Rezidenţii la concurenţă cu cetăţenii români Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 35 Vizualizări

Rezidenţii la concurenţă cu cetăţenii români

3028_reziden.gifVicepremierul Marko Bela, preşedintele UDMR, a anunţat ieri, la Bucureşti, că formaţiunea pe care o reprezintă va iniţia modificarea Constituţiei, astfel că, în competiţia pentru un fotoliu în Parlamentul European (PE), să intre nu doar cetăţenii români, ci şi rezidenţii. Liderul Uniunii a precizat că, în 2003, la ultima revizuire a Constituţiei, au fost introduse prevederile ca, la alegerile locale şi judeţene, să poată participa cetăţeni străini, cu rezidenţă în România. Această prevedere ar intra în vigoare din momentul integrării României în UE.
În opinia liderului Uniunii, articolul 16 din Constituţie care prevede că: "în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale", ar trebui astfel modificat, încât să permită participarea rezidenţilor şi la alegerile pentru PE. Marko a declarat că partidele din coaliţia de la guvernare trebuie să înceapă, în prima parte a anului, pregătirile pentru campania privind alegerile la PE. El a arătat că aceste alegeri se vor desfăşura, cel mai probabil, la începutul anului 2007. (E.M.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE