S-a dus Popeasca, vine Ioneasca

A trecut mai bine de un an de coşmar, din toate punctele de vedere. Recent am primit o scrisoare de la Popeasca, o fidelă colaboratoare a ziarului pe care îl citim toţi din bloc şi m-a rugat să-i continui eu opera. Deşi pe Popeasca îmi vine să o omor pentru ce mi-a făcut în 2004, voi încerca să-i îndeplinesc dorinţa. Poate că cititorii îşi mai amintesc despre ce scria doamna Popescu la ziar, dar mai ales despre simpatiile ei de dreapta. Păi de-aia îmi vine să o omor; că eu eram cu Iliescu, ne ştim de la Moscova, dar m-a tăhuit Popeasca de cap şi am votat şi eu D.A. De Băsescu nu-mi pare rău că l-am ales, însă ştiţi ce a făcut nemernica de Popeasca imediat după Crăciun? A plecat. Şi ştiţi unde? Nu vă vine să credeţi. În Congo, oameni buni. Toate bune şi frumoase, a câştigat Băsescu şi Alianţa, noi visam numai la lapte şi miere şi mă duc într-o zi la vecina mea. Îşi făcea bagajele. Am crezut că merge la fiică-sa în Italia, dar ea îmi spune că şi-a luat bilet în Congo. Îi zic „femeie, gata, nu a câştigat Năstase, deci stai locului, nu trebuie să emigrăm în Congo". Aşa cum m-a stresat toată lumea cu blestematul ăla de SMS, de credeam că dacă votez cu Năstase voi ajunge să culeg banane tot restul vieţii, să sar din copac în copac şi să umblu în chiloţi de piele. Popeasca nu şi nu, că ea are un presentiment. Îi zic:" A dracului Popeasco, cred că tu ştii că nici cu ăştia nu o vom duce mai bine, de-aia te cari". Ea îmi spune că are nevoie de puţină aventură pentru adrenalină. Mă uit la Popescu cum stă lat şi se uită de la ziar la televizor şi-i dau dreptate. Păi cine a pus-o să se mărite pe interes cu unul cu 20 de ani mai mare decât ea. Uite, eu cu Ionescu, încă mai avem câte o aventură. Nu foarte des, dar totuşi. Ultima a fost când ne-a fugit birmaneza de-acasă de am găsit-o în vârful unui copac. Mi-a fost ruşine să chem pompierii, că sigur ne vedeam la ştirile de la 5, aşa că i-am spus lui Ionescu să se urce după ea. S-a căţărat doar pe prima cracă a copacului, care a cedat, iar Ionescu, cu toată greutatea lui, s-a prăvălit peste mine. Urlam atât de tare încât biata Mili, birmaneza, s-a dat jos din copac. Ei, să-l văd pe Popescu, care are cu inima, diabet, hipertensiune, că-i în stare de asta! Ideea este că am rămas şi cu Popescu pe cap, că ce doamne iartă-mă să facă femeia cu el în Congo? La cât este de slab şi plin de zgârciuri, nu era nici măcar pe gustul canibalilor.
Aşadar am rămas cu Ionescu, Popescu, Mili, vecinii de la UDMR plus toată gaşca de aliaţi pe cap. Descurcă-te Ioneasco, mi-am zis, cu toţi nebunii ăştia. Am stat cu sufletul la gură până când am aflat că Popeasca e bine şi chiar m-a încercat o oarecare invidie când mi-a trimis nişte poze pe net cu aborigeni. Sper să nu le vadă Popescu. Dar dacă nevastă-sa nu vine acasă până în vară, jur că i le arăt. Măcar să aibă timp de divorţ până-şi dă obştescul sfârşit.
Aşadar, aceasta a fost conjunctura prin care eu am ajuns să scriu la ziar, în timp ce Popeasca se hârjoneşte cu babuinii ăia.
Revin de mâine cu forţe proaspete şi vă povestesc cum se vede lumea de la mine de la etaj.

Ioneasca, de la doi