Scutiţi, dar obligaţi să stea la oră Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 53 Vizualizări

Scutiţi, dar obligaţi să stea la oră

7016_invat_scutiti.gifElevii scutiţi de educaţie fizică şi sport, vor fi obligaţi să asiste totuşi la orele rezervate acestei discipline. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii pregătesc în premieră un ordin comun pentru reglementarea eliberării scutirilor medicale pentru elevi. Metodologia este în dezbatere publică până mâine.
Pentru prima oară MEdC a elaborat o Metodologie cu privire la eliberarea scutirilor medicale de la orele de educaţie fizică şi sport, pentru elevi şi studenti. Documentul este conceput în colaborare cu MS şi va fi impus printr-un ordin comun al celor două ministere, de la sfârşitul acestei luni.
O metodologie asemănătoare, după care medicii stabileau care elevi au dreptul să primească scutiri medicale, exista din 1997. Aceasta fusese elaborată doar de Ministerul Sănătăţii şi a fost distribuită direcţiilor sanitare judeţene şi clinicilor de medicină sportivă pentru a-i orienta pe medicii specialişti care recomandau medicilor din unităţile de învăţământ scutirea elevilor afectaţi de diverse afecţiuni. Faţă de vechea metodologie, noutatea absolută o reprezintă anexa realizată de MEdC, prin care se specifică, pentru fiecare ciclu de studii, la care exerciţii elevul depune un efort fizic mic, mediu şi mare. Aceste încadrări îi vor ajuta pe medicii specialişti, dar şi pe cei din cabinetele şcolare, să le recomande profesorilor de sport ce exerciţii de recuperare pot face şi elevii scutiţi. Aşadar, elevii suferinzi de anumite afecţiuni vor efectua diverse exerciţii de gimnastică medicală, la orele de sport. Chiar dacă sunt scutiţi, total sau parţial, elevii vor avea obligaţia, să stea la orele de educatie fizică. Medicul unităţii de învăţământ va elibera scutirile medicale, iar în cazul inexistenţei acestuia, medicul de familie va da copiilor "motivări". Noua metodologie nu prevede, în nici un articol, sancţiuni pentru medicii care eliberează scutiri false pentru elevii care îşi vor procura astfel de scutiri.

Cine beneficiază de scutiri?
Ca să obţii o scutire medicală pentru orele de educaţie fizică şi sport, trebuie să fii suferind de una din cele 361 de afecţiuni cuprinse în Metodologia eliberării scutirilor medicale. Anumite boli infecţioase, ale sângelui, ale aparatului circulator, respirator sau digestiv, ale sistemului nervos, tumorile dau posibilitatea elevului de a fi scutit de sport. Boli precum obezitatea, pubertatea precoce, pubertatea întârziată sau migrena sunt alte câteva afecţiuni pentru care un elev poate fi scutit de sport. Cel mai indicat ar fi să vizitaţi site-ul Ministerului Sănătăţii unde este publicată noua metodologie cu lista acestor afecţiuni. Este posibil să descoperiţi, cu uimire, boli ale copilului dumneavoastră pentru care ar putea fi scutit!

Ionuţ OPREA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE