Berceanu vrea grafic al lucrărilor de la Bechtel Business
  • admin
  • 0 comentarii
  • 27 Vizualizări

Berceanu vrea grafic al lucrărilor de la Bechtel

7393_eco.gifMinistrul transporturilor, Radu Berceanu, se va întâlni săptămâna viitoare
cu reprezentanţii companiei americane Bechtel, cea care execută lucrările la autostrada Transilvania, pentru a stabili un grafic al lucrărilor, în acest moment neexistând un astfel de document.

"Statul este neajutorat în cazul contractului pe care îl avem cu Bechtel deoarece documentul actual prevede penalităţi foarte mici pentru firmă, iar dacă vom rezilia înţelegerea, vom fi daţi în judecată. Şansele noastre de câştig sunt foarte mici, iar singura soluţie este să discutăm cu cei de la compania Bechtel", a declarat Radu Berceanu. Ministru Berceanu a adăugat că prin semnarea contractului pentru construcţia autostrăzii Transilvaniei, statul român nu iese în câştig, ci doar partea americană.
În acest sens, ministrul transporturilor se va întâlni săptămâna viitoare cu preşedintele şi vice-preşedintele Bechtel pentru a discuta graficul concret şi pentru a se stabili termenul de finalizare a lucrărilor. Ministrul va propune companiei americane să finalizeze tronsoanele Borş-Suplacu în 2008 faţă de 2010, Suplacu-Mihăileşti în 2010 în loc de 2011 şi Târgu Mureş – Sighişoara în 2012 în loc de 2013, iar pentru restul tronsoanelor termenul va rămâne 2013.
"Bechtel ne-a cerut în 2007 aproximativ 127 milioane euro, însă dacă ţinem cont că anul trecut au cerut 78 milioane euro şi au lucrat doar de 54 milioane euro, ne aşteptăm ca în acest an să cheltuie 80-100 milioane euro. Chiar dacă va creşte ritmul, se va ajunge la o medie de 200 milioane euro pe an pentru lucrări, iar în ultimul an la 250 milioane euro. Dacă facem un calcul rezultă că banii, mai exact 2,25 miliarde euro, pentru construcţia autostrăzii Transilvania vor fi cheltuiţi în 11 ani, adică abia în 2017 se vor termina lucrările", a mai spus Berceanu.
Astfel, în anul 2006 Guvernul României a asigurat o finanţare de 100 milioane euro din care Bechtel a solicitat 78 milioane euro şi a cheltuit 54 milioane euro. Din această sumă, pentru construcţii montaj s-au folosit numai 34 milioane euro. MTCT a plătit deja pentru anului 2007 un avans de 36 milioane euro.
În urma renegocierii din 2006 a contractului pentru autostrada Braşov-Borş (415 km), termenele de finalizare s-au amânat cu un an pe toate sectoarele faţă de cele stabilite în 2004, astfel încât finalizarea proiectului se va face în 2013.
Radu Berceanu i-a acuzat în luna decembrie 2006 pe reprezentanţii companiei Bechtel de neseriozitate. "Au un comportament îndoielnic. Ei cred că, dacă sunt americani, toată lumea e a lor. Nu mai contează că au venit în ţara noastră şi ne omoară oamenii. Dacă se întâmpla ca un român să omoare un american era spânzurat de mult. Dar nu mai contează pentru ei. Ştiţi la ce mă refer", a adaugat ministrul. Berceanu a precizat că a avut o întâlnire cu reprezentanţii Bechtel la începutul mandatului său de ministru, însă aceştia ar fi refuzat la început să discute.
"Când a trebuit să reanalizăm contractele acordate de guvernarea precedentă, m-am întâlnit cu şeful de la Bechtel după multă vreme şi i-am explicat că aici este România. După ce ne-au dus cu vorba vreme îndelungată şi nu am putut să am un dialog cu ei, au venit în cele din urmă în minister şi au vrut să vorbim. Atunci nu am mai vrut eu şi i-am trimis la un secretar de stat. Până la urmă i-am invitat într-o sală a ministerului şi am mers şi eu la discuţii. Le-am impus să respecte condiţiile din România şi graficele", a mai spus ministrul.
Autostrada Transilvania va avea o lungime de 415 km şi va fi construită pe ruta Borş-Cluj-Tg. Mureş-Braşov. (NewsIn)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE