Fermierii harnici stimulaţi Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 52 Vizualizări

Fermierii harnici stimulaţi

7417_agr.gifLuni, 12 februarie, la Casa de Cultură din localitatea Luduş a avut loc o întâlnire cu fermierii din judeţ organizată de centrul zonal A.P.I.A. Potrivit şefului de centru zonal, Ioan Tet, în cursul lunii au avut loc mai multe întâlniri cu fermierii din judeţ. La şedinţa de informare, aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la programul privind alocarea plăţilor unice pe suprafaţă agricolă şi plăţile naţionale directe, complementare. Prima categorie se referă la plăţile date de Uniunea Europeană. "În fiecare lună avem întâlniri cu fermierii, pentru a-i informa despre noile reglementări în ceea ce priveşte acordarea de subvenţii şi, mai ales, venim în sprijinul agricultorilor pentru a-i informa despre modul de întocmire a cererilor pentru obţinerea de subvenţii", a spus şeful centrului A.P.I.A., Ioan Tet. Pentru fermierii care s-au înregistrat din 2005 şi până în prezent, s-a întocmit un grafic de preluare a cererilor. Termenul de depunere a cererilor este 15 mai, termen oficial, iar termenul pentru depunerea contestaţiilor este 11 iunie 2007. Fermierii care nu au fost înscrişi în registrul de fermă pot să o facă, însă subvenţiile vor fi acordate doar pentru anul următor. În centrul Luduş au avut loc întâlniri cu fermierii din localităţile Iclănzel, Iernut, Aţintiş, Luduş, Bichiş, urmând ca în zilele următoare să se deplaseze la Cuci, Valea Largă şi Papiu. La întâlnirea de luni, au fost prezenţi 250 de fermieri, din localităţile Roşiori şi Gheja.

"La nivelul judeţului există o suprafaţă de 212 mii de ha de teren – şi dacă suprafeţele nu se suprapun – care ar putea intra în programul de plăţi naţionale directe de suprafaţă. Asta în condiţiile în care, cei 40 de mii de fermieri declaraţi eligibili vor depune cereri de finanţare. Este vorba de suma de 56 de euro la ha, iar, teoretic, la sfârşitul anului 2007, judeţul Mureş va primi suma de 11 milioane de euro", Radu Ungureanu, directorul executiv APIA Mureş.

KRISTOF Lajos

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE