Italia ne bate obrazul Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 51 Vizualizări

Italia ne bate obrazul

7343_ext_italia.gifMinistrul italian al apărării a calificat o scrisoare semnată de şase ambasadori, printre care şi cel al României, prin care se cere menţinerea trupelor italiene în Afganistan, drept o "abatere de la uzanţe", iar ministrul de externe o consideră "destul de neobişnuită", potrivit RaiNews24.
Ministrul italian al apărării, Arturo Parisi, consideră modalitatea de prezentare a cererii formulate de ambasadori drept inadecvată, afectând legitimitatea statului, principalul organ care are dreptul să se adreseze poporului său.
"Cred că există instanţe proprii pentru a discuta aceste chestiuni", a declarat, la rândul său, Massimo D'Alema, ministrul italian de externe, aflat în vizită la Seul. "Am discutat ce vom face în Afganistan în timpul reuniunii miniştrilor de externe ai statelor membre NATO (organizată în 26 ianuarie la Bruxelles – n.red.)", a subliniat ministrul.
"Tentativa de a influenţa dezbaterea politică italiană este greşită. Noi vrem o strategie de ieşire din război, nu să fugim din Afganistan", a declarat şi preşedintele Verzilor, Pecorario Scanio, citat de cotidianul Il Tempo, în pagina sa electronică.
Ambasadorii României (Cristian Valentin Colţeanu), Marii Britanii (Edward Chaplin), Statelor Unite (Ronald P. Spogli), Canadei (Alex Himelfarb), Australiei (Peter Woolcott) şi Olandei (Egbert Jacobs) au semnat o scrisoare deschisă, publicată sâmbătă de o serie de ziare italiene, prin care cer menţinerea trupelor italiene în Afganistan. Ei au amintit motivele pentru care aliaţii s-au angajat în Afganistan – printre care atentatele din SUA, din 11 septembrie 2001, – şi au subliniat ameninţarea unei ofensive de amploare desfăşurate de talibani în primăvară, informează cotidianul Corriere della Sera în ediţia sa electronică de sâmbătă.
Această scrisoare intervine într-o situaţie dificilă atât pentru politica italiană, cât şi pentru poporul afgan, potrivit site-ului italian de ştiri Filo Diretto. Guvernul italian s-a confruntat, în ultimele zile, cu problema spinoasă a refinanţării misiunii de la Kabul. În timp ce Italia parcurge – prin voturi dificile în Parlament, greve şi proteste – drumul anevoios al reformei dorite de toată lumea, dar acceptată de puţini, situaţia din Afganistan se deteriorează rapid.
Parlamentarii italieni de extremă stângă au ameninţat că vor vota împotriva unei noi finanţări a misiunii din Afganistan, la două zile după ce au denunţat decizia guvernului de a extinde o bază militară din nordul ţării. Această măsură ar putea antrena o retragere a trupelor din Afgansitan, din cauza lipsei de fonduri.
Prodi a reiterat angajamentul Italiei de a-şi menţine cei 1.800 de militari desfăşuraţi în Afganistan, în pofida presiunilor exercitate de comunişti şi de Verzi de a retrage trupele. Premierul a refuzat însă suplimentarea numărului soldaţilor, aşa cum au cerut aliaţii.
Administraţia americană cere Congresului încă 10,6 miliarde de dolari pentru Afganistan pentru următorii doi ani, dintre care 8,6 miliarde sunt destinaţi consolidării armatei şi poliţiei naţionale. Înainte de anticipata ofensivă din primăvară a talibanilor, Washingtonul şi-a dublat şi trupele combatante de infanterie, prelungind misiunea unora dintre militarii americani cu patru luni.
Duminică, SUA au preluat conducerea forţei NATO de 33.000 de membri de la britanici, după cel mai sângeros an în Afganistan de la căderea talibanilor. (newsin)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE