Adio pană de cauciuc! Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 78 Vizualizări

Adio pană de cauciuc!

Producţia mondială de anvelope va intra într-o nouă eră. Nu mai e multă vreme până când pana de cauciuc nu va mai reprezenta o problemă. Cauciucurile "runflat", care acum pot fi găsite doar la maşinile de lux sau la cele din competiţii sportive importante, vor echipa majoritatea automobilelor.

Explozia cauciucurilor reprezintă încă o problemă majoră pentru şoferi. Anual se produc o mulţime de accidente grave cauzate de aceste explozii. Problema va dispărea în următorii ani, când aproape toate maşinile vor fi echipate cu un nou tip de cauciucuri – cele numire runflat. Acestea îi vor permite şoferului să-şi continue călătoria după spargerea anvelopei încă o bună bucată de drum. Acest tip de pneuri a fost folosit pentru prima oară în America. Autorităţile de reglementare a siguranţei circulaţiei din Statele Unite au cerut producătorilor să instaleze pe autovehicule sisteme care să-i avertizeze pe şoferii de scăderea presiunii în cauciuri. Asta după ce multe SUV-uri au fost implicate în accidente, tocmai din cauza problemelor apărute la anvelope.
În momentul de faţă, doar unele modele de lux sunt echipate cu anvelope runflat. Este vorba despre două modele de la BMW, Chevrolet Corvette, sau limuzina Rolls-Royce Phantom.
Compania Goodyear a produs astfel de anvelope încă din 1994, pentru echiparea unui model de stradă: Corvette. Japonezii de la Toyota şi-au îndreptat privirile şi spre clasa maşinilor de familie şi au echipat un minivan cu noile modele de anvelope.
La Salonul Internaţional de Automobile de la Geneva din 2002, francezii de la Michelin, împreună cu Goodyear, Pirelli şi Sumitomo au expus anvelope runflat care aveau la bază tehnologia PAX, iar în ianuarie 2002 Birdgestone Corporation s-a coalizat cu cei de la Continental AG pentru dezvoltarea de tehnologii în domeniul acestor anvelope.
Producătorii Goodyear şi Pirelli au anunţat recent că vor creşte producţia de cauciucuri runflat, fabricate prin tehnologia PAX. Cei de la Bridgestone şi Continental nu se lasă mai prejos şi dezvoltă împreună sisteme alternative pentru aceste tipuri de anvelope.
Mici dezavantaje
Sistemul de anvelope runflat are şi câteva mici dezavantaje. E vorba, în primul rând, de viteza mică de rulare. După ce s-a produs pana, maşina va mai putea parcuge un număr limitat de kilometri, aproximativ 100. Şi viteza de rulare va fi condiţionată de problema din anvelopă. Maşina nu va putea depăşi 80 de km/h. Ultima, dar poate cea mai importantă problemă este dată de preţul anvelopelor runflat, care va fi aproximativ dublu în comparaţie cu cele obişnuite.

Florin MARCEL

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE