George Apostoiu dixit: „În 1989, soarta Europei de Est ”fusese croită”

Scriitor şi publicist-comentator al evenimentelor internaţionale. Diplomat de carieră cu o impresionantă activitate: peste 40 de ani în slujba României. A îndeplinit diferite misiuni la Paris (UNESCO şi Uniunea Latină), Bruxelles, Luxemburg, Roma, Moscova şi Havana. Un observator avizat al evoluţiilor din spaţiul european şi internaţional. Întors recent din Cuba lui Fidel Castro, domnia sa face o radiografie atentă şi cuprinzătoare a evoluţiilor politice latino-americane. Fecund autor de carte, fin exeget al operei eminesciene, dar şi un traducător prolific din literatura franceză şi francofonă, domnul George Apostoiu, ministru consilier, a avut amabilitatea de a acorda un interviu în exclusivitate pentru cotidianul mureşean Zi de zi. Astăzi, despre jocurile de culise din preajma anului 1989, despre corupţia din România ca atac la democraţie şi despre ascensiunea la putere a dreptei în întreaga Europă.
Reporter: Stimate domnule George Apostoiu, aveţi o experienţă diplomatică de patru decenii. Aţi îndeplinit diferite misiuni la Paris (UNESCO şi Uniunea Latină), Bruxelles, Luxemburg, Roma, Moscova, Havana. Unde v-a prins momentul 1989. Cum aţi caracteriza azi acest moment din perspectiva diplomatului care a beneficiat – cred eu – şi de alte surse de informare, pentru că, am convingerea, nu aţi fost luat prin surprindere de acel moment.
George Apostoiu: Momentul 1989, cum bine îl numiţi, l-am trăit la Bucureşti.  Mai bine decât puteau afla românii de la posturile de radio străine, diplomaţii ştiau ce se întâmplă în lume şi, nu este un secret, informau despre evoluţiile politice (a se vedea volumul de corespondenţă diplomatică ,,1989. Principiul dominoului”, 2000). Sentimentul dominant în Centrală era de contrarietate. Vedeam că lumea se mişcă dar, sper să nu greşesc, nu eram în condiţia să evaluăm rapiditatea schimbărilor. Informaţiile ambasadelor intrau într-un laborator dar ecoul lor nu trecea de pereţii acestuia. În timp ce destinul Europei era discutat de liderul sovietic Gorbaciov cu premierul englez Margaret Thatcher, cancelarul german Helmuth Kohl şi, mai ales, cu preşedintele SUA George Bush, Bucureştiul nu lua măsuri de adaptare la noul curs al vremurilor. Ceauşescu se blocase în adevărul lui. România, care în anii 70, prin multe demersuri diplomatice corecte, conta pe plan internaţional, acum dispăruse de pe harta intereselor politice. În anii 80, când istoria îşi accelera ritmul, conducerea României întârzia într-un proiect de regim pe care marile puteri îl spulberau prin înţelegeri cu Moscova. Dar nu numai românii au fost surprinşi de modificarea hărţii politice a Europei. Recomand cititorilor literatura politică recentă, inclusiv memoriile protagoniştilor momentului. Vor avea surprize. Una o dezvălui: rapiditatea schimbărilor a făcut ca  preşedintele Franţei, Fr. Mitterrand, să aibă o poziţie rezervată faţă de re-unificarea Germaniei.
Reporter: Din perspectiva pe care v-o dă activitatea dumneavoastră de diplomat, de scriitor şi de publicist-comentator al evenimentelor internaţionale, cum aţi caracteriza, foarte succint, evoluţiile de după 1989?  Câte din aşteptările fireşti de după acel an credeţi că s-au împlinit?
G.A.: Trebuie să încep cu o precizare: prin vărsarea de sânge – peste 1000 de morţi – România a reînnodat nefericit, în 1989, firul revoluţiilor sângeroase. Nu era cazul. Soarta Europei de Est, aşa cum am arătat, fusese croită. Ne mai rămânea să folosim sensul istoriei pentru a evita capcanele ei şi prăbuşirea ţării. Nu am făcut-o iar consecinţele se întind până astăzi. Este o dovadă a păcatului de aritmie, probă că uneori suntem – mai ales când nu trebuie! – atipici. Evoluţia noastră ulterioară poartă, precum coconul larva, acest păcat. Totuşi, obiectivul nu a fost compromis. Suntem în structurile europene şi pan-europene politice, economice, militare. Am compromis, însă, avantajul imens pe care l-am avut la start pentru a moderniza rapid România. Comparativ cu alte state în care se prăbuşiseră regimurile de guvernare comunistă, aveam o industrie încă funcţională, aveam un mare potenţial agricol, al doilea în Europa, şi nu aveam datorii. Bătălia pentru putere, în prima fază, şi apoi corupţia, care nu sunt altceva decât atacuri la democraţie, s-au manifestat înainte ca instituţiile statului de drept să se fi consolidat suficient pentru a putea rezista. Efectele s-au văzut în capacitatea de asigurare a ordinii şi legalităţii constituţionale. Repet: nu idealul a fost greşit, ci mijloacele de a-l atinge.
Reporter: Am observat în ultimul timp prezenţa tot mai vocală în viaţa politică europeană şi chiar o ascensiune a dreptei la putere în mai multe state, precum şi manifestări tot mai evidente cu caracter revizionist, de contestare şi chiar de rediscutare a tratatelor care au consfinţit, după două războaie, ordinea pe continent. Credeţi că într-o Europă care se vrea unită, asemenea manifestări ar putea să constituie, într-un viitor nu prea îndepărtat, un pericol real pentru democraţie? Plecând de la această evoluţie posibilă – una sumbră în mod cert – consideraţi că pot fi făcute anumite analogii cu evoluţiile din perioada interbelică care ştim spre ce au condus în final?
G.A.: Pericolul există, evident, şi nu trebuie minimalizat. Similitudini cu ceea ce s-a mai întâmplat, de asemenea, dar istoria nu se repetă în toate datele ei. Sper ca Europa să găsească la timp antidotul pentru revendicările care pun în cauză nu numai democraţia ci şi ordinea europeană. Ascensiunea dreptei este favorizată de crizele sociale, financiare, economice, la care trebuie adăugate războaiele. Constatările nu pot să ne lase indiferenţi. În numai doi ani, partidele de extremă dreaptă au câştigat substanţial teren în Belgia (Partidul Vlaams Belang, 17,1%), Austria (FPO, 12,7%), Franţa (Frontul Naţional 10%), Ungaria (14,8%), Italia (Lega Nord, 10,2%), Lituania (12,2%), Olanda (17%), Norvegia (22,9%), Elveţia (29%), Finlanda (Adevăraţii Finlandezi, 17%,) chiar şi în Bulgaria (12%). Platformele lor politice sunt infestate de intoleranţă, mai ales faţă de străini, xenofobia lor este transparentă iar unele au revendicări iredentiste. Prof. Michael Minkenberg de la Universitatea Europeană din Frankfurt pe Oder afirma în studiul ,,La Est, obsesia frontierelor” că în Europa de Est (Rusia, Bulgaria, R. Cehă şi numai) au apărut mişcări revendicative. Din motive de spaţiu, citez numai un paragraf: ,,Mişcările de recucerire cele mai virulente sunt, însă, în Ungaria.  Partidul Justiţiei şi al Vieţii Ungare şi Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună (Jobbik) pledează, amândouă, pentru revizuirea Tratatului de la Trianon şi pentru extinderea graniţelor (Ungariei) în spaţiul monarhiei de Habsbourg”.
George Apostoiu este licenţiat al Universităţii Bucureşti – Facultatea de Filologie, din anul 1963, dar şi bursier UNESCO, la Paris, în 1969. A funcţionat în MAE român, din anul 1963 şi până în 2008, îndeplinind diferite misiuni diplomatice la Paris (UNESCO şi Uniunea Latină), Bruxelles, Luxembourg, Roma, Moscova, Havana. Este totodată şi membru al Asociaţiei ambasadorilor şi diplomaţilor de carieră din România, al Fundaţiei Europene Titulescu şi al Fundaţiei România în Lume. A publicat mai multe articole, studii şi comunicări, precum şi lucrări de mare cuprindere intelectuală, dintre care se cuvine să enumerăm: ,,Mihai Eminescu. Rayonnement d’ un génie”, Editura Minerva, Bucureşti, 1989, ,,Eminescu. Pour le monde latin”, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2001, ,,Buongiorno, Italia”, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2002, ,,Un Talleyrand pentru Romania. Trecut imperfect Prezent obsedant”, Editura România în lume, 2006, ,,Neamul şi Babilonia. Spiritul public în cultura română”, Editura România în lume, 2009. Ministrul consilier George Apostoiu a realizat, de asemenea, şi traduceri din literatura franceză şi francofonă, precum ,,Ieşirea din moarte” (titlul original ,,L’Hotel Saint-Pol”) de Michel Zevaco, Editura I.G.R.-S.R.L., 1992, ,,Dragoste şi ură” de Michel Zevaco, Editura I.G.R.-S.R.L., 1992, precum şi traduceri din poezia contemporană franceză, belgiană şi africană.