Elena Morar: „Este un spectacol de atmosferă, de stare” Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 77 Vizualizări

Elena Morar: „Este un spectacol de atmosferă, de stare”

7_19.jpg
Naţionalul târgumureşean vine cu o nouă producţie cu spectacolul „Oraşul nostru” de Thornton Wilder, a cărui premieră va avea loc duminică 30 ianuarie, ora 19 la Sala Mare. Despre acest spectacol, ne-a relatat Elena Morar, care semnează regia spectacolului.

Reporter: Cum s-a născut ideea montării acestui spectacol?
Elena Morar: A venit dintr-o serie de propuneri pe care le-am făcut Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, la invitaţia direcţiunii teatrului. A fost o ocazie pentru mine de a dezvolta o temă care mă interesa foarte tare şi anume cea a cotidianului, văzut indiferent de epocă, perioadă de timp sau naţiune, despre efectele acestuia asupra destinului uman.

Rep.: Se poate vorbi de un debut?
E.M.: Este primul meu spectacol în care nu mai sunt studentă la masterat, care nu este făcut într-o colaborare într-un fel sau altul cu UNATC. Este prima trecere a totală într-un mediu profesionist, cu o trupă închegată. Am mai avut colaborări cu Teatrul Metropolis din Bucureşti şi „Oraşul nostru” este primul proiect care se desfăşoară în întregime cu trupa unui teatru profosionist.

Rep.: Ce prezintă „Oraşul nostru”?
E.M.: Prezintă similitudinea între oraşul nostru, cel din textul lui Thornton Wilder, oraşul nostru, cel în care ne aflăm şi oraşul din interiorul fiecăruia, populat cu fiinţele, relaţiile, fricile, iubirile şi dezamăgirile noastre.

Rep.: Cum a decurs munca cu actorii?
E.M.: Trupa din Târgu-Mureş este una foarte variată, diversă, cu oameni extremi de talentaţi şi cu multiple posibilităţi actoriceşti. „Oraşul nostru” este un spectacol mai degrabă de atmosferă, de stare, e un spectacol orchestrat în aşa fel încât dintr-o multitudine de acţiuni, de actori, de relaţii, se construieşte un univers pe scenă.

Rep.: Ce stare de spirit ai găsit la actorii Naţionalului?
E.M.: Încercăm să lucrăm cât mai profesionist şi lucrurile care ţin de bucătăria internă a teatrului nu afectează munca noastră la spectacol. Sunt conştientă că acest spectacol vine după o perioadă destul de tulbure, lucru pe care, fiind nou venită l-am simţit din plin. Pe de altă parte, poate să fie şi un lucru bun, şi dorinţa de lucru să fie mai puternică.

Rep.: Spectacolul are un decor inedit…
E.M.: Ideea decorului a plecat de la o idee foarte puternică a noastră, dorinţa de a avea o casă, de a locui undeva. Pe măsură ce copiii devin adulţi, şi îmbătrânesc, ea devine din ce în ce mai puternică. Toată lumea într-un fel sau altul, încearcă să se stabilească undeva. În acelaşi timp există oameni care vor să plece de acasă, să schimbe locul, şi atunci casa a devenit elementul foarte important în acest spectacol. Încercăm să dăm senzaţia unui oraş întreg, aflat într-un alt raport de mărime faţă de locuitori.

Rep.: Ce crezi că vor găsi spectatorii în „Oraşul nostru”?
E.M.: Ar trebui să se aştepte la nişte imagini memorabile şi la senzaţia că acest oraş, al nostru, al tuturor, nu este foarte diferit de mediul în care ei trăiesc. Nu mă refer la un loc anume, ci la modul de a recunoaşte un peisaj interior.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE