Marşul celor care nu mai suportă

Am fost aseară la protestul neautorizat din Târgu Mureş. Ca şi simplu participant, nu în interes de serviciu. Recunosc asta, deşi poate să mă coste o amendă usturătoare. Am parcurs împreună cu restul protestatarilor aproape 10 kilometri prin oraş. Din Centru pe Ştefan cel Mare şi B-dul 1 Decembrie, de la Fortuna până la Corina şi mai apoi pe Cutezanţei. Am ajuns şi pe Pandurilor şi de acolo în Dâmbu şi din nou în Centru. Am strigat cu mulţimea deşi sloganurile lor nu sunt neapărat pe gustul meu. Am chemat lumea să iasă în stradă. Nu împotriva  politicienilor efemeri de la guvernare, nu pentru cei rămaşi acum în opoziţie. Ci pentru că eu încă cred în puterea oamenilor simpli, care pe lângă umilul vot dat o dată la patru ani, mai pot schimba ceva. Am strigat pentru că doar nişte manifestaţii în masă pot să-i mai sperie pe cei care se cred acum de neatins, înfipţi bine în ciolanul puterii. Şi care râd deobicei de cetăţeanul sărac, umilit, câteodată deznădăjduit, care nu-şi doreşte decât o viaţă mai bună.
Revenind la protest, pot spune fără nicio îndoială că au fost peste 3-4000 de oameni la evenimente. Nu s-au adunat deoadată, unii au mai plecat pe când veneau ceilalţi, alţii se mai retrăgeau printr-o cafenea pentru o porţie de ceai şi de căldură. Frigul muşcător şi distanţa mare nu a permis bătrânilor să rămână atât cât şi-ar fi dorit la miting. În schimb elevii, studenţii, politicienii, sinducaliştii, muncitorii, şomerii, intelectualii au dat dovadă de rezistenţă. Iar târgumureşenii au auzit pentru prima dată după mulţi ani apelative la adresa propriului primar. Care acum plăteşte politic…nu neapărat administrativ.