Primarul Iaşiului critică viaţa extrasportivă Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 67 Vizualizări

Primarul Iaşiului critică viaţa extrasportivă

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a declarat, miercuri, că evoluţiile slabe ale atacantului Ionuţ Bâlbă sunt cauzate, în principal, de viaţa extrasportivă dezordonată, şi spune că va purta o discuţie în particular cu jucătorul şi cu oficialii Politehnicii Iaşi pentru a lămuri această problemă.
"Nu sunt adeptul sportivilor care duc o viaţă extrasportivă de acest gen, şi tot timpul i-am condamnat pe cei care au un astfel de comportament. Mie îmi pare foarte rău de ceea ce face Bâlbă. Şi cu maşina aia poleită a lui…(n.r. Bâlbă deţine un autoturism care are unele accesorii poleite cu aur). Cred că sunt unii sportivi care ajung să aibă succes nu sunt pregătiţi din punct de vedere psihic, şi nu înţeleg că nu este greu să ajungi sus, ci să te menţii acolo. În ultimul timp, Bâlbă este într-o formă sportivă slabă şi este posibil ca viaţa sa din afara terenului să îi afecteze performanţele sportive", a declarat Gheorghe Nichita.
În ultimele săptămâni, Bâlbă a fost văzut prin câteva cluburi ieşene, la miezul nopţii, consumând băuturi alcoolice, iar la mijlocul lunii trecute a rămas fără permis de conducere după ce a fost depistat de poliţie băut la volan.
Şi impreasrul fotbalistului, Ioan Sălăvăstru, a rămas surprins de atitudinea adoptată de Bâlbă în afara gazonului. "Am fost câteva zile plecat din Iaşi şi nu am fost la curent cu ce s-a întâmplat. Când am revenit acasă am văzut prin ziare tot felul de articole acuzatoare la adresa lui. Ba că bea prin baruri până la miezul nopţii, ba că i-a fost suspendat permisul pentru că a fost găsit băut la volan. Nu am ştiut nimic din toate acestea, nu mi-a spus absolut nimic. Dacă aşa e, înseamnă că e neserios", a spus agentul fotbalistului".
În ultima vreme, atacantul ieşean a ieşit la rampă mai mult prin atitudinea sa din afara terenului, decât prin evoluţiile de pe gazon. După ratarea transferului la Rapid, în vara trecută, a ameninţat că se lasă de fotbal, apoi a fost trimis la echipa a doua de către antrenorul Ionuţ Popa, din cauza faptului că nu se antrena cu seriozitate. Nu cu mult timp în urmă, Bâlbă a implicat clubul din Copou într-un scandal care a ajuns până la FRF, declarând pentru un săptămânal ieşean că fotbaliştii lui Poli Iaşi au fost răsplătiţi financiar de Dinamo, după remiza cu Steaua, scor 1-1, din etapa a 10-a a Ligii I. (NewsIn)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE