Ascensiunea femeilor manageri

23 ianuarie 2006

Cecilia Hancu, director General al intreprinderii de confecţii "Târnava" Sighisoara s-a născut în Tecuci, judeţul Galaţi, în 16 mai 1952. Absolventă a Facultăţii de Textile, secţia Tehnologia Mecanică a Confecţiilor şi Tricotajelor pe care a absolvit-o în anul 1976. Motiv de mândrie permanentă îi sunt cele două fiice, una studentă la Management în marketing în Stuttgart, iar a doua studentă a UATC Bucureşti, secţia actorie.
* Rep.: Într-o lume condusă aproape exclusiv de bărbaţi v-aţi impus ca un lider puternic. Cum vă percep colegii dvs.?
C.H.: În ultima vreme se remarcă o puternică ascensiune
a femeilor manageri în lumea aceasta care până nu demult era exclusivistă. O femeie lider nu se impune uşor în lumea afacerilor. Am trăit în decursul carierei destul de multe momente neplăcute, dar şi multe momente pline de satisfacţii. Nefiind dotate fizic cu forţă şi statură, noi, femeile ,trebuie să ne impunem prin profesionalism şi seriozitate. Personal nu am încetat un moment să studiez, să lucrez şi să învăţ din experienţa altora. Cu prilejul tuturor contactelor de afaceri mi-am impus să învăţ de la colaboratorii mei tot ce este bun.
* Rep.: Ce rezultate deosebite a înregistrat firma condusă de dvs. în ultima perioadă?
C.H.: Percepţia este diferită în funcţie de momentele în care se află şi starea de mulţumire sau nemulţumire pe care o au colaboratorii mei când trebuie să suporte consecinţele deciziilor date. Sunt în general tranşantă, aşa încât spun sincer tuturor tot ce am de spus. În anul 2005 am continuat să luăm tot felul de măsuri pentru ca să ne îndreptăm spre integrarea în EU. Ne-am concentrat activitatea în trei direcţii primordiale: găsirea de clienţi pentru producţia în lohn de foarte bună calitate, îmbunătăţirea service-ului pe care l-am făcut clienţilor noştri, producerea a cât mai multor produse sub marca proprie. Investiţiile au fost mari şi situaţia societăţii noastre a fost puternic afectată de căderea cursului EURO/leu. Din păcate, poate doar la momentul bilanţului, exportatorii vor fi pe deplin înţeleşi de guvernanţi.
* Rep.:Cum reuşiţi să depăşiţi greutăţile în această tranziţie continuă?
C.H.: Nu am încetat nici un moment să-mi perfecţionez cunoştinţele de management, de organizarea producţiei, calitate, marketing, să învăţ mai multe limbi străine pentru a avea contactul direct cu partenerii de afaceri. Dacă ar trebui să vorbesc de mine la modul impersonal, cred că m-aş defini ca o persoană harnică, ambiţioasă şi parolistă. Un şef este în general analizat la sânge de către colegi şi subordonaţi. Greutăţile perioadei de tranziţie sunt cele care ne perturbă fără ca noi să avem un semnal cât de mic în acest sens pentru a contracara din timp efectele negative.
* Rep.: Pe lângă activitatea profesională faceţi parte şi din organizaţia de femei a PNL, o organizaţie deosebit de activă.
C. H.: Sunt prima preşedintă a unei organizaţii PNL din România, formată în judeţul Mureş, iar în viaţa politică am fost foarte activă până la sfârşitul lui 2005. Din păcate problemele profesionale sunt tot mai ample, aşa încât eu nu pot să fac lucrurile cu jumătate de măsură. Am preferat să fiu mai implicată în viaţa firmei, pentru că aceşti ani sunt hotărâtori pentru ceea ce va urma după aderare.
* Rep.: Când mai aveţi timp pentru viaţa personală şi ce pondere de timp îi acordaţi?
C.H.:Viaţa mea personală este în general axată pe puţinele ore din zi pe care pot să sper că mi le pot acorda. Prefer să fac sport, să citesc, să mă uit la filme şi emisiuni politice sau economice. Asta pentru că am citit că există unele reţete de eliminare a stresului, le verific folosindu-le. De aceea mă bucur cu maximă intensitate de clipele vesele, plăcute, îmi place să-mi elimin prin autocontrol toate gândurile apăsătoare ocupându-mă de flori, de animale şi cât este posibil mai mult, de fetele mele.
* Rep.: Privind înapoi, aţi schimba ceva? Şi ce sfaturi aveţi pentru o femeie care doreşte să-şi construiască o carieră profesională.
C.H.: Dacă privesc în urmă, aş schimba multe lucruri în viaţa mea personală. Am acordat în timpul vieţii mele puţin timp mie şi copiilor mei şi aceasta pentru că nu am avut un partener de viaţă cu care să formez o echipă. De aceea recomand femeilor care fac carieră să fie exigente cu partenerii lor de viată, să nu se mulţumească numai cu realizările lor profesionale. Un partener bun, cald, ajută mult în viaţă. Eu am fost mult prea tolerantă, prea angajată şi am constatat târziu că ar fi trebuit să fiu şi acasă la fel de mult respectată şi iubită. Doresc în încheiere să transmit un mesaj femeilor din România. Româncele sunt minunate, inteligente, frumoase şi conştientizând acest lucru vor putea avea o viaţă mai uşoară.