Home / Social / Capre cu vârsta -17 luni la Acatari

Capre cu vârsta -17 luni la Acatari

Distribuie

Un fermier din comuna Acatari, Bartha Jeno, a ramas fara subventie pentru caprele pe care le are în gospodarie, întrucât doua dintre ele i-au fost invalidate pe motiv de vârsta, iar astfel nu a mai întrunit numarul minim de animale, adica 25. Bartha a spus ca în prima faza un inspector al APIA Mures s-a deplasat la ferma unde a numarat 25 de capre, însa în urma completarii documentatiei doua dintre acestea au fost invalidate de sistem, din cauza vârstei.
În documentul pus la dispozitia presei, miercuri, de fermier, intitulat “Caprine existente la exploatatia RO1150490051”, una dintre capre figureaza ca având data nasterii 3 aprilie 2010, iar cealalta 2 iunie 2020. Altfel spus, potrivit APIA Mures, fermierul muresean are cele mai tinere capre din Univers, întrucât pe documentul oficial al acestei institutii apare ca o capra are minus 17 luni si ca se va naste în 2010, iar cealata are minus 139 de luni si se va naste abia în 2020. Bartha Jeno a declarat ca a sesizat Ministerul Agriculturii si ca, indiferent care va fi de solutia, a pierdut deja subventia care s-a acordat în luna decembrie 2008, în valoare de 1.000 de lei pentru cele 25 de capre.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.