Şosetuţa are şapte vieţi!

S-a întâmplat să vă opriţi din drum privind cu admiraţie linia aristocratică a unui câine de luptă, aşezat cuminte, aşteptându-şi stăpânul? Aţi rămas cu privirea după un ghemotoc de puf alb ce se rostogolea plin de importanţă după stăpâna lui? V-aţi întrebat vreodată cum ar fi să aveţi un câine, un hamster, un papagal sau de ce nu, o broască ţestoasă acasă? Cotidianul Zi de Zi lansează o nouă rubrică dedicată iubitorilor de animale de companie. Azi, vă propunem povestea unui câine comunitar, lovit de maşina unui şofer care a părăsit locul accidentului.

Şosetuţă i-am pus numele

Femeia de 51 de ani, din Târgu Mureş, iubitoare de animale, a fost de acord să vă împărtăşească povestea Şosetuţei. „Mă consider un om norocos şi fericit, binecuvântat din naştere pentru dragostea şi respectul pentru animale”, astfel se prezintă Mirela Miţiga, bibliotecară la un gimnaziu cunoscut din oraş. „Întotdeauna am iubit animalele, dar nu credeam că aş putea avea grijă de un câine, să-l scot din mediul său natural, m-am gândit că poate l-aş chinui…De fapt nu eu l-am ales pe Şosetuţă, el m-a ales pe mine!”, spune înduioşată bibliotecara.
Nu e o amintire plăcută, dar pentru a păstra firul povestirii, trebuie să începem cu întâmplarea din 6 decembrie 1997.
Ştiindu-o iubitoare de animale, copiii din blocul de pe strada Tuşnad au venit într-un suflet ca să o cheme pe Mirela. „E un câine plin de sânge, zace pe drum, l-a călcat o maşină care nici măcar nu s-a oprit, veniţi repede că o să moară”, strigau copiii îngroziţi de priveliştea din drum. „Nu pot uita cum arăta. Trecem peste imaginea accidentatului ce părea de nesalvat. Mic, negru şi cu patru ciorapi pe lăbuţe, i-am pus numele de Şosetuţă…L-am luat imediat şi l-am dus la cabinetul dr. Borka Levente, din Piaţa Armatei, nici măcar nu l-am plătit atunci, decât mai târziu, că nu aveam bani la mine”, povesteşte femeia.

A înviat din morţi

Deşi nu-i a acordat nimeni nici o şansă, Şosetuţă a rezistat. „Şase luni de zile l-am ţinut cu pamperşi, l-am îngrijit cum am ştiut mai bine. A avut o paralizie, din care nu credea nimeni că are să-şi revină”, îşi aminteşte femeia. După ce s-a pus în picioare Şosetuţă, medicul i-a spus: „Nu există nicio explicaţie medicală pentru vindecarea lui Sosetuţă, decât dragostea cu care l-aţi îngrijit”. Astfel a ajuns maidanezul lovit de maşină, cadoul de Moş Nicolae a bibliotecarei.

Şosetuţă cu acte în regulă

Căţelul trăieşte în apartamentul femeii, e foarte disciplinat. Stă cuminte în fotoliul lui, nu strică nimic, este educat, curat, de trei-patru ori pe zi este dus la plimbare. „Dacă se întâmplă că întârzii, cu zece minute înainte de băga cheia în uşă el stă deja în faţa uşii”, explică Mirela, care nu prea pleacă nicăieri fără Şosetuţă. „El este valiza mea”. Spune râzând. Are certificat internaţional, vaccinat şi deparazitat potrivit prescripţiei medicale. Din trei în trei luni este dus la deparazitare. „Iar e Crăciunul că vine Şosetuţă”, obişnuieşte să zică medicul la care se duc regulamentar. Se duce mai des la veterinar decât la un control medical uman! „Ne-am ataşat de el, ne iubeşte şi este considerat un membru al familie”, spune Mirela.

Prietenii te mai lasă

Apartamentul în care locuieşte Mirela, în plin centrul urbei, este unul cochet mobilat, curat şi prietenos. Cu toate acestea ea trebuie să-şi aleagă prietenii de familie ţinând cont că oricât ar fi de scump pentru ea Şosetuţa, unora nu le plac câinii! Astfel unii prieteni au rămas în urmă. Cercul lor de prieteni în schimb s-a lărgit cu alţi iubitori de animale, despre care Mirela spune că ei au câini de rasă cu acte în regulă. Nu spune cu invidie, doar menţionează, că şi maidanezii pot fi uneori lorzi! „De fiecare dată când avem posibilitatea ne ducem la cabană, la Borzia, lângă Gălăoaia, acolo ne simţim minunat! Acolo se simte în largul său!”, adaugă bibliotecara.

Vine o zi când se va sfârşi

Nu e o întrebare elegantă, dar dacă suntem realişti, nu putem evita răspunsul. Va veni o zi, când Şosetuţa se va muta la fraţii săi cereşti. Ce se va întâmpla atunci? „Ştiu că va veni o zi, dar nu vreau să mă gândesc. E bătrân, nu prea mai vede bine, recunoaşte oamenii după voce, dar nu cred că aş putea să-mi cumpăr un alt câine. Poate că dacă s-ar ivi unul care ar avea nevoie de mine, nu aş putea să-l las, l-aş ajuta, sau unul de la Adăpost poate că aş lua, probabilitatea este de 99%…dar nu aş vrea să mă gândesc încă”, a spus femeia, dând din mâini, alungând parcă gândurile rele.