Sfinţii lunii ianuarie (I)

6 Ianuarie – Botezul Domnului nostru Iisus Hristos
Boboteaza, cum se mai nume[te în popor Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este al doilea Praznic Împ`r`tesc ce urmeaz` Na[terii Domnului. Atunci Sfântul Ioan Botezatorul, nascut pentru a împlini marea taina daruita lumii, botezul crestin, l-a stropit pe Însusi Fiul Lui Dumnezeu cu apele Iordanului, când pentru prima oara în istorie li se descopera oamenilor Întreita Dumnezeire, asa cum scrie în Sfânta Evanghelie: „Iar botezându-se Iisus, când iesea din apa, îndata cerurile s-au deschis si Duhul Lui Dumnezeu s-a vazut pogorându-se ca un porumbel si venind peste El. si iata glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 16-17) Fiul pe pamânt, Duhul în vazduh si Tatal din ceruri, Sfânta Treime s-a aratat lumii la Botezul Domnului vestind tuturor ca Raiul s-a redeschis oamenilor prin întruparea Lui Hristos Dumnezeu pe pamânt, spre a-i aduce pe credinciosi pe calea îndreptarii si curatirii pacatelor, la primenirea sufletului si a trupului, primele conditii ale mântuirii, ce se savârsesc de atunci neîntrerupt în lumea crestina prin Taina Sfântului Botez a Bisericii Ortodoxe.

7 Ianuarie – Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul Domnului
Praznuirea Înaintemergatorului Ioan se face imediat dupa ziua Botezului Domnului. Sfântul Botezator Ioan a fost numit de Hristos „cel mai mare om nascut din femeie” (Matei 11,11), prooroc, înger în trup si mare postitor, care a propovaduit în pustiul Iordanului botezul pocaintei. Biserica l-a numit pe Sfântul Ioan „prietenul Mirelui Hristos”. Pentru viata sa îngereasca, dupa 30 de ani de nevointa pustniceasca, s-a învrednicit sa boteze pe Domnul în râul Iordanului, sa fie apostol al pocaintei, ca apoi sa i se taie capul pentru ca îl mustra pe Irod care traia în desfrânare cu cumnata lui. Împreuna cu Maica Domnului si cu toti sfintii, Sfântul Ioan Botezatorul mijloceste înaintea Împaratului Hristos pentru iertarea pacatelor noastre si mântuirea lumii.

10 Ianuarie – Pomenirea Sfântului Ierarh Grigorie de Nissa
Sfântul Grigorie era fratele mai tânar al Sfântului Vasile cel Mare, de la care a învatat multe, mai ales deprinderile ascetice ce duc la înaltimile sufletului care renunta la placerile trupului. Faceau parte dintr-o familie foarte bogata cu multi copiii, dintre care cinci, Vasile, Grigorie, Petru, Macrina, Teozva, împreuna cu mama lor Emilia, au ajuns cu totii în ceata cereasca a sfintilor Lui Hristos înscrisi în Sinaxarul Ortodox, dupa ce au vândut marile lor avutii si au împartit banii saracilor, oprind pentru ei doar cât le era necesar unui trai simplu si smerit. A fost asezat în scaunul episcopal al cetatii Nissa din Capadocia de catre fratele sau Vasile care la acea vreme era arhiepiscop în Cezareea. În vremea împaratului arian Valens (364-378) a fost izgonit vreme de opt ani din scaunul episcopal, pâna la întronarea împaratului Teodosie (379-395). A luat parte la cel de al doilea Sinod ecumenic din 381 de la Constantinopol, când s-a statornicit credinta în Duhul Sfânt. Scrierile sale, dintre care amintim: Marea Cateheza, Facerea Omului, Viata lui Moise, Cântarea Cântarilor, Fericirile, i-au adus numele de „Parinte al parintilor” si „stâlp al Ortodoxiei”. Sfântul Grigorie de Nissa s-a mutat în pace la Domnul în anul 396.

Cuviosul Antipa de la Calapodesti
Sfântul Antipa Atonitul este praznuit tot în ziua de 10 ianuarie. S-a nascut în 1816 în satul Calapodesti din Moldova. La vârsta de 20 de ani a fost chemat de Duhul Sfânt spre nevointele calugaresti. Dupa ce s-a ostenit doi ani la Manastirea Caldarusani, s-a dus în Sfântul Munte Athos, la Schitul Lacu unde se aflau peste 80 de sihastri români. Acolo si-a facut ucenicia monahala si a deprins nevointele duhovnicesti ale postului si rugaciunii neîncetate de la batrânii calugari atoniti, apoi a primit de la Dumnezeu darul lacrimilor si tunderea în monahism. Dupa 15 ani de aspre nevointe în Schitul Lacu, s-a dus la Manastirea greceasca Esfigmenu, unde dupa alti patru ani a primit îngerescul chip al schimniciei cu numele de Antipa si hirotonia ca diacon. În anul 1860 Cuviosul Antipa a parasit Muntele Athos si s-a reîntors în Moldova natala, la manastirile din jurul Iasilor. Dar fiind asaltat de multime de credinciosi pentru darurile primite de la Domnul, dupa trei ani a plecat sa se închine la moastele sfintilor parinti de la Pecersca, apoi a mers la manastirile din nordul Rusiei si în 1865 s-a asezat la Manastirea Valaam unde si-a petrecut ultimii 17 ani ai vietii sale în nevointe aspre, rugaciuni, îndelungi postiri si smerita saracie. Pentru aceasta jertfelnica daruire Lui Hristos, Cuviosul Ieroschimonah Antipa dobândise de la Dumnezeu darul facerii de minuni si al înaintevederii. Cunostea gândurile ascunse ale oamenilor si pe multi i-a ajutat spre mântuirea sufletului lor. Dupa o nevointa atât de binecuvântata, Cuviosul Antipa Atonitul si-a dat sufletul cu pace în bratele Mântuitorului Hristos la 10 Ianuarie 1882, si a fost înmormântat la Manastirea Valaam. Pâna acum este singurul calugar român care s-a nevoit în aceast vestit centru isihast din nordul Europei. Viata Cuviosului Antipa a fost tiparita în doua editii la Petersburg, în anii 1883 si 1893. Canonizarea si trecerea sa în rândul sfintilor a fost facuta în Muntele Athos în anul 1906, si este trecut în Mineiul lunii Ianuarie al Manastirii Pantelimon din Athos, „Cuviosul Ieroschimonah Antipa Atonitul” si este singurul calugar român atonit trecut în rândul sfintilor si numarat printre cei din urma cuviosi parinti ai Atonului, recunoscut dupa multe decenii si de Biserica tarii lui natale.