Lipsă de bani, nu şi de rezultate Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 41 Vizualizări

Lipsă de bani, nu şi de rezultate

3020_interviu.gifPrilej de bucurie pentru directorul Liceului cu Profil Sportiv (L.P.S.) Târgu Mureş, Szabó Ferenc: instituţia condusă de el va avea în curând propria sală de sport şi – mulţumită acestui lucru – va beneficia de condiţii propice pregătirii sportivilor. Începutul de an 2006 aduce însă şi durerea de cap pricinuită de datoriile acumulate în perioada trecută. L.P.S. a beneficiat doar de aproximativ o treime din fondurile cuprinse în bugetul aprobat de primarul oraşului, Dorin Florea.

* Rep: Cu ce gânduri începeţi anul 2006?
Sz.F.: Avem planuri mari. Ne dorim mai mult şi mai bine decât am realizat în 2005. Cred că cel mai important lucru este că în sfârşit vom avea o sală de sporturi a noastră a cărei lucrări de construcţie am reuşit să le demarăm de curând. Este un lucru extraordinar pentru noi. Proiectul se realizează în cadrul programului naţional de construcţie de săli de sport şi este finanţat din bugetul naţional. Cred că lucrările vor putea fi terminate până în septembrie, cel târziu octombrie, şi vom avea o sală frumoasă, corespunzătoare cerinţelor clubului nostru. Pe lângă aceasta, în perspectivă sperăm la construirea şi a unei săli de atletism.
Merităm aşa ceva măcar dacă ne gândim la rezultatele sportivilor noştri nu numai pe plan intern, ci şi internaţional. L.P.S. Târgu Mureş a terminat anul 2005 pe locul al 12-lea la atletism, ceea ce reflectă buna pregătire a elevilor noştri, de vreme ce în ţară funcţionează 40 de astfel de licee şi 280 de cluburi sportive care apar în clasamentul respectiv. Această clasare denotă profesionalismul specialiştilor noştri, care îşi fac treaba aşa cum trebuie chiar şi în condiţii materiale deosebit de vitrege. Dar nu numai atletismul s-a remarcat: handbalul, mai ales la fete, fotbalul, care cu trei categorii de vârstă reuşeşte să domine întrecerea judeţeană şi să evolueze cu fruntea sus şi la cea zonală.
* Rep: Ce înţelegeţi prin condiţii materiale deosebit de vitrege?
Sz.F.: Marea noastră problemă o reprezintă greutăţile financiare de care ne lovim tot timpul. Deşi bugetul nostru a fost aprobat de către primărie, suma necesară funcţionării la parametri optimi nu ne-a fost virată. O treime din banii care ni se cuvin, potrivit legii, au ajuns la noi, restul rămânând la primărie. De ce? Nu ştiu. Cum se poate aşa ceva? Nu ştiu. Datoriile noastre cresc zi de zi, pentru că sunt anumite cheltuieli de care nu putem scăpa în nici un fel. Toată stima pentru colegii mei, care şi în condiţiile lipsei acute a fondurilor materiale îşi fac datoria până la capăt. Dar până când? Toată lumea se străduieşte să scoată cât mai mult din sine, din copiii, tinerii pe care-i are sub mână.
* Rep: Daţi-ne un exemplu!
Sz.F.: Să luăm cazul atletismului, pentru că în acest sport se dă cel mai repede semnalul de început în competiţii. Avem un sportiv deosebit de talentat pe care l-am trimis în cantonament pentru trei săptămâni la Budapesta. Am reuşit să mă înţeleg cu antrenorul de acolo, un prieten de-al meu să-l ia în îngrijire şi să se ocupe de pregătirea lui, bineînţeles, gratuit. Este un lucru uriaş. Cred că el va aduce în acest an cel puţin două titluri de campion al ţării, prilej de mândrie nu numai pentru clubul nostru, ci şi pentru oraşul Târgu Mureş, pentru judeţul Mureş.
Alţi patru copii au fost trimişi, cu ajutorul Clubului Sportiv Mureşul, într-un cantonament la Iaşi. Ei au profitat de ocazie şi s-au înscris la un concurs, la Bacău, reuşind rezultate notabile. Una dintre fete a reuşit la proba de săritură cu prăjina să treacă de ştacheta ridicată la 3,60 metri, ceea ce reprezintă cel mai bun rezultat al ei de anul trecut. Acest lucru înseamnă că a reuşit să-şi conserve forma din finalul lui 2005. Cred că şi ea va reuşi anul acesta să îmbogăţească palmaresul clubului cu cel puţin două-trei medalii.
Am amintit doar de două cazuri, dar numărul sportivilor care ar merita atenţie sporită din partea autorităţilor este mare. Eu sunt din fire optimist şi sper că odată şi odată se va rezolva această problemă spinoasă, a finanţărilor.

A consemnat D. T.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE