Americanii vin în câteva zile Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 77 Vizualizări

Americanii vin în câteva zile

2945_americanii.gif
Conducătorii echipei de baschet BC Mureş au stabilit detaliile legate de venirea celor trei americani ce urmează să întărească lotul. Terry Cooper, Gerald Cannon şi Dwayne Burton vor ajunge la Târgu Mureş în 19 ianuarie şi vor începe imediat antrenamentele. Ei au deja rezervate biletele de avion.

Venirea celor trei baschetbalişti americani de culoare la BC Mureş nu mai este sub semnul probabilităţii. Coordonatorul de joc Terry Cooper, pivotul Gerald Cannon şi extrema Dwayne Burton vor ajunge la Târgu Mureş peste câteva zile. Ei au rezervate bilete de avion pentru data de 18 ianuarie, când vor ajunge în România. A doua zi se vor afla la Târgu Mureş şi vor începe pregătirile, deoarece până la debutul returului va rămâne puţin timp.
În ceea ce priveşte cheltuielile legate contractele americanilor, conducătorii BC Mureş mai au de pus la punct câteva detalii. Antrenorul echipei, Mihai Corui a explicat: "În mare am identificat, cu sprijinul unor oameni care ne ajută, sursele de finanţare pentru evoluţia jucătorilor americani la Târgu Mureş, însă mai avem de rezolvat o parte a acestei probleme. Noi sperăm că în zilele următoare vom şti exact pe cine ne bazăm. Suntem pe drumul cel bun".
Legat de valoarea celor trei jucători, Mihai Corui a spus că a vizionat câteva filmări cu evoluţia baschetbaliştilor americani: "Este greu să-ţi faci o impresie foarte clară despre un jucător doar din imagini video. Totuşi, din ceea ce am văzut, Terry Cooper, Gerald Cannon şi Dwayne Burton sunt soluţia potrivită pentru echipa noastră în acest moment. E vorba de nişte jucători buni, experimentaţi, puternici, care pot mări considerabil valoarea echipei. Sper ca impresia creată în urma vizionării DVD-ului să fie confirmată şi de evoluţia lor în teren", a spus Mihai Corui.
Antrenorul principal al echipei din Târgu Mureş a afirmat că cei trei baschetbalişti nu vor veni nepregătiţi: "Sunt jucători profesionişti, aşa că nu cred să avem probleme din acest punct de vedere. Ei au jucat în ultimul timp şi s-au antrenat. Evident va fi nevoie de o oarecare perioadă de adaptare, dar acesta nu va dura mult. Sperăm ca la ora primului meci din retur să fie în formă maximă şi să corespundă aşteptărilor noastre."
Jucătorii formaţiei BC Mureş au început pregătirile pentru retur. Ei se află acum într-un semicantonament, cu câte două antrenamente pe zi. Dimineaţa fac pregătire fizică, sub îndrumarea antrenorului secund George Trif, iar după-amiaza vine antrenamentul cu mingea în Sala Sporturilor, cu antrenorul Mihai Corui.
Primul meci din retur va avea loc pe 28 ianuarie, când BC Mureş va întâlni pe teren propriu formaţia Dinamo Bucureşti.

"Venirea celor trei jucători americani este soluţia optimă pentru acest moment, la banii pe care credem că îi putem avea. Îi aşteptăm să se alăture lotului, să joace pentru publicul din Târgu Mureş"

Mihai Corui ,
antrenor principal BC Mureş

În cadrul BC Mureş activează, în afara echipelor de seniori şi senioare, 237 de copii şi juniori pregătiţi de 6 tehnicieni. BC Mureş are echipa de seniori-Divizia A, o echipă feminină de senioare în Divizia B şi mai multe echipe de copii şi juniori, cu rezultate foarte bune în întrecerile naţionale. Doi baschetbalişti din cadrul clubului, Bogdan Puşcaş şi Raluca Ordean, sunt componenţi ai loturilor naţioanale de juniori, iar Steff Zakarias este la lotul naţional de juniori III.

Florin MARCEL

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE