Cântecele sântăneanului Petre Săbădeanu nu sunt uitate

31 ianuarie 2011

Într-o dimineaţă rece de sfârşit de ianuarie, ce ne aminteşte de gerul Bobotezei, pornim pe drumul Sântanei, în căutarea celor care ar putea să ne povestească despre Petre Săbădeanu. În căldura maşinii, trecând peste hârtoape, îmi răsfoiesc notiţele în speranţa că nu voi face drumul în zadar. Intrarea noastră triumfală în comuna Sântana, trece neobservată, satul fiind încremenit de frig. Nici ţipenie de om, nicăieri. Alegem la nimereală o stradă paralelă cu drumul asfaltat şi în cele din urmă dăm de doi săteni. Întreb de cântăreţul de muzică populară, fiul satului, ce ştiu despre el? „Daaa, nu mai trăieşte! Nu mai are pe nimeni în sat. Şi dânsul locuia în capitală, dar venea să cânte pe aici”- îmi răspunde cel mai în vârstă şi văzându-mă că nu e doar un moft, chiar mă interesează subiectul, mă îndrumă spre fostul primar care sigur ştie mai multe.

Unde stă fostul primar?

Binevoitorul nostru nu ştia numele străzii, numărul de casă, dar mi-a făcut o descriere amănunţită. „Mergeţi înapoi pe lângă şcoală, pe stânga, o casă cu etaj…”Mă simt ca într-o schiţă de Caragiale. Trecem de câteva ori pe lângă casa indicată, abordez o săteancă amabilă din casa cu etaj care semăna cu descrierea avută, ca apoi să ne încercăm norocul potrivit noilor indicaţii şi astfel să ajung la casa fostului primar, nea Petre Puni.
Mă invită înăuntru în casa ce îl trădează pe gospodarul care a condus comuna în perioada 1974-1989. Ca un elev care şi-a făcut temele, nea Petre Puni povesteşte cursiv şi în stil alert, făcând unele paranteze, apoi revine asupra subiectului şi îmi dau seama că omul ar avea multe de povestit.

Cine a fost Petre Săbădeanu?

După o paranteză în care vorbim despre cele trei mori din Sântana, casa de cultură construită de „cel mai rebel primar”, adică nea Petre Puni, ajungem şi la cântăreţul Petre Săbădeanu. „El s-a născut aici, în Sântana, pe 2 noiembrie 1931, a avut o soră, mama lor ştia să cânte, Petre avea voce frumoasă, clară, puternică, dar părinţii lui au vrut să-l facă ofiţer sau popă, profesorii l-au sfătuit să meargă la conservator”, spune primarul care a rămas prieten cu cântăreţul, şi după ce acesta a ajuns la Bucureşti. Trebuie spus că Petre Săbădeanu fiind o fire independentă, nu a urmat sfatul nimănui, ci a dat examen la Facultatea de Agronomie din Bucureşti, după absolvire a lucrat un an la IAS Stâlpu din Buzău, apoi a lucrat şi în presa tehnico-ştiinţifică, iar în 1974 s-a transferat la Institutul de Economie Agrară. „Eram la Bucureşti, am vrut să dau admitere la Ştefan Gheorghiu, la academie-povesteşte primarul, când l-am întâlnit pe Petre, el îşi susţinea lucrarea de doctorat în sala Rondă. „Eşti invitatul meu, toată comuna e cu mine”, a spus el atunci”, îşi aminteşte nea Puni, adăugând, puţin jenat: „n-am intrat la Academie”. Ca să fie mai convingător îmi arată o carte cu dedicaţie, una dintre cele trei primite de la Petre Săbădeanu. „Asta s-a mai păstrat”, priveşte cu drag cartea, netezindu-i coperta.
Revenind la Petre Săbădeanu, primarul povesteşte cum acesta venea să cânte la evenimentele culturale din comună, ba odată a venit chiar cu bibanul, Dem Rădulescu, de „am stat de vorbă cu el până Petre cânta pe scenă”, îşi aminteşte cu mândrie nea Puni.
Dar dacă vreau să aflu mai multe, să vorbesc cu nepotul cântăreţului, care stă mai la intrare în Sântana. „Mergeţi înapoi până la cruce…” şi urmează o descriere aidoma celei primite de la cei doi săteni, doar că aici e vorba de o casă cu etaj care nu are încă poartă.

În vizită la nepotul cântăreţului

Ca să nu ne mai rătăcim prin sat, nea Puni îl anunţă prin telefon pe Gabor Mugurel, nepotul lui Petre Săbădeanu că într-o juma’ de oră vor avea musafiri de la oraş şi să ne aştepte la intrare, că poartă încă nu are casa cea nouă. Înăuntru, ca la oraş. Tehnică modernă, telecomenzi, telefoane şi televizoare color, mobilier şi două medalii agăţate la vedere. Nepotul calcă pe urmele unchiului, vrând să ducă mai departe melodiile cântate de Petre Săbădeanu. „Am costumul popular moştenit de la Petre Săbădeanu, am permisiunea să cânt melodiile atâta timp cât nu le modific”, a povestit tânărul, tată a doi copii şi dornic să ajungă şi el apreciat precum a fost unchiul său.
Rând pe rând îmi prezintă costumul ce purta cântăreţul la spectacole: cămaşa brodată, pantalonii albi şi centura cu flori. Apoi vesta brodată cu motive specifice zonei din sudul ţării, când purta pantaloni negri şi cămaşă albă. Haina cu tricolorul prins pe rever are de asemenea motive ardeleneşti. Îmi aduce şi o casetă cu înregistrările celor mai reprezentative melodii interpretate de dr. ing Petre Săbădeanu. Cântăreţul a fost un familist convins. Căsătorit cu Georgeta -Ştefania pe care a cunoscut-o pe vremea studenţiei, avea doi băieţi, dintre care unul a decedat încă înaintea lui. Autor a peste 100 de lucrări ştiinţifice publicate, cântăreţul de muzică populară a fost inginer agronom, avea doctoratul, era cercetător ştiinţific şi avea funcţii de conducere, a fost preşedinte al Societăţii Române de Istorie şi Metrologie Agrară. A trecut la cele veşnice la 12 mai 2008. „Ce să vă mai spun?” Mă întreabă nepotul, care îmi explică gradele de rudenie, prea complicate ca să reţin al cui tată a fost frate cu a cui mamă, important este că potrivit schemei desenate de Mugurel, el este nepotul cu acte în regulă!
Ne luăm rămas bun cu promisiunea că următorul reportaj va fi despre carierea muzicală a nepotului.

Primul interpret de muzică populară, care a dus pe scenă cântecele din Valea Mureşului, Petre Săbădeanu, debutează ca solist vocal la festivalurile folclorice studenţeşti în 1956-1960, câştigând patru ani la rând premiul I pe ţară.
Primele înregistrări datează din 1959 la Radiodifuziunea Română.
Din 1962 face înregistrări la Televiziunea Română.
A înregistrat primul disc în 1963, urmate de 14 discuri, 10 casete şi 3 CD-uri.
A participat la festivaluri internaţionale din Lille, Atena, Dijon, Belgrad, Viena în perioada 1962-1973. La Montrejeu în 1973 a fost distins cu Marea Diplomă a Amicitiei şi cu Emblema de Onoare a oraşului Brains. Diferite ordine şi medalii naţionale a primit în perioada 1951-2004, iar în 1964 a fost aplaudat la scenă deschisă când la Atena a cântat în limba greacă un cântec de Mikis Teodorakis.