Comerţ stradal european Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 45 Vizualizări

Comerţ stradal european

7346_sighi_Comer.gifComerţul cu flori pe trotuare va deveni istorie la Sighişoara. Municipalitatea vrea ca, în cel mai scurt timp, florăresele să nu-şi mai poată vinde marfa decât în chioşcuri prevăzute, fiecare, cu suprafaţă de expunere. Comercianţii nu vor mai avea voie, în nici un caz, să-şi înşire florile pe jos.
Pentru asta vor fi amenajate două chioşcuri pentru comerţul stradal cu flori: unul pe strada 1 Decembrie 1918, lângă clădirea CEC, şi altul în parcarea din piaţa Octavian Goga.
Chioşcurile vor fi închiriate prin licitaţie şi numai persoanelor care au calitate de producători, cu acte în regulă.
În urmă cu câteva luni, Serviciului de Urbanism a propus ca aceste chioşcuri pentru flori să aibă fiecare 4 mp, suprafaţă considerată însă de consilieri insuficientă pentru expunere.
Săptămâna trecută, arhitectul şef al Primăriei a prezentat consilierilor noi modele de
chioşcuri pentru comerţul stradal de flori, cu completările cerute. Mai urmează să se stabilească condiţiile licitaţiei pentru închirierea acestor chioşcuri. (F.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE