu înseamnă că nu există şi că nu fac viaţa unora un calvar.
Cora MUNTEAN