Estul sălbatic?

Orice copil care a văzut măcar o singură dată un film cu John Wayne ştie că în oraşul prăfuit intră cine e lăsat şi iese cine poate să mai iasă. Degeaba vin hotărâţi, călare sau pe jos, singuri sau cu tovarăşi de drum, vestea că se apropie de "Taun" ajunge întotdeauna înaintea lor. Şi se găseşte un şerif care să ştie de antecedentele lor sau să fi auzit măcar de ultima lor ispravă. Şi degeaba vin ei hotărâţi, dacă nu corespund cerinţelor locului, pot pleca la fel de bine cum au venit. Eventual, un pic ciuruiţi pe la glezne dacă nu la pălărie sau cu pistoalele confiscate şi retrocedate după ce se îndepărtează de oraş. Nu sunt deloc proaste aceste legi sălbatice. De ce să laşi pe orice neavenit să-ţi tulbure liniştea, bunul mers al lucrurilor, sau ce e mai rău să-ţi scoată peri albi?
Zilele trecute am regretat că nu funcţionează şi la noi aceste legi, sau măcar ceva asemenător. În estul nostru sălbatic, vin tot felul de oameni care la un moment dat fac rost de banii necesari pentru a cumpăra un apartament. La bloc. Că acolo se găsesc, din grija părintească a partidului şi a guvernului, asemenea locuinţe. Şi vin oamenii, netestaţi la capitolul adaptabilitate la viaţa în comunitate. Sunt total lipsiţi de cele mai elementare reguli ale unei bune convieţuiri. Degeaba stau la ultimul etaj, lor li se pare că ţopăie tot pe pământul scump al patriei mamă. Şi bubuie cu simţ de răspundere. Nu pot tăia lemne-din fericire, dar taie în schimb tot ce le pică sub mână. Ţevile de încălzire centrală, de apă caldă, geamul de la sufragerie… Se apucă de sudat exact când le cade pe chelie… ce dacă sar scântei de la sudură pe capul vecinului de jos? Îl inundă şi ud nu va lua foc, asta e sigur, nu-i aşa? Mă opresc aici din motive de sănătate. Dar nu pot să nu întreb: Unde eşti tu, Ţepeş, doamne?

Erika MĂRGINEAN