Vintilă Corbul a zburat spre cer Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 39 Vizualizări

Vintilă Corbul a zburat spre cer

Scenaristul celebrelor filme „Un comisar acuză”, „Nea Mărin miliardar” şi „Revanşa” s-a stins miercuri din viaţă, la Paris. Autorul celei mai vândute cărţi din beletristica românească, „Căderea Constantinopolelui”, Vintilă Corbul a fost unul dintre puţinii literaţi români care şi-a câştigat existenţa exclusiv din scris. Născut într-o familie înstărită, Vintilă a urmat cursurile Facultăţii de Drept, devenind magistrat. După cel de-al doilea război mondial, unde a fost pilot, averea familiei este confiscată, scriitorul fiind nevoit să se mute cu într-un imobil dărăpănat şi să se angajeze ca muncitor. În timp ce scria „Căderea Constantinopolelui”, cartea ce îl va lansa definitiv, Vintilă Corbul primeşte o lovitură foarte puternică. Soţia sa Ioana moare răpusă de cancer la numai 35 de ani, iar autorul este marcat definitiv şi nu se mai căsătoreşte niciodată. După apariţia pe piaţă a cărţii „Cenuşă şi orhidee la New York”, autorul cade în dizgraţia regimului Ceauşescu, fiind nevoit să fugă din România. Era anul 1979 şi Vintilă Corbul s-a stabilit în Franţa, în Rocquencourt, un orăşel cochet în apropiere de Versailles. La sfârşitul anului trecut, scriitorul a suferit o fractură la o mână, fiind internat în spital, unde a făcut septicemie şi a căzut într-o comă profundă. Miraculos, el şi-a revenit din comă, dar a refuzat medicamentele şi hrana. La 26 mai ar fi împlinit 92 de ani.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE