Douazeci de ani de la moartea lui Nicolae Stoica, restauratorul Catedralei Mari

Catedrala Mare ortodoxa din Targu-Mures este o opera de referinta in istoria culturii nationale. De decorarea monumentalei lucrari muresene de arta eclezistica se leaga si numele unui artist uitat, Nicolae Stoica, de la a carui trecere in nefiinta se implinesc 20 de ani. Din cand in cand, cei care trec pragul lacasului de cult, bucurandu-si sufletul si privirea pe care o inalta spre Dumnezeu, ar trebui sa-si aminteasca in rugaciunile lor si de acest artist uitat care a lasat in urma sa o adevarata capodopera. Insa Catedrala Mare ortodoxa are si o alta poveste… foarte putin cunoscuta.
O copilarie marcata de privatiuni intr-o familie cu 9 copii din Braila a fost mediul in care, in 1903, s-a nascut, crescut si format Nicolae Stoica, unul dintre cei mai mari restauratori de pictura bisericeasca din Romania, dar in acelasi timp si un adevarat creator si formator de scoala caruia – multi dintre restauratorii care au avut sansa sa-i fie ucenici – ii datoreaza in buna masura faima si reputatia de care ei se bucura azi.
Remarcat si sustinut
de Iorga
Cu mari greutati de ordin financiar, Nicolae Stoica a reusit sa absolve in 1925 Academia de Arte Frumoase din Bucuresti. Prima participare la o expozitie de grup, a avut-o in acelasi an – la expozitia cu tema "Tinerimea artistica" – cu un portret de copil intrucat la vremea respectiva era atras in aceeasi masura de pictura de sevalet, dar si de cea ecleziastica. Prima pictura cu tema religioasa a realizat-o insa in 1926, in fresca, in interiorul bisericii Ciocile Braila. Este practic momentul in care opteaza aproape definitiv pentru pictura cu tematica ecleziastica, desi, in timp, va mai picta inca multe lucrari de sevalet. Pana in 1932, restaureaza mai multe biserici facandu-se remarcat pentru acuratetea, precizia si rigoarea stilului sau. In 1930, 1932 si 1933 participa cu cateva lucrari in ulei la Salonul Oficial, unul dintre aceste momente fiind si cel in care a atras atentia marelui om de cultura si istoric Nicolae Iorga. Avand sustinerea lui Iorga, Nicolae Stoica a reusit sa obtina o bursa de studii din partea statului romana astfel ca intre 1934-1937, a studiat in Italia fiind preocupat de tehnicile picturii murale folosite de maestrii Renasterii. In timp ce se afla la Roma, in 1935, a deschis o expozitie personala cu 38 de lucrari si 20 de desene, care s-a bucurat de un mare succes majoritatea lucrarilor prezentate fiindu-i achizitionate. Intors in tara, Nicolae Stoica a continuat sa restaureze biserici sau/si sa completeze picturile bisericesti la altele, precum cele din Catedrala din Giurgiu, biserica "Sfantu Ilie" din Bucuresti si multe altele, concomitent cu participarea cu lucrari in ulei la diverse expozitii nationale.
Nori negri
Dupa ce in 1943, mobilizat fiind la Serviciul Geografic al Armatei, in anul urmator este demobilizat, Nicolae Stoica a participat cu lucrari personale, in ulei, la Salonul Oficial, apoi la Salonul de Toamna si chiar la expozitia internationala de la Berna. Aproape inexplicabil – nu se cunosc prea multe amanunte – in 1945, Nicolae Stoica a fost exclus din Sindicatul Artelor Frumoase si i s-a interzis sa mai aiba acces la expozitiile de stat. Doi ani mai tarziu, in 1947 a fost admis ca pictor stagiar, calitate care nu-i dadea dreptul sa angajeze lucrari pe cont propriu. Era evident un abuz, pentru ca depasise de mult acest stadiu, dar artistul l-a suportat cu stoicism, practic aceasta situatie insemnand un nou inceput. A pictat si restaurat in timpul vietii, fie in cadrul unor grupuri, fie ulterior ca si conducator de lucrari, pictarea bisericii "Sfanta Paraschiva" , capelei "Sfanta Vineri", "Sfantu Gheorghe", toate din Bucuresti, la restaurarea picturii bisericii "Sfantu Nicolae Vladica" din Bucuresti, la Manastirea Neamt, la Manastirea Agapia, biserica din Rasinarii Sibiului si multe, multe altele, fiind deocamdata dificil de reconstituit exact numarul lacasurilor de cult pictate de el. Ceea ce este important de stiut de catre mureseni este faptul ca Nicolae Stoica, incepand din 1978 a coordonat un colectiv ce a executat decorarea in tehnici diverse a Catedralei Mari ortodoxe din Targu-Mures (fresca, tempera grasa, mozaic si vitraliu), lucrare pe care terminat-o in 1986, cu doi ani inainte de deces.
Scarile Catedralei Mari sau… scarile lui Bodnaras
La inceputul deceniului opt, sub imperativul sistematizarii si redimensionarii planului urbanistic in functiune, intrarea din fata in Catedrala Mare din Targu-Mures era amenintata a fi desfiintata. Autoritatile locale aprobasera ca pe locul unde se face astazi accesul in catedrala – la fel ca atunci – sa fie construita o parcare pentru taxiuri, pe viitor intrarea in catedrala facandu-se prin doua parti laterale. Incercarile filialei locale a Directiei Cultelor de a se gandi reamplasarea parcarii de taxiuri intr-o alta zona s-a lovit insa de obtuzitatea factorilor responsabili locali. In aceste conditii, intr-un efort conjugat, Culte – Biserica, s-a intervenit pentru incetarea lucrarilor la parcare, lucrari care practic fusera demarate. Protopopul ortodox Lazar David a intervenit direct la mitropolitul Nicolae Mladin care la randul sau a intervenit la Patriarhie. In final, Patriarhul care era in bune relatii cu Emil Bodnaras – vicepresedinte al Consiliului de Stat in acel moment – a fost cel care l-a "sensibilizat" pe acesta din urma. Dincolo de anumite pete inca insuficient clarificate din biografia sa, este un lucru cunoscut azi ca Bodnaras avea un puternic sentiment religios, in timpul vietii el sustinand cu eforturi materiale proprii construirea unei biserici la Iaslovat (judetul Suceava), satul sau natal. De altfel, in curtea acestei biserici, Bodnaras a tinut prin testament sa fie ingropat intr-o cripta a familiei sale. Emil Bodnaras a fost cela care a intervenit energic la Targu-Mures, astfel incat lucrarile au fost stopate, ba chiar mai mult…scarile au fost refacute pe cheltuiala Primariei.

"…si daca astazi, in muzeele noastre atatea opere de arta au fost distruse datorita unei groaznice explozii de barbarie, este timpul sa ne indreptam privirile spre zidurile interioare ale Catedralelor din Galati, Constanta, Cluj, Targu-Mures, precum si pe peretii a numeroase biserici ortodoxe din intreaga tara…ele s-au constituit in ample muzee nationale, care pot sta cu cinste alaturi de ansambluri asemanatoare, ca acelea de la Assisi, Arezzo, Voronet sau Moldovita…Iar numele celor care au creat aceste inalte valori – pictorii Stefan Constantinescu, Gheorghe Popescu, Nicolae Stoica, Gheorghe Vanatoru si altii – avem datoria sa le inscriem la loc de frunte in aria marilor nostri fauritori de comori artistice…"
(Costin Ioanid – decedat in 1993 – artist plastic si profesor, fragment din albumul omagial "Nicolae Stoica, 1903-1988")

"…Acolo am cunoscut pe marele profesor universitar I. D. Stefanescu. De asemenea am cunoscut artisti-pictori monumentalisti de cea mai mare clasa, cum ar fi: Gheorghe Popescu (al carui ucenic am fost), Stefan Constantinescu, Nicolae Stoica, Mac Constantinescu si altii…As vrea sa ma opresc la artistul si profesorul Nicolae Stoica….Ne-a lasat unele dintre cele mai mari comori de arta religioasa a acestui secol, daca ne gandim ca viata sau crezul sau artistic s-a realizat in acele vremuri de grea cumpana pentru tara noastra. Era un om bland, ambitios in tot ceea ce facea cu un respect pentru traditie, iar prin stilul sau artistic a creat o Scoala de urmasi…"
(Petre Achitenie, pictor si restaurator de biserici, decedat cu putin timp in urma)

"…Privindu-i acum opera lui Nicolae Stoica, imi amintesc de clipele petrecute impreuna, de framantarile lui pornite dintr-o exigenta exemplara fata de tot ce facea in numele artei, de modestia si blandetea lui fata de oameni, de stoicismul cu care a infruntat greutatile…Poate ca ce facem acum pentru Nicolae Stoica va inspira preotimea si forurile superioare ale Bisericii Ortodoxe Romane ca periodic, artistii care au pictat bisericile noastre sa fie pomeniti, credinciosilor sa li se aminteasca numele lor pentru a nu fi dati uitarii…")
(Gheorghe David, fost instructor in cadrul filialei Mures a Directiei Cultelor)

Nicolae BALINT